Tessa Dunlop, britanică iubitoare de români, spunea că unii britanici se comportă ca în vremea comunismului la noi. Parțial are dreptate: pâra asta subiectivă este nocivă, moment numai bun să îl dai în gât pe vecinul tău pentru că nu îți place rasa lui, etnia ori ai avut ceva certuri cu el în urmă cu ceva timp.

Ce spune asta despre britanici? Ce spune asta despre oameni?

Oameni sunt ființe sociale și vor să facă parte din grup, să fie ăia “buni”, indiferent că acțiunile lor duc la genocid sau nu. Dacă ei sunt “buni” și “susțin societatea”, atunci vor urma indicațiile, vor pârâ pe cine pot, se vor conforma.

Tocmai conformismul ăsta duce la existența și perpetuarea unor sisteme dictatoriale prin lume, inclusiv derapaje majore gen Turcia sau Ungaria. Pentru că societatea se conformează la un anume “normal”.

Este OK să raportezi abuzuri, chestii ilegale, dar nu orice mișcare a vecinilor. Ce fac unii britanici în perioada asta raportându-și vecinii pe chestiuni subiective este semn că nici un popor nu este ferit urmările fricii, ale panicii. Inventează un dușman și societatea va fi gata să urmeze și cele mai tâmpite reguli pentru a lupta “împreună” împotriva acelui dușman.

Frica naște monștri. Dușmanii externi, reali sau nu, sunt mai ușor de scos în evidență și arătați cu degetul.

Ne este mai ușor să dăm vina pe “altcineva”, chiar dacă acel “altcineva” este o noțiune abstractă. Este bine când poți fii “bun”, ajuți “societatea” și te conformezi pârând vecinii. Repet, nu zic aici de cazuri vădit ilegale și periculoase.

Din fericire o mulțime de alți oameni, poliția și guvernul din UK nu au dus o campanie de pedepsire aspră a presupușilor “contravenienți” și au aplicat o politică a înțelegerii și comunicării, nu o politică a represiunii.

Dar asta ne spune câte ceva despre oameni: dă-le un motiv suficient de bun și vor susține măsuri represive, reguli care nu ar fi fost normale nici acum o săptămână-două.

Da, noi toți ne putem transforma în naziști, comuniști, fasciști dacă suntem împinși în direcția potrivită. Știind deficitul ăsta este bine să ne admitem greșelnicia și să facem ochii mari. Invulnerabilii pică primii.

Cel mai mult mă distrează partea în care vine unul și zice că dacă ar fi în locul lui X sau Y, ar face mai bine treburile. Reality check, douche: nu ești în locul lui X sau Y. Dacă ăi fi în locul lui, ai fi avut viața și experiențele lui și, cel mai probabil, ai deveni el. Nu ai face mai bine.

Fă ceva interesant: pune o oglindă în fața ta și gândește-te că tu ești în spatele oglinzii și te vezi în viața de zi cu zi. Când te observi pe tine însuți fără ca tu, cel observat, să vezi cum îți dai palme peste cap pentru diverse gesturi sau fapte făcute de-a lungul zilei, începi să realizezi că nici măcar în pielea ta nu faci ceea ce ar trebui.

În alte cuvinte: dacă ai fi în locul tău, și chiar ești, tu nu ai face lucrurile pe atât de perfect pe cum ai crede. La final de zi fac calculul, nu des, că doar nu sunt deștept zilnic, dar când fac calculul pun întrebarea: “am fost azi versiunea cea mai bună din toate posibilitățile?” Răspuns: cel mai probabil că nu.

Fă exercițiul și vezi că la final de zi ai putea avea mai multe finalități și că, uneori, ai fi putut face lucrurile mai bine, mai repede, mai corect, diferit. La final de zi ești nu versiunea ta cea mai bună, ci cea mai probabilă sau o medie între toate versiunile posibile.

Nu fii supărat. Mediocritatea este tocmai ceea ce ne trebuie zilnic. Fiecare este versiunea lui mediocră, nu trebuie să fii cel mai bun, cel mai perfect tot timpul, ci doar uneori în momente critice. Tocmai de aceea îmi permit să fiu prost din când în când, să mă cert pe Facebook, dar apoi îmi aduc aminte că toate au o limită și mă liniștesc.

Și nu sunt puțini cei care vor să se dea mari că au “brand”, dar nu au banii de așa ceva. În genere figuranții, fomiștii și “șmecherii” caută să se afișeze cu lucruri scumpe sau care par scumpe cum ar fi un BMW sau merțan, dar care este luat la mâna a treia din UK sau Germania.

Mai sunt alții care nu au cap și caută tot ce este mai ieftin, nu produsele cu prețul cel mai potrivit. Prețul cel mai potrivit poate fi chiar cel mai ieftin, dacă produsul își face treaba, cum sunt mărcile Carrefour de săpunuri sau mâncare: ieftine, dar bune, făcute de aceleași firme care dau o groază de bani pe marketingul propriului brand.

Ieftin nu înseamnă și bun la ceva. Dacă nu ești în stare să faci un calcul comparativ între prețul unui produs și valoarea adusă de el, atunci riști să ai probleme mari.

Unii oameni calcă pe orice fel de principii numai pentru a pune mâna pe ceva ieftin, cum sunt românii jegoși care cumpără de la colț de stradă biciclete furate. “Nu am furat-o eu”, este scuza acestor complici la furt. Nu de puține ori poți vedea prin Brașov oameni cu hainele rupte pe ei, bețivani, care au o bicicletă de ți se sucesc mințile în cap. În mod sigur nu le-au furat ei.

Nu este mai bine să fii sincer cu tine și să te întinzi cât îți permiți? Ia haine de la second-hand Humana, de exemplu, unde poți găsi lucruri chiar faine, sau de la H&M, urmărește promoțiile sau ia produse marca Lidl/Carrefour/Kaufland.

Nu te zgârci acolo unde este chiar nevoie și ia piese originale, cum ți se explică în filmul de mai jos. Daca te zgârcești azi la un lucru important, atunci vei plăti dublu pentru prostia ta mai târziu.

A avea idei este important, este punctul de pornire, dar a trecut demult timpul în care credeam că o idee este necesară și suficientă pentru a face un anumit lucru. Ba dimpotrivă, tind înspre cei care zic că mai importanți sunt cei care sunt capabili să pună ideea în aplicare decât cei care lansează ideea.

La fel ca omul cu idei de care am scris mai sus sunt o mulțime de oameni la tot pasul. Curg ideile peste tot, dar sunt mai multe piedici în calea realizării lor: autorul ideii, ideea este veche, nu are suficiente argumente, nu există un plan de bătaie, nu prezintă interes. O bună parte dintre ideile ce le aud sunt deja aplicate într-un mod sau altul. Este cam greu să vii cu ceva nou. Foarte greu.

În oarece situații poți citi pe oamenii aceștia cu idei aroganța și naivitatea lor. “Ideea este cea importantă, nu cine și cum o aplică” și apoi se uită cu superioritate la un inginer ori un cercetător care este mult mai capabil ca el să înțeleagă ideea și să gândească pașii pentru a o pune în aplicare.

Oamenii cu idei îi văd pe cei pe care îi coopetează în “planul lor” drept niște pioni irelevanți. Chestii gen planificare, expriență în domenii tehnice de zeci de ani sunt doar niște nimicuri pentru ei. Ei, ei sunt cei cu idei. Restul sunt pleavă.

Și tocmai de aceea oamenii cu idei nu fac nimic. Poate doar oamenii cu idei care au o tonă de bani pentru a-și cumpăra echipe care să facă toată munca.

A avea idei de orice fel este egal cu zero. Și, dacă se întâmplă să dai de oameni care cred în ideea ta și sunt mai capabili decât tine să o transforme în realitate, atunci ține minte că rolul tău a fost micuț.

Istoria îi ține minte pe cei care au lăsat ceva în urma lor, nu pe cei care au avut idei care s-au dus în mormânt odată cu ei.

Mai interesant mi se pare că mă enervez când cineva din jurul meu pățește lucruri cu mult mai mici. Atunci iau foc mai abitir ca o locomotivă pe aburi.

Probabil că atunci când vezi situația de la distanță poți aprecia gravitatea ei mai bine. Vezi lucrurile cu alți ochi și te enervezi când cel atacat/furat/lovit nu ia măsuri mai drastice.

Dar când este vorba de propria persoană, parcă nu ți se pare o catastrofă. Răspunsul la ceea ce zice mai jos? Ba da. Judec și aștept să fiu judecat. Poate așa ne mai civilizăm.

Ei bine, nu.

Articolul nu era despre cât de muncitor sunt eu, ci despre faptul că o anumită persoană apăra comportamentul josnic al unor șoferi RAT motivând că ei au salariul prea mic.

O vorbă am de zis: dacă țu îți faci munca în funcție de salariul pe care îl iei, atunci este clar că nu ai ce căuta în câmpul muncii. Fie îți dai demisia și mergi unde “meriți”, fie te comporți ca un om civilizat, și nu ca o pramatie împuțită.

Oriunde ai fi, oricât de greu ți-ar fi, comportă-te frumos în meseria ta pentru că nu știi cum te întâlnești cu oameni care ți-ar putea deveni șefi în viitor.

Desigur, lucrul acesta a scăpat multor retarzi care au citit articolul cu nevasta RAT care mă înjura și au trecut și ei la înjurături. Desigur, prostul la prost trage.

Se întâmplă des să văd oameni care citesc articolul pe diagonală și trec la înjurături în comentarii fără să înțeleagă o iotă din ce am scris.

Hai marș la SPAM cu voi.

Este un lucru natural să spun că eu as ține la viitorii mei copii mai mult ca la oricare alt copil. Nu există să iubești pe toată lumea la fel pe cum nu există să urăști pe toată lumea la fel. Puțini sunt oamenii care se pot mândri cu asemenea performanță.

Nu urăsc copiii. Dimpotrivă, îmi par a fi ființe mici și simpatice, prea jucăușe pentru gustul și comoditatea mea, dar mereu vesele și pline de viată. Niște buburuze drăguțe, dar mai drăguțe vor fi întotdeauna buburuzele mele.

Expresia din titlu o auzi când o femeie îl toacă pe bărbat la cap că vrea copii iar el ezită ori NU sare în sus de extaz la o asemenea cerere.

Femeile ajung la o anumită perioadă a vietii în care visează, trăiesc, respiră copiii prin toți porii. Nu contează suferința de apoi când stau mult între scutece și când îi ciufulesc pe cei mici cărora le reproșează că “le dă de toate”, cu toate că cei mici nu au cerut să vină pe lume. Tot ce contează este că ele vor “ACUM” și că orice ezitare sau existența unui răspuns sub standardele stabilite este catalogată în mod absolutist drept “ură de copii”.

Legat de iubirea copiilor proprii și indiferența față de alți copii, trebuie să amintesc de un lucru natural în viața animalelor sociale numite oameni: apartenența la grup. Omul, ca animal social, va dori mereu să fie într-un grup anume, fie că grupul se numește “familie”, “bloggeri”, “prieteni de bere” și va face tot ce este caracteristic grupului respectiv pentru a rămâne acolo.

Așa apare dihotomia “noi-ei”, “familie-non-familie”, “România-Africa” și tot așa. Este un lucru natural ca tu să ții la “ai tăi” și să ignori ceea ce este în afara grupului. Îmi va păsa mereu mai mult de faptul că partenera mea s-a tăiat în cuțit decât de faptul că au murit sute de oameni în Africa în ultimele luni.

Tot așa și Pablo Escobar, unul dintre cei mai mari narco-mafioți din America Latină. Își iubea familia și comunitatea în care locuia și ei pe el, deși făcea atât de multe rele cu vânzarea de droguri. Faptul că tu îți iubești rudele și ești indiferent față de alți oameni este un lucru natural, normal și de dorit.

Cum ar fi să iubești tot poporul la fel? Nu ai cum da mâncare tuturora și nu poți crește prea mulți copii odată.

Și mai trebuie amintit un lucru, o diferentă dintre bărbati și femei: bărbații îsi iubesc copiii, dar sunt indiferenți față de copiii altora. Tocmai de aceea vei auzi că sunt destui bărbați care ar refuza o relație cu o femeie care are copii.

Femeile, în schimb, sunt mai iubitoare. Ele pot iubi și copiii străini pe cum îi iubesc pe ai lor. Diferențe de care trebuie ținut cont în discuțiile care ajung la catalogări de genul “urăști copiii”.

PS. Fetelor, aud că deveniți insistente și chiar nițel brutale atunci când vreți copii. Ultimul lucru pe care vreți să îl faceti este să pisați omul la cap. Folosiți tactici subversive și faceți-vă scopul, pentru că nu va ajuta niciodată să ziceti “urăști copiii” sau “nu vrei copii” pe cum mi-a fost dat să aud la o oarece discuție.

Sunt de acord cu a doua parte, cât despre prima, faptul că ei sunt “animale” și noi “oameni” țin să precizez faptul că, strict biologic vorbind, suntem tot animale, dar cu ceva mai mult creier, cu o societate mult mai complexă decât a cimpanzeilor, am construit megaorașe din beton și am plecat în spațiu. Dar vrem să ne simțim speciali, pentru că zen, Budda, karma și altele.

Ca animale avem în noi porniri care sunt liniștite prin educatie, educatie care lipsesțe la Vaslui, desigur, și sunt acțiuni pe care le putem explica numai dacă te uiți în restul regnului animal. Ori te credeai fiu de zeu și că nu aveai nimic de-a face cu restul biologiei de pe planeta asta?

David McRaney, de la You Are Not So Smart, analizează omul și biasurile sale din punct de vedere psihologic și vede, de multe ori, porniri, gesturi, moduri de a fi la oameni care sunt întâlnite și la alte animale.

Ca idee, cimpanzeii sunt numiți primate non-umane.

În contextul “umanității” cei 7 mizerabili merită aruncați la închisoare, dar în contextul “animalier”, ei ar merita mâncați de vii.

Când vezi așa mizerii îți pui întrebări legate de natura umană, natură de animal, și îți pui la îndoială calitatea de “om”.

Dacă este ceva care ne deosebește de restul animalelor și care ne dă voie să avem un grup al nostru, separat, atunci aceea este lupta noastră continuă de a pune la pământ natura noastră de animale prin educare, evoluție spirituală, intelectuală șamd.

Pune un om într-o cușcă laolaltă cu alte animale și lasă-l să lupte pentru mâncare. Acolo vezi animalul. Avem în noi animalul gata să facă rele. Noi toți. Du un om la capătul răbdării și te va ucide ori îți va da cu ceva în cap. Lovește în ceva drag omului și îți va arăta că este gata să te taie pentru lucrul în care crede sau la care ține.

Suntem animale. Nu scăpăm de faptul acesta, dar măcar avem responsabilitatea de a controla natura asta și de a-i pune in linie pe alții care vor să fie mai mult animale, decât animale educate, adică oameni.

Recomand să te înscrii la episoadele lui de pe iTunes sau pe website, pentru că, în afară de interviul cu Danielle Ofri, mai afli și lucruri legate de erorile de logică pe care le facem ca oameni.

Nu ne dăm seama cât de des greșim și de modul ciudat în care ne justificăm de fiecare dată. Tocmai de aceea este bine să aflăm că există greșeli de gândire pe care le facem des iar acele greșeli pot afecta inclusiv viața altora.

Decizii pe care le luăm și despre care credem că sunt luate în mod rational au, de multe ori, un fundament emoțional iar noi ne motivăm decizia luată emoțional în modul cel mai rațional cu putință. Marketerii știu lucrul acesta și pot manipula clienții în a cumpăra ceva ce nu au nevoie. Normal că după ce cumpără acel lucru inutil clientul va spune că îl ajută, că este o decizie luată rațional, bine.

Revenind la episodul de față concluzia este că cei mai căutați doctori sunt aceia care nu numai că sunt buni din punct de vedere a pregătirii și experienței, dar care și empatizează cu pacientul, îi arată că sunt acolo pentru ei și că este gata să îi asculte.

Pe scurt, intri în meserie pentru ceea ce știi, dar rămâi pentru cine ești.

Valabil pentru orice faci în viața asta!