În episodul 101 al podcastului “Un român în Londra” am vorbit despre faptul că Brexit s-o întâmplat în cel mai rău mod cu putință și că acesta este un moment istoric. Ca să “sărbătoresc” momentul, am sărit peste 30 la numărătoare, așa ca episodul de acum este 101 și nu 71.

Mic anunț:
– podcastul de față este parte a Thinkdigital Podcast Network, podcastul “Un român în Londra”

Ce cărți mai citesc zilele astea:
1. Humble Pi: A Comedy of Maths Errors – Matt Parker
2. The Friendly Orange Glow – Brian Dear

Actualitatea britanică/londoneză:
– un nou atac terorist în Londra, în zona Streatham
– primii 2 oameni morți din cauza vapingului în UK
– drug-dealerii se împușcă și se înjunghie într-o veselie în Londra
– DR MIT: pacient londonez vindecat de SIDA, celule stem, mutația CCR5

Viața în străinătate/UK/Londra:
– Români la New York: Am ajuns pe strada unde se vinde “iarba” si droguri
– la plimbare pe canalele londoneze: The London Waterbus
– bucuria de a redescoperi New York
–

Brexitoză:
– Parlamentul European a votat Acordul de retragere a Marii Britanii din UE
– monezi puse la vânzare cu intrarea UK în UE și cu ieșirea din UE au fost vândute în timp record
– 1 milion de cetățeni UE din Londra, dintre care 160 000 de români, au aplicat pentru setled status
–

Pe scurt din România:
– Inițiativa „Lokal Diaspora” și colaborarea Alianței USR PLUS
– Alianța USR PLUS către Premierul Orban: Reluați procedurile în cazul Roșia Montană
– primarul Brasovului, George Scripcaru, luat la rost de cetățeni în ședință de consiliu local pentru că nu rezolvă problema aerului împuțit din oraș și a poluării
– un expat pasionat de tradițiile românești / site în engleză despre tradițiile românești
– maghiarii din Harghita ne arată cum este să fii rasist în România
– cultul intelectualului în România

Români și lucruri faine:
– Kovesi în fruntea Parchetului European
– Recorder: reportaj despre dorul românilor de țară (Canary Wharf, Mi-e dor de tine)
– Iulian Universalu’ şi Stivăn Quasaru’ – Maneaua lu Greta
–

Informații practice:
1. ce este un virus și un coronavirus?
2. ce contează pentru un programator la interviu
3. Delay Repay îți dă o parte din bani înapoi
4.

—

*** Urmărește acest podcast pe: Podbean, iTunes, Spotify! ***

—
Melodia de fundal ce o auzi în podcast este Weightlesness și a fost creată de Daniel Birch, din albumul Ambient, Vol 1 de pe FreeMusicArchive.org.
—

Alte știri:
–

Despre Britishness / Englishness:
– ce este Camera Lorzilor din Parlamentul UK
– lupta de 1000 de ani dintre Franța și Anglia, partea 2
– secretele podului Waterloo

Învață limba engleză:
– cum să spui că nu înțelegi în engleză
– intonația silabelor/cuvintelor contează enorm în limba engleză britanică
– 5 erori de pronunție pe care mulți le fac
– propoziții condiționale în engleză
–

Eram la muncă în Shard, la nici 3 minute de London Bridge, locul unde se întâmplau toate astea. Urmăream constant The Guardian, filmele de pe Twitter sau pe geam să văd dacă au venit mașini noi de poliție să blocheze accesul pe pod. O bună parte dintre noi eram cu frica în sân, că doar folosim London Bridge destul de des. Era o vreme în care treceam zilnic pe acolo în drum spre muncă.

Când ești departe de asemenea lucruri un atac terorist ți se pare o chestie ciudată, din filme, dar altfel vezi situația când se întâmplă pe vechiul tău drum spre muncă. În 2017 a mai fost un atac terorist pe același pod. Teroriștii au început pe pod, călcând cu mașina orice prindeau pe trotuar, și au terminat în Boroguh Market, la nici 2 minute de locul meu de muncă. Vorba aia, mă uit cu ochii în patru când trec cel puțin o dată pe lună prin piața respectivă, una dintre cele mai vechi din Londra, mai ales când merg cu colegii la niște ficăței de pui la Nando’s, restaurant fast-food din zonă.

Da, o bună parte dintre noi eram temători, mai ales că tot Shardul a fost închis, lifturile blocate și ni se recomandase să nu plecăm de acolo până pe la un 6-7 seara. Cine nu a vrut să stea până la 7 seara închis în Shard a putut folosi ieșirile de urgență, cu agenți de securitate prezenți la tot pasul.

Românii se sperie extraordinar de mult numai la ideea de terorism, dar londonezii sunt chiar obișnuiți cu asemenea evenimente. Erau perioade în care IRA bombarda orașul o dată la câteva luni iar întregi zone erau devastate din cauza bombelor teroriștilor irlandezi. UK a semnat cu pact de pace cu ei și s-au terminat ostilitățile. “The Troubles“, caută pe net. Prin 1996 au pus o bombă chiar în zona Isle of Dogs, cartierul South Quay, loc prin care am trecut zilnic timp de trei ani cât am locuit în zona respectivă.

Orașele mari atrag atacuri teroriste, iar Londra este în topul Europei Vestice. Nu singurul, dar este chiar în top. Desigur, elefantul din cameră este radicalizarea islamică în destule cazuri, dar un număr mare de arestări pe motive de terorism s-au făcut și în tabăra ultra-naționalistă, neo-nazistă, rasistă, homofobă și tot așa. Aici ai toate culorile de terorism. La un moment dat un britanic alb a pus “pipe bombs” într-un local de gay și în altul unde erau etnici din Bangladesh, doar pentru că ura străinii și homosexualii.

Ca sfat general, dacă vii în Londra și te temi de atacuri teroriste, stai departe de zonele foarte frecventate, turistice, foarte cunoscute și extrem de pline de oameni. De fel trec prin viteză prin asemenea locuri, deși știu că asemenea evenimente sunt extrem de rare la varietatea de oameni și culturi ce o ai aici. Extrem de rare, dar posibile.

Sfatul autorităților în cazul unui atac terorist este “Run, hide, tell”, adică “Fugi, ascunde-te și alertează oamenii/autoritățile”. În ciuda sfatului au fost mulți oameni care s-au luat la trântă cu teroriștii în 2017 la Borough Market, unde și românul Florin Morariu a aruncat cu coșuri de pâine în capul unui terorist, și în 2019 pe London Bridge unde mai mulți oameni sau reușit să îl imobilizeze pe Usman Khan, care tocmai ucisese doi studenți de la Cambridge în Fishmongers Hall, clădire la partea de nord a podului.

Ce faci când auzi de așa atac așa de aproape de tine? Stai pitit și te gândești cum să scapi cât mai repede. Chiar dacă Shardul nu era direct vizat în acel moment există mereu posibilitatea ca acolo să fie un atac, mai ales că este și zonă turistică. Este fain să ai vise de erou că te pui cu teroriști sau ceva de genul, dar când se întâmplă baiul faci ca mine: te uiți spre ușile de urgență și fugi cât de ține. Bine, în cazul meu era doar un mers agale prin ieșirile de evacuare, dar ideea este aceeași.

Cum este să trăiești într-un oraș în care mâine ai putea vedea, auzi sau fi în mijlocul unui atac terorist? Ciudat lucru, dar înțelegi că ăsta este mersul lucrurilor. Îți iei niște măsuri de protecție și speri să fie suficient. La început, când te muți aici, stai cu frica zilnic în sân, apoi te înveți și nu mai dai așa de mare importanță. Nu este normal să se întâmple așa ceva, nu este OK să te obișnuiești cu ideea că ai putea nimeri în mijlocul unui atac, dar uite că creierul te calmează și te face să te gândești la Brexit, salarii, chirii mai mult decât la atacuri teroriste. Sunt pe lista de griji, dar după un timp, atacurile teroriste în Londra nu mai sunt în centrul atenției, ci doar ceva periferic.

Câțiva colegi de muncă serveau niște șampanie, că doar lansaseră un proiect nou, iar britanicii dintre ei erau calmi nevoie mare și întrebarea zilei era când putem merge acasă, nu cât de groaznic este noul atac terorist. Ei sunt deja învățați cu de astea. Calmi, pe bune.

Dacă te întrebi cât este de adevărată vorba “Keep calm and carry on”, uite că este de la calmul britanic, chiar în fața unui atac terorist petrecut la nici 3 minute de locul tău de muncă.

În episodul 66 al podcastului “Un român în Londra” am vorbit despre cele 6 săptămâni petrecute în AirBnb și cât de rău a fost, despre teatrul care e Brexit, despre ce salariu îți oferă viață confortabilă în Londra și despre alegeri câștigate de Iohannis.

Și nu, nu suntem nebuni că am emigrat. Prima emigrare este mai grea.

Am scris despre:
– ce salariu îți oferă viață confortabilă în Londra

Brexitoză:
– se fac alianțe între partide pentru a opri brexitul

Viața în străinătate/UK/Londra:
– Români la New York: frig în Marele Măr

Actualitatea britanică/londoneză:
– insulele Chagos sub control britanic
– Uber interzis pe Londra

Români și lucruri faine:
– Alexandra Bulat luptă pentru drepturile europenilor în umbra brexitului: politicienii dau vina, nefondat, pe imigranți când spun ca au luat măsuri de austeritate din cauza imigranților

Informații practice:
1. nu intra în mașina polițiștilor
2. grijă la casele freehold care au estate rentcharge

—

*** Urmărește acest podcast pe: Podbean, iTunes, Spotify! ***

—
Melodia de fundal ce o auzi în podcast este Weightlesness și a fost creată de Daniel Birch, din albumul Ambient, Vol 1 de pe FreeMusicArchive.org.
—

Despre ce am mai vorbit:
–

Alte știri:
–

Despre Britishness / Englishness:
– istoria Tower of London
– la plimbare prin Docul Execurțiilor
–

Învață limba engleză:
– despre multiplele pronunții ale silabei “ough”
– 14 expresii în limba engleză cu termeni din lumea mâncării și băuturilor
– HAVE BEEN / HAS BEEN / HAD BEEN
– corpul uman în engleză
– sunetul “schwa” în lima engleză, adică sunetul lui “ă”

Ideea de articol am primit-o de la Alex, care ne aduce aminte că, după ce salariul trece de un anumit prag, nu te mai uiți la bani, ci la alte lucruri de țin de confortul personal, de cultura locului, de echipă, de firma la care lucrezi.

Mi-e mai ușor să vorbesc despre joburile în IT, în special programare, pentru că asta fac zi de zi. Bine, ca dev, aka developer, pe front-end nu faci programare așa cum face un programator pe Java/C++, dar principiile de muncă, toolurile, procesele se aplică. Din cauza asta sunt de acord cu Alex și cu Ionuț legat de faptul că nu te bagi în programare pentru bani. Vei eșua lamentabil pentru că programarea trebuie să fie în primul rând o pasiune, nu doar o escapadă. Nu scoți bani din prima și este extrem de frustrant la început dacă nu ai motivație internă.

Odată ce ai trecut de primii pași și ai învățat ceva programare vei descoperi că Londra este un loc foarte fertil pentru devi de orice nivel. Din cauza brexitului tot mai puțini europeni vin în oraș, motiv pentru care firmele sunt dispuse să plătească mai mult decât de obicei chiar și pentru un junior. În plus, adesea devii sunt pescuiți de la competiție primind măriri de 20-30% doar pentru că lucrează la o firmă competitoare.

Revin la ideea din titlu: dacă un junior primea 30k pe an în 2015, acum juniorii cer liniștiți 38k pe an. În UK salariile sunt calculate pe an, brut. Un salariu de 30k se traduce în 1900 pe lună în mână. Cu 1900 de lire îți permiți un studio în Canary Wharf, facturile, naveta și mâncarea. Nimic altceva, dar măcar stai într-unul dintre cele mai faine locuri din lume. Te poți muta din Canary Wharf sau Isle of Dogs în zone mai îndepărtate sau renunți la confort și te muți într-un apartament cu alți oameni și plătești doar 1000-1100 pe lună cu facturile incluse.

La 38k iei cam 2400 de lună, bani suficienți să ieși în oraș din când în când sau să strângi ceva bani la pușculiță pentru un concediu anual.

La 45k deja iei 2700 de lire pe lună. Cele 300 în plus acoperă mâncarea, așa că nu este de glumă. Deja te simți mai liniștit, mai strângi ceva bani, poate chiar vrei să pui bani deoparte pentru un depozit de casă.

La 55k ai ajuns într-un sweet spot. La 3300 de lire pe lună, dacă mai renunți la mofturi și te muți într-o cameră dintr-o casă ori apartament, atunci poți strânge ceva bani în 1-2 ani ca să plătești depozitul pentru un apartament în Londra. Vorbim de 30-50k care trebuie puși jos când vrei să iei o casă în Londra. Dacă vrei să iei un apartament cu 2 camere în zona Isle of Dogs nu scapi fără să plătești 500k, prin sistem leasehold sau help to buy, nu contează.

Dacă este să mă întrebi, atunci îți zic că dacă ajungi la 50K+, atunci poți zice că ai o viață confortabilă în Londra. De la 3000 de lire în sus nu mai discuți despre bani, ci de confort. Să nu uităm că salariul minim este de 15k, salariul mediu este 28k pe UK, 38k pe Londra și 48k pe centrul Londrei, în sectorul financiar. Orice peste acei 48k îți oferă un confort aparte iar lumea programării îți oferă de șanse chiar mult mai mari. Devii pe Java/Hybris pe poziție de senior discută des de salarii de 70-80k la firme medii, de 100k la firme mari.

Cum conectezi asta cu joburile de front-end? Juniorul primește 30-38k, devul mediu are pe la 40-45k iar seniorii de la 50k încolo. Discutăm de salariile de Londra, nu de UK. Dacă este să lucrezi ca freelancer, atunci discutăm de preturi de 250-500 de lire pe zi, dar asta este altă poveste.

Ce salariu îți aduce o viață confortabilă în Londra? Răspunsul meu: acel salariu care acoperă toate nevoile și îți permite să pui măcar 1k deoparte pentru o viitoare casă.

Bun cadou de ziua mea.

Pentru confirmarea pre-settled status mai am de așteptat o săptămână, timp în care cei de la Home Office se asigură că toate detaliile corespund cu realitatea.

Faină situație, brexitul ăsta, pot să recunosc. Vorba aia, pleci “dincolo” pentru a găsi stabilitate și aterizezi într-un tumult politic deloc străin oricărui român. Este drept că nu mă așteptam ca politicienii din UK să fie la fel de jigodii ca cei români.

Vorba aia, te așteptai să fie ceva mai verticali, mai corecți, mai british. Degeaba. Cantitatea mare de minciună, vină și venin vărsate în ultimii ani este o imagine exactă a mediului politic din România. Din fericire sunt obișnuit cu așa ceva. Yay pentru antrenamentul primit în țară.

Revenind la viața din Londra, în afara puroiului brexicos nu am lucruri de care să mă plâng. În 4 ani aici am avut 4 măriri de salariu comparativ cu nici o mărire de salariu în ceilalți patru ani lucrați în Brașov înainte de venire. Am avut ocazia să învăț mai bine limba engleză, să înțeleg mai bine cultura britanică/londoneză și să învăț mai bine front-end development, mai ales că am trecut și pe chestiuni de back-end cu NodeJS și altele de devops cu AWS, Fastly/Varnish și tot felul de chestii similare. În sfârșit, lucruri gen TDD, cu acele unit test și integration tests, apoi deployments cu CI/CD și tot așa nu îmi mai sunt străine.

Chiar dacă ne căutăm o nouă chirie, operațiune extrem de stresantă dacă îți cauți chirie în Londra, viața este destul de chill. Confortul bănesc contează, dar contează și calmul societății în care ne facem veacul. Și contează mult faptul că te duci la muncă cu drag, nu cu nervi. Să nu uităm că, oricum, Londra are penurie de programatori de orice fel. Dacă nu îți place o companie, atunci fugi la alta în 1-2 săptămâni.

Lumea IT a fost întotdeauna favorizată, mai ales în orașe mari ca Londra. În plus, Londra este și locul cel mai bun din Europa în care ți-ai putea deschide firma ta și să oferi servicii chiar ușor canadienilor sau americanilor. În plus, Londra are și ceva medii de dezvoltare pentru start-up-uri, ceva investitori pregătiți să lase un ban într-o idee bună, diverse grupuri care să te ajute cu ideea ta.

Dacă citești reviste gen Wired, atunci îți dai seama că Londra nu este singurul loc unde îți poți deschide o afacere de succes. Ai Amsterdam, Paris, Lisabona, Stockholm, Haga, Berlin. În genere, capitalele din Vest și Nord.

Desigur, unul dintre scopurile mele fiind în Londra este să învăț cât pot de mult din punct de vedere tehnic, de la un brief pentru o aplicație/funcționalitate în site, până la procesele de lansare continuă, pipelines, chestii ce țin de devops, UI/UX și tot tacâmul.

Un alt scop al meu este să folosesc cunoștințele astea ca să fac un proiect, aplicație, site care să mă scoată din lumea muncitorilor în cea a antreprenorilor. Mai este cale lungă până acolo, ani buni, dar nu mă grăbesc și nici nu mă stresez cum am făcut cu aplicarea pentru pre-settled status. Voi aștepta oricât de mult este nevoie ca să fiu în stare să îmi aplic ideile în practică. Să nu uităm că există viață după pensie

Așadar, cum mai este viața în Londra zilele astea? În afară de brexit, lucrurile merg din bine în mai bine, tocmai pentru că citesc zilnic chestiuni noi, învăț cât de des am chef și pentru că trăiesc într-o societate în care mă pot dezvolta.

Camden este și locul de care îmi place să mă plâng pentru că, surpriză mare, multe fast-food-uri de acolo nu au plata cu cardul. Cum nu umblu cu caș la mine, îți dai seama că mă enervează la culme când mi-e foame, văd un burger bun și mi se zice că nu au plata cu cardul. Clar, nu vizitez locurile respective a doua oară.

De fel nu am încredere în nici un loc din UK unde nu au plata cu cardul. Cică mai bine de 1 miliard de lire trece pe sub nasul autorităților britanice din Londra anual, din care 100 000 de milioane ajung să finanțeze terorismul internațional. Îți dai seama că o parte bună din banii ăștia ascunși sunt de la localuri care nu au plata cu cardul, sistem prin care este mult mai ușor să vezi ce face o firmă cu finanțele proprii.

Un alt motiv pentru care nu îmi place Camden este faptul că este o capcană turistică, loc foarte cunoscut pentru turiști, dar unde te duci și nu găsești mai nimic britanic. Nu, acele memorabilia care au steagul britanic, numit și Union Jack, pe ele, nu sunt chestii britanice, ci doar metode prin care se iau bani de la turiști. Vrei experiența britanică, trebuie să eviți zonele turistice recomandate prin cărți și reviste și mergi la un pub din cartier, ori un restaurant mai vechi ceva străzi mai încolo.

Și să nu uităm: experiența londoneză nu este totuna cu experiența britanică. Există ceva animozități și diferențe între londonezi și restul țării.

Experimentezi mai bine viața britanică mergând prin parcurile regale, prin Greenwich Park, pe la grădina de flori, de exemplu, prin diverse muzee și apoi participând la evenimente ce au loc la Royal Albert Hall ori la Royal Society.

Madamme Tussaud este over-rated. De ce nu te duci la Postal Museum, unde mergi cu trenul poștei britanice prin tunelurile proprii pe sub Londra? După ce mergi la Gherkin nu te du pe alți zgârie-nori, ci mergi pe la un Leadenhal Market, pe unde curg râuri de bere pentru corporatiștii care lucrează în zonă.

Camden este simpatic atunci când îl vizitezi o dată, dar apoi îți dai seama repede că este un loc murdar, necontrolat, presărat pe alocuri cu drug-dealers pe la intersecții.

Are mâncare internațională, un magazin de gaming mișto și 2-3 alte lucruri faine, cum ar fi piața de artizanat, dar în rest ți-ai folosi timpul mai bine mergând pe South Bank, pe malul de sud al Tamisei între Tower Bridge și Westminster Bridge.

De fel, dacă vrei să vizitezi Londra și să te bucuri de vizită fără a arunca bani pe nimicuri, caută pe Google “London tourist traps” și așa vei ști ce să ocolești. Exemple de tourist traps, capcane pentru turiști care sunt pline de magazine de “suveniruri”, sunt aici, aici și aici.

Lista de filme este mai jos:
1. Eșecul Windows Phone: nu ar fi fost prima dată când Microsoft testează zona mobile, dar nu a reușit să o scoată la capăt. Windows Phone, la fel ca sistemul de operare, au intrat pe un făgaș secundar, acum că MS oferă servicii cloud. Telefonul a picat în cap, sistemul de operare este doar o parte secundară în planurile de business a Microsoft.

2. Lightscribe, CD-burner-ul de la HP, era o invenție interesantă, dar nu a ajuns utilizat pe scară largă pentru că era dificil de lucrat cu el și nu aveai calitatea dorită. Plus, CD-urile erau de ceva vreme pe pragul de plecare din cauza altor medii de stocare, adică stick-urile USB.

3. CC, close captioning, era o tehnologie care permitea suprapunerea textului peste film în casetele video VHS, la TV-uri sau în sisteme de subtitrare din anii 70 cum ar fi TeleCaption 3000. Invenție faină și altruistă: era creată pentru a eprmite celor fără auz să citească ce zic oamenii în filme.

4. Înregistrări pe casete digitale se făceau pe casete DCC, apoi pe EP sau pe “TV music tape reel”. Casetele pot avea înregistrări analoage sau digitale, în funcție de rolul lor.

5. Istoria Recycle Bin. Nu, dacă tragi MyComputer în Recycle Bin, nu îți dispare calculatorul

6. Despre DVD-RAM, un model de “stick USB” al vremurilor trecute

7. Istoria logo-ului SD. D-ul este o jumătate de disc.

8. Scurtă istorie a Commodore Amiga. Cine a lucrat pe calculatoare vechi înțelege de ce îmi place să știu despre istoria unor piese de muzeu de genul. Prin 2000 am avut ocazia să mă joc și să programez în BASIC, precursorul Pascal, pe un calculator cu Windows 3.1.

9. Placa video dublă de la nVidia, 7950 GX2, circa 2006.

10. Despre Tandy 1000, unul dintre calculatoarele compatibile MS-DOS ale anilor ’80. IBM a tras lozul câștigător la vremea respectivă creând o arhitectură deschisă, ceea ce știm noi ca fiind compatibile IBM.

11. Internetul în 1986: telex, email, chat. Primele email-uri au fost trimise prin anii ’65-67 între universități din SUA și ARPA.

12. Stocarea datelor în trecut: Zip, un floppy-disc de 100 MB, și Jaz, un HDD de 1GB. Nu am știut că existau floppy-discuri mai mari de 1,4MB.

13. Istoria Kodak și cum au ratat trenul digital. Dovadă a faptului că firma se temea ca un alt produs propriu să înghită vechile produse, de success. Istoria s-a repetat și cu AT&T care inventaseră înregistrările telefonice prin anii 40, dar au blocat dezvoltarea aparatului de teamă să nu omoare afacerea de telefonie ce o aveau.

14. Despre eșecul Yahoo: s-au extins aiurea, nu au cumpărat Google când trebuia și la banii ceruți.

Tot ce ai de făcut este să nu te mai enervezi din orice nimic, să privești lucrurile în ansamblul lor, să urmărești subiecte ceva mai elevate, nu mondenități care îți ridică pulsul aiurea. Secretul este să duci o viață relaxată. Așa cum au vorbit Dorin și Ovidiu în noul episod de podcast la ICR Podcast este bine să îți faci un abonament la reviste gen The Economist ori National Geographic și să îți umpli mintea cu subiecte interesante, nu cu scandaluri.

Burghezia asta eftimiană nu este altceva decât relaxare totală și detașare. Cum te simți după o săptămână în care nu ai mai stat pe Facebook? Ei, uite așa ar trebui să fie un burghez, un om care își petrece timpul cu chestiuni înalte, nu cu lucruri care te enervează la fiecare pas.

Anul 2019 este anul relaxării. După ce te ocupi de pătrățica ta cum știi mai bine, savurează viața de burghez.

#suntunmicburghez

Aveam o aversiune nespecifică legată de plecatul din țară știind despre diversele experiențe proaste ale românilor și a mamei în Spania, de exemplu. Mi-am zis că nu merită să ies din țară dacă ajung să fiu sclav în străinătate și mi-am mai zis că dacă aș pleca din țară, atunci aș pleca doar pe locul de muncă dorit.

De plecat am plecat și exact pe ceea ce am dorit, adică front-end development. Lucrez la aceeași firmă din decembrie 2015 și am învățat multe despre munca și viața din Londra. Doar nu degeaba am făcut și podcastul Un Român în Londra. Am aflat ce înseamnă viața în Londra, unul dintre cele mai mari și mai scumpe orașe din lume, am văzut britanicii de aproape, am cunoscut oameni din zeci de nații de pe toate continentele, am locuit cu colegi de cameră, apoi singur în altă cameră, apoi cu prietena în garsoniera noastră închiriată.

Au fost și vremuri când, la final de lună, după ce plăteam chiria, facturile, mâncarea și restul rămâneam cu mai puțin decât în România, dar nu mi-a stat gândul de întoarcere. Una dintre minciunile pe care și le zic românii când vin în Londra este “stau doar un an”. După un an românii zic că poate se întorc “la anul, după ce mai rezolv ceva pe aici”. După ceva ani prețuri de 2 – 300 000 de lire pentru o garsonieră sau apartament cu 2 camere în Londra nu par niște chestiuni intangibile. Sunt destui români care și-au cumpărat apartamente în Londra, unii chiar case.

Londra este un loc destul de periculos dacă stai în cartierul nepotrivit gen Barking, Ilford, Dagenham, Einfield, Greenwhich, Croydon, locuri unde riști să fii jefuit seara pe alei sau prin parcuri, dar mulți stau aici dintr-un singur motiv: oportunități.

Întrebi de ce ar sta românii într-un loc unde au loc lupte între găști de cartier, mii de înjunghieri și peste 130 de morți anual, atacuri cu cuțite zombie ori acid, riscul de atacuri teroriste, în câteva cuvinte, de ce ar sta într-un mediu mult mai violent decât ceea ce știm în România? Adevărul este că, deși în Londra violența fizică și riscul discriminării există, per ansamblu oportunitățile și accesul la o viață mai bună sunt mult peste viața din România atunci când tragi linia.

România nu este la fel de violentă precum Londra însă aici îți poți stabili o carieră, poți planifica pentru un viitor pentru că ai parte de o societate care îți permite să te dezvolți și apreciază munca, cinstea și dedicarea. Nesiguranța din România și neamul prost au menirea să îți strice buna dispoziția foarte repede. Politețea britanică, deși ipocrită, are menirea să îți facă ziua mai calmă, suportabilă chiar atunci când ai zile proaste.

Nu este perfect și este imposibil să găsești perfecțiunea în Londra sau oriunde în Vest, însă contează că media lucrurilor de aici este mult peste media lucrurilor din România. Asta trebuie să le zici britanicilor dacă întreabă de ce preferi să stai în țara lor și nu în România.

România a făcut un progres enorm în ultimele decenii, dar adevărul este că tot de crima organizată aka Dragnea este condusă, oricum ai întoarce-o. Nu politicieni corupți, ci de crimă organizată la toate nivelurile.

Am peste 100 de articole scrise despre Londra în ultimii 3 ani și aici includ și show-notes pentru episoadele de podcast.

Înainte de a finalul articolului vreau să scriu puțin despre ceea ce face Londra un plus enorm față de România, cu toate minusurile ei, despre acele oportunități.

Când vorbesc despre oportunități mă refer la:
– muncă: acces destul de ușor la diverse locuri de muncă, mai ales dacă ai ceva calificare, posibilitatea de a evolua pe poziții mai bune;
– școală: poți învăța skill-uri noi, poți merge la una dintre universitățile din Top 10 mondial, poți face cursuri acasă, poți face internship-uri, voluntariatul este un punct important în CV;
– divertisment: Soho este plin de puburi și toate cele, ai West End plin de teatre unde poți vedea actori celebri sub nasul tău, ai acces la parcuri de distracții și tot felul de expoziții ce au loc an de an;
– călătorii: access la o mulțime de locuri în lume prin poziția Londrei, multe locuri de vizitat în Londra iar Oxford și Cambridge sunt la o oră cu trenul/autobuzul distanță;
– networking: o mulțime de conferințe gratuite pentru toate domeniile, unul dintre ele fiind JS Monthly, la care merg uneori, sau Web Standards ori Romanian IT meet-ups și tot așa, la asemenea evenimente de networking se fac contacte și chiar angajări;
– salarii: poziții de manageri sau de directori se plătesc cu 60k până la 200k pe an în funcție de domeniul în care activezi, desigur, tech, fin și fintech plătesc cel mai bine, firme mari au sedii aici;
– cumpărături: tipuri de fructe și legume ce vezi aici te lasă gură-cască; sau multele magazine de orice tip, de la electronice la fashion;
– afaceri: ai un mediu mai bun în care să creezi un start-up, să strângi fonduri și să faci succes cu o soluție bună;
– stabilitate: în caz că te întrebi stabilitatea este fundația pe care poți construi o carieră și o viață bună, poți planifica pentru viitor, știi la ce să te aștepți de la viață. Aici găsești firme care au fost înființate acum 2-300 de ani iar criză în Londra este atunci când inflația trece de 2%, nu când te pomenești că ai inflație de 5% în România și este business as usual. Să nu uităm că în 2-3 ani ne paște o altă criză.

Da. Al patrulea Crăciun în Londra. Câte or mai fi? De altfel, dacă stai în Londra, lasă un comment despre experiența ta aici.