Activ

De pe juliasmola.blog.com

Internetul, numit și sfera online, poate fi văzut ca o ființă vie, dinamică și foarte schimbătoare. Știrea de senzație de acum are șanse mari să fie uitată de comunitate în câteva zile pentru că între timp a apărut altceva.

Accesibilitatea internetului și intrarea în era Web 2.0 au facilitat schimbul de informații și au accelerat comunicările dintre oameni în moduri care nu puteau fi concepute în anii ’90. Odată cu apariția, cu mai bine de zece ani în urmă, a concepului de blog (web log), lumea online s-a dezvoltat puternic.

Pot spune că blogurile au o parte importantă în cadrul internetului, cu atât mai mult cu cât fiecare companie de renume are angajați oameni care prezintă recenzii, comentează sau edifică imaginea produselor pe care acestea le promovează. Blogurile au devenit un instrument de comunicare urmărit îndeaproape de comunitatea online.

În ceea ce mă privește Hostway.ro mi-a pus întrebarea: ce inseamna sa fiu blogger si cum văd eu blogosfera?

Ei bine, ca să răspund la această întrebare trebuie să răspund la mai multe întrebări care aruncă o rază de lumină asupra a ceea ce este un blogger și de ce face el ceea ce face. Întrebările și răspunsurile ce vor urma te vor ajuta să vezi importanța, necesitatea și utilitatea unui blog pentru formarea și promovarea ta ca persoană care are ceva de comunicat. Lungă frază? Așteaptă-le pe următoarele.

1. Activ, sau nu, în online?

Când vine vorba de conținutul media online, comunitatea internetului, așa cum am văzut-o eu, se împarte în trei categorii:

  • creatorii – bloggeri și websituri care produc conținut online, dar consumă foarte puțin;
  • consumatorii – utilizatorii care citesc, ascultă sau descarcă materiale, fără a crea ei înșiși;
  • creatorii-consumatori – aici este încadrată marea majoritate a blogurilor, websiturilor și ziarelor online.

Categoriile 1 și 3 sunt participanții activi în cadrul internetului, pe când categoria a 2-a se referă la participanții pasivi. A fi blogger înseamnă să fii activ, să consumi conținut online și să interactionezi cu alți bloggeri și mediile sociale de pe internet.

Așa că, dacă ești un om activ, ai ceva de zis și te pasionează vreun subiect, ești invitat să îți faci un blog. Beneficiile sunt mari, după cum voi scrie mai jos.

2. Cum am început să scriu?

Dat fiind că prin mai, anul acesta, am instalat un kit de WordPress pentru cineva pe un server m-am văzut în situația de a-mi crea un cont pe WordPress.com, fără a ști că pot primi și un blog la cheie.

Într-o seară în care nu puteam dormi m-am hotărât să bifez căsuța care zicea că mi se oferă un blog și apoi mi-am făcut setările inițiale. Toate acestea, fără a ști nici măcar ce este acela un blog și la ce folosește. Aceasta înseamnă că oricine vrea să își facă un blog nu trebuie decât să își facă un cont și apoi să înceapă să scrie.

De atunci am tot scris și sper să nu mă mai opresc niciodată.

3. De ce scriu în continuare?

Răspunsul este simplu: pentru că îmi place. Odată ce am trecut de primele articole și am prins curaj am tot scris despre ceea ce îmi place fără să mă mai opresc.

Dar motivul de sus nu este singurul. Având de gând să mă țin de scris mi-am dat seama cât de curând că trebuie să citesc mai mult, să interacționez cu oameni din sfera mea și să țin pasul cu lumea online. Nu este ușor, dar am ieșit un om câștigat. În primul rând m-am ales cu o cultură generală mult mai bogată.

Nu trebuie să uit faptul că, dacă la început scriam mai mult pentru mine, acum sunt deja oameni care așteptă să vadă ce am mai scris. Bucuria este mare atunci când văd că vizitatorii se arată interesați de cele scrise, dau un “like”, scriu un comentariu sau trimit mai departe linkul către articolele mele.

Apoi, am învățat că trebuie să știu cum să îmi exprim ideile pentru a mă face înțeles. În lumea blogurilor, și nu numai, este mult mai ușor de văzut că o virgulă nu este la locul ei, decât faptul că transmit informații foarte valoroase. Dacă am greșit pe undeva, sigur se va găsi cineva să îmi atragă atenția.

Un alt beneficiu este acela că mă promovez pe mine, ca persoană interesată de tehnologie și de internet, și îmi pot face astfel contacte care pot duce chiar și la angajări sau parteneriate. De exemplu, pot spune bucuros că sunt onorat de faptul că mi s-a cerut colaborarea cu Știridebine.ro, unde scriu articole legate de Online și IT&C. Acest lucru s-a întâmplat foarte curând și nu ar fi fost posibil fără blogul pe care scriu aproape zilnic.

Având un blog ajută foarte mult și în CV, pentru că arată că sunt un om de acțiune, care nu se ferește de responsabilități și care are o gândire independentă. Contează foarte mult să fiu eu însumi și să lupt pentru ceea ce mă interesează.

4. Ce înseamnă să fiu blogger?

Înseamnă în primul rând că văd cum mă dezvolt pe plan intelectual și comunicațional. Blogul m-a antrenat în câteva activități care nu pot fi decât utile și care îmi stimulează creativitatea. Da, ai citit, bine. Un om creativ nu trebuie să fie mare artist, trebuie să știe să își pună în ordine gândurile și să le prezinte în modul cel mai acceptabil cu puțință.

Faptul că am un blog îmi dă satisfacția că am creat ceva, chiar dacă este conținut digital. De fapt, blogul îl numesc “copilul meu digital”, pe care îl hrănesc cum știu și cum pot mai bine.

Scriind pe blog și promovându-l am aflat că în România sunt peste 25 000 de bloguri, am aflat de influenceri și mi-am făcut cunoștințe noi. Contează foarte mult faptul că pot comunica și că pot câștiga de pe urma relației cu alți bloggeri.

A fi blogger înseamnă și că aduc o contribuție în marea lume a blogosferei. Sunt șanse ca ce am scris eu să mai fi fost scris de altcineva în alt loc, dar într-un alt mod. Modul meu de a privi lucrurile ar putea ajuta la crearea unei noi perspective legate de un subiect anume.

5. Cum văd eu blogosfera?

Blogosfera va continua să se dezvolte și să aibă un impact din ce în ce mai mare asupra societății românești. Blogurile pot reprezenta un jurnalism alternativ, mai apropiat de oameni și mai personal, deși nu întotdeauna exact, pentru că are mari șanse să prezinte puncte de vedere subiective.

Blogosfera nu este cu adevărat puternică decât dacă bloggerii scriu cu plăcere despre lucrurile care le sunt dragi sau care îi interesează. Dacă un om nu știe despre ce să scrie, atunci este bine să scrie despre hobby-urile sale, dar cu pasiune.

Comunitatea bloggerilor o văd ca pe un organism viu, care evoluează și câștigă teren în societate. O comunitate unită poate face multe.

Acest articol participă la concursul Superblog 2010, etapa 19.


4 Responses to “Activ”

  1. Un articol lung si bine argumentat. Esti printre putinii care chiar au idee despre ce inseamna sa fii blogger in lumea asta care se apropie periculos de repede de 3.0. 🙂

    • Manuel Cheța 29. Oct, 2010 at 21:19

      Oare cum ar fi in era web 3.0? Daca acum interactivitatea este fff mare, atunci cum va fi in viitor? Multumesc pentru apreciere.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Activ - Ziarul toateBlogurile.ro - 29. Oct, 2010

    […] Activ Fri Oct 29, 2010 19:48 pm Internetul, numit și sfera online, poate fi văzut ca o ființă vie, dinamică și foarte schimbătoare. Știrea de senzație de acum are șanse mari să fie uitată de comunitate în câteva zile pentru că între timp a apărut altceva. Accesibilitatea internetului și intrarea în era Web 2.0 au facilitat schimbul de informații și au accelerat […] […]

  2. Discuții la o bere « Tehnologie și optimism - 20. Nov, 2010

    […] idei îmi vin în legătură cu viitorul tehnologiei sau recitesc diferite păreri ale mele despre blogging și calitatea […]