Nu se mai poate

“Nu se mai poate” – cuvintele acestea le-am auzit trecând pe lângă trei boschetari (în drumul meu sunt mereu trei) într-o seară nu prea călduroasă. Stăteau pe o bancă din zona Centrului Civic, în Brașov, și duhneau a orice “aromă” oribilă posibil, cu sticla de spirt trecând de la unul la altul.

Mi-am adus aminte că zic des și eu același lucru, fie că e vorba de vreun aiurit care e aproape să mă ia pe capotă pe trecerea de pietoni, fie că mă gândesc că trebuie să lucrez 30-40 de ani pentru un apartament modest.

Cum nu am o minte prea liniștită mi-am pus întrebarea: cât de jos trebuie să ajung ca să nu mai pot spune că nu se mai poate? Uimitor, dar oamenii pot ajunge în cea mai mare mizerie și tot se vor gândi că se putea și mai rău.

Cazul boschetarilor (sau “boscheți”, cum li se mai zice) este unul elocvent. Datorită naturii muncii am avut ocazia să vorbesc și chiar să urmăresc, în mare, viața unor boschetari.

Se poate

Majoritatea oamenilor care au viață grea o duc mai bine decât oamenii străzii. Interesant este că, din discuțiile cu unii dintre ei, am aflat că în trecut aveau casa lor, ba chiar și familii unii, cu șanse de a trăi cel puțin ca restul populației, bucurându-se de ocazia de a critica Guvernul, avându-și măcar cafeaua băută de dimineață. Lungă frază, știu.

Cauzele cele mai des întâlnite au fost: băutura și jocurile de noroc. Am dat și de un caz în care un bătrân era pe stradă din cauză că dragii lui copii îi vânduseră casa.

Am rămas mirat când am văzut că nu se ascund și nici nu caută scuze. Cei cu care am vorbit mi-au zis că din cauza lor au ajuns acolo și că asta știu și asta fac în continuare. Unul dintre ei mi-a arătat un teanc de diplome pe care le purta cu el, probabil ca o amintire a vremurilor de demult. Destul de în vârstă și cu băutura (de obicei spirt sau vin la pastilă) după ei și-au constuit o mentalitate din care nu mai au voința de a ieși.

Cei mai mulți preferă să caute tot felul de lucruri să le ducă la reciclat ca să obțină un amar de bani cu care să își ia o pâine și, mai ales, încă o tură de băutură. În popor umblă vorba că băutura te face să uiți de grele, dar când te trezești din beție și descoperi că ești la spital cu degetele de la picioare amputate, atunci știința lucrurilor îți relevă o întorsătură sfâșietoare.

Într-o iarnă, unul dintre boschetarii care mai păzeau terase vara prin zona centrală a făcut imprudența de a se îmbăta înainte a de ajunge într-un loc mai călduros, a adormit într-o cabină telefonică și i-au degerat degetele de la picioare.

Invenție? În nici un caz. Eu nu am apucat decât să zgârii suprafața când vine vorba de viata acestor oameni care s-au pierdut ca și ființe umane. Muldari, mirosind urât, beți mai tot timpul, îi vezi de multe ori cum se mișcă aidoma unor morți-vii fără alt scop decât acela de a cere o țigară ici-colo sau de a face rost de ceva băutură. Ei sunt corespondentul cel mai apropiat al faimoșilor zombie, și nu e distractivă deloc o asemenea imagine.

Se poate? Da, se poate să ajungi acolo. Dar întreb: chiar trebuie? Altfel ne-am comporta dacă am mulțumi pentru ce avem și dacă am lupta mai mult pentru ceea ce ne dorim.

Supraviețuirea

Când vine vorba de viața la români, sensul cuvântului “a trăi” ia o turnură interesantă și se transformă în “a supraviețui”. Boschetarii, medaliați fără voia lor cu denumirea de “ratați definitivi ai societății”, știu la propriu ce este aceea supraviețuire, o simt, dar nu luptă să scape.

Cu o iarnă sau două în urmă, pe vremuri cu -25 de grade, un boschetar a murit de frig în Piața Sfatului, cu toate că fusese fugărit de multe ori de polițiști din șantierul care a devenit apoi Muzeul Urbanismului. El știa că vrea să stea acolo și să se bucure de băutura lui. A fost ultima lui băutură.

Nu mulți au știut de cazul acesta și mi-am pus întrebarea: cum poate muri cineva pe vreme de frig? Cel cu degetele degerate mi-a explicat scurt: odată ce te-ai îmbătat și te lovește somnul nu mai simți frigul așa de tare, așa că adormi și nu știi dacă te mai trezești.

Cel mai mult m-a enervat că se complac în situația aceasta, zic că nu se mai poate și mai iau o dușcă. Unii dintre ei au fost duși la CPFA (Centrul Pentru Persoane fără Adapost- str. Zizinului, Brașov) unde li s-a cerut să nu bea în clădire și să facă cumva rost de 150 de lei pentru a-și plăti cazarea pe o lună. Puțini au acceptat condițiile, dar alții au preferat să fie în continuare “haiduci ai mizeriei” pentru că, zic ei, le place libertatea.

Băutura este numită de ei “pătura pentru noaptea aceasta”. Rețeta obișnuită: fie bere sau vin, fie spirt trecut prin felii de pâine. Și uite așa trece ziua.

Ei ar putea face mult mai multe, dar nu vor. Să ne uităm la ei și să tragem învățămintele de rigoare. Cu toții vrem să ajungem undeva sus și să fim apreciați, dar fără o mentalitate potrivită și muncă nu se poate. Legat de acest subiect Zoso făcea o sinteză a vedetelor și aspiranților pe blogul său.

De aici, mai departe

Apare întrebarea: să îi compătimești pe acești boschetari pentru că au viață rea? E ultimul lucru de care au nevoie. Dacă se găsește cineva care îi poate ajuta să se ajute aș fi bucuros. Trecem pe lângă ei, îi evităm și nu ne dăm seama că ei sunt imaginea vie a neputinței pe care o simțim de atâtea ori în viață.

E ușor să zici că trebuie să faci aia și aia sau că trebuie să îți schimbi gândirea. Îmi place cum fac pisicile când vor ceva. Nu te lasă în pace orice ai face și au grijă să se suie și pe tine numai să obtină ce vor.

Sfat mie și cui vrea să îl asculte: nu ajunge să zicem că nu se mai poate, trebuie să facem ceva pentru a merge mai departe. Prea multe gânduri despre nefericire ne aduc mai multă nefericire. Fii optimist că se poate mai bine și că poți ajunge unde vrei, dar și cu participarea ta.

Mai jos te invit să vezi cum știe un pisoi să ceară altă porție de mâncare într-un mod convingător. Via [b3ta.com].

Și, ca să termin articolul într-o notă optimistă, îți sugerez să îți rezervi următoarele minute și să te amuzi alături de preferatele noastre : pisicile. E vorba aici de un mix de filmulețe cu tot felul de întâmplări hazlii legate de pisici. Via [arkarthick.com].

Ce alegi: să vorbești sau să faci?

Acest articol participă la concursulLeacuri băbeşti pentru urticarie mentală!(link spre pagina concursului), organizat de Pioneza Dintre Fese(link spre blogul pionezadintrefese.ro). Dacă ți-a plăcut cum am scris, nu uita să intri pe pagina concursului și să mă votezi!


21 Responses to “Nu se mai poate”

  1. Vai, nu pot să nu remarc cât de adorabil este acel pisic … :X

    • Manuel Cheța 16. Oct, 2010 at 19:59

      Imi place ca stie sa roage ff frumos omul. chiar daca e regizata treaba tot e simpatic tare matzul respectiv.

  2. Nu stiu despre pisici, dar boschetarii sunt un snapshot al oricarei societati, paria universali, romani sau englezi sau japonezi, ”ratarea absoluta” nu tine de nationalitate.
    Iar cand auzi unul ca spune Mai Rau Nu Se Poate, da, frate, cred ca trebuie sa ne reevaluam dorinta de a continua si sa intoarcem obrazul cu Nu Se Poate Decat Mai Bine.

    • Se poate, dar spre bine. bineinteles ca aici am aratat adevarat mai voalat. nu am dat tot felul de detalii care te fac sa iti pui intrebari serioase legate de sanatatea mentala.

  3. “Unul dintre ei mi-a arătat un teanc de diplome pe care le purta cu el, probabil ca o amintire a vremurilor de demult.”
    OH, DA!!! SI CATE DIPLOME CARA CU EL, SI CATE VALOARE AVEAU ELE!!!
    OMULE, NU STIU DACA SA CONTINUI SA-MI DAU CU PAREREA DESPRE ARTICOLUL TAU SAU NU PT CA SUBIECTUL ASTA E MAI MULT DECAT COMPLEX, INSA SE PARE CA IM MENTALITATEA NOASTRA “BINELE”DEVINE INTOTDEAUNA PREZENTUL INDIFERENT DE SITUATIE SI APOI ORICE DEGRADARE A ACESTEI STARI PARE POSIBILA…
    SI APOI ACEA STARE DEVINE IAR BINELE… SI TO ASA…
    TINE DE NOI SAU NU , SE PARE CA INTOTDEAUNA E LOC DE MAI RAU, DIN PACATE.

    • Da, e tare expresia “e loc de mai rau”. Asa ca, frate, sa nu ne complacem.

  4. Nu e deloc in ordine ca din postul tau unii oamenii au retinut doar pisicul,pisicile,animalul din text fiind mult mai important…
    Animalul din text e omul.Care se transforma si transforma la randu-i in jur foarte multe.Imi place mai mult aceasta postare.Regulamentul ma indeamna sa o votez si pe aceasta,intelegand ca pana la urma se va face o medie probabil.Bref ! 4 STELE si o curiozitate.Putem iesi pentru sectiunile urmatoare din uniforma meseriei? Ar fi foarte interesant cred,pentru toti cititorii tai!

    • Manuel Cheța 06. Jan, 2011 at 23:17

      Fiecare ia dintr-un articol ceea ce ise potriveste cel mai bine. Desi nu am dorit sa fie chiar asa articolul este polivalent: explica putin viata urata a boschetarilor si iti ofera sansa de a vede si faptul ca sunt lucruri bune. Celelalte articoel din concurs nu vor avea legatura cu vechea munca. 😀

    • 🙂 Mie chiar mi-a plăcut pisoiul. N-am dorit să dezbat tema, dar nu înseamnă că am ignorat-o. Problema cuprinde chiar multe aspecte, unii sunt așa din ghinion, alții pentru că și-au făcut-o cu mâna lor, alții din nefericire etc. Da, nimeni nu face nimic, la fel ca și în cazul țiganilor, integrare în societate, chestii. Și atunci … ? De-asta n-am vrut să-mi exprim un punct de vedere, pentru că uneori vorbele rămân doar vorbe.

      • Manuel Cheța 07. Jan, 2011 at 10:27

        Te inteleg. Unele subiecte sunt putin prea complicate si nu e simplu sa iti dai cu parerea. Ai bordat o atitudine numai buna: iti exprimi parerea doar daca poti ajuta. Dupa cum am zis, daca e cineva care ii poate ajuta sa se ajute, atunci e bine. Eu nu ma vad in stare. Ams cris doar ca sa se mai afle unele lucruri despre acesti oameni.

  5. Da, pisicul n-are legătură cu articolul și te face să uiți de cazul în dezbatere, ca și cum a expirat minutul de solidaritate umană și-acuma hai să ne simțim bine! De parcă ideea este că boschetarii nu-s problema mea, nici a ta..de fapt nu-i problema nimănui. Ei fac, ei trag ponoasele! Sunt buni doar de exemplu negativ și de subiect la o șuetă. Și-n India există paria, dar acolo nu este iarnă, și-atunci viața lor e posibilă. La noi, iarna și gerul îi seceră. Problema este că ei nu sunt altceva decât un subprodus al societății în care trăim, la fel ca gunoiul pe care-l aruncăm la ghenă și uităm de el. O fi patima beției o pacoste, dar nici societatea nu face nimic ca să rezolve problema. Se mulțumește să-i alunge și să le țină morală. Este normală oare o societate în care un om ajunge să fie alungat în stradă? În fine, subiectul e vast și sunt foarte multe nuanțe de discutat. Articolul este bine scris și interesant. Îl parcurgi ușor și dornic să citești mai departe. Dau doar 9 doar pentru pisicul din final.

    • Manuel Cheța 07. Jan, 2011 at 10:31

      Legatura pisicului cu articolul este in modul in care stie sa isi ceara mancarea. A fost dresat, se vede, dar modul in care o face nu ne determina sa ne tinem de viata in toate modurile cu putinta?

  6. Ar putea iesi din mizeria in care se afla daca si-ar dori, dar greu. Nu te gandi acum la Slam Dog Millionar, ala e doar un film. Majoritatea insa se complac in starea in care sunt si atat. Apoi, cine crezi ca i-ar da de lucru unui boschetar? Eventual un patron de bar il lasa sa doarma noaptea pe terasa lui, ca sa nu i-o fure cineva, in rest…
    Pisica cere de mancare, e normal sa o si primeasca, doar e animal de companie si ti-ai luat o responsabilitate cand ai adoptat-o. Boschetarul iti cere lei, care de cele mai multe ori se duc pe bautura. Plus ca unii sunt si agresivi in cererea lor.

    • Manuel Cheța 09. Jan, 2011 at 23:48

      Sa stii ca ai nimerit-o pareta cu tersaele. Exact asa se intampla vara prin centrul Brasovului. Patronii le dau unora (nu toti pazinicii sunt boschetari) cate ceva si atunci eu dorm acolo si au cat de cat grija de terase. Ar putea scapa de mizerie daca ar putea, dar, dupa cum vad eu treaba, vointa de care au ei nevoie sa ajunga oameni normali e egala cu vointa necesara unui om nrmal de a ajunge milionar in dolari.

      Dupa cum stim, sunt putini cei care ajung acolo.

  7. Vointa sa ajung si eu milionar in dolari exista, nu stiu insa cat de realizabila e. 😀

    • Manuel Cheța 10. Jan, 2011 at 11:30

      Vezi? Asta e distanta pe care un om al strazii trebuie sa o parcurga catre normalitate. Noi avem o viata buna, sa zic asa. doua lucruri importante in toata viata asta> crezi, fa (actioneaza in consecinta). Cu alte cuvinte, daca vrei sa fii milionar iti faci strategia , lucri ani buni, si poate vei reusi. Cine stie?

  8. Eu cred asa cum ai afirmat ca intimplarea din povestioara ta este adevarata, ptr. ca lucrand in acest domeniu ajungi sa cunosti multi oameni,cu toate calitatile si defectele pe care le are fiecare.Nu e de mirare ca poti intalni un Boschetar care in urma cu ceva timp a fost un director de firma.POate a avut o familie pe care a pierdut_o ,poate a dat in patima bauturii. sunt multe aspecte in viata unui om care ii pot schimba cursul firesc. Eu -de pilda – am cunoscut un om in varsta de aprox 60 de ani care in fiecare dimineata cauta cartoane la ghena de gunoi ptr. a le vinde si a-si castiga painea,ptr ca pensia nu-i ajungea.
    Am aflat ,tot de la el, ca are doi baieti ingineri care lucreaza in SUA. Si acum -cu mahnire-am in minte chipul batranului care cu lacrimi in ochi imi spunea; “I-am crescut mari, am cheltuit bani cu ei prin scoli si facultate,iar ei de 10 ani de cand sunt in SUA ,nici macar nu s-au mai interesat de soarta mea”.
    Trist dar adevarat.

  9. A… uitasem… din partea mea 5 stele aurii!

    • Manuel Cheța 23. Jan, 2011 at 00:38

      Multumesc pentru stele. Da, e cam aiurea cand stii ca i-au ajutat pe copii si ei l-au lasat balta. Sunt multe cazuri din astea. Nici nu mai stii ce sa-i zici. Mergi mai departe si sper la mai bine. OFSB. 😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. CONCURS - Leacuri băbeşti pentru urticarie mentală! | Pioneza dintre fese - 06. Jan, 2011

    […] Nu se mai poate (autor Manuel Cheţa) […]

  2. Un nou început « Tehnologie și optimism. Blogul. - 10. Jan, 2011

    […] zilele acestea articolul Nu se mai poate, scris în urmă cu ceva vreme și îmi aduceam aminte că fiecare dintre noi putem face mai multe. […]