Moment de inspirație

Moment de inspiratieNu scriu atât de mult despre mine pe cât scriu despre lucrurile frumoase găsite pe internet. Rămân de multe ori mirat de ideile pe care le văd puse în aplicare și este vorba aici de idei din artă și divertisment.

Printre mulțimile de lucruri peste care poți da pe internet sunt și cele trei filme de mai jos. Ce este interesant la ele e că au fost făcute folosindu-se de tehnica “time-lapse” (sau “stop motion”), adică se filmează un cadrul căteva secunde distanță, pe timp îndelungat și apoi faci editarea, adaugând o coloană sonoră care să se potrivească.

Pentru mine un film bun este acela care are un sunet bun. Nu trebuie să fie 20.1, dar să fie curat (fără “pureci”) și să poți auzi toți bașii atunci când e nevoie. Cum am mai zis, filmul meu preferat Transformers 2, are un sunet de toată frumusețea.

Ca să nu te mai plictisesc, primul film l-am primit de la geeksaresexy.net și a fost făcut de către Tom Lowe, fotograf astronom. Filmul se numește Rapture (sau Răpirea) și chiar am simțit că îmi fură gândurile. Când vreau să mai am un moment de inspirație ascult melodiile pe care le-am mai pus pe blog sau mă uit la filme în genul acestuia. Clic pe imaginea de mai jos și lasă-te furat de film.
inspiratie-rapture-imagine

Următorul film a fost postat către Dmitry Utkin, unul dintre fondatorii Design You Trust, de unde am și găsit filmul. Cuprinde imagini din Minsk, Belarus. Pe o coloană sonoră alertă filmul îți arată puterea unor asemenea camere de filmat. Dacă stau bine și mă gândesc cred că timpul are mai multe viteze și “foarte rapid” e una dintre ele. Enjoy everyone.
inspiratie-minsk-imagine

Ultimul film pe articolul de azi, Landscapes, a fost făcut de către fotograful Dustin Farrell și e combinația unui întreg an de muncă. Filmarea s-a făcut în statul Arizona și, în parte, în Utah, folosindu-se o cameră Canon 5D2. Via [universetoday.com]
inspiratie-dustin-farrell-imagine


Trackbacks/Pingbacks

  1. Moment de inspirație - Ziarul toateBlogurile.ro - 06. Nov, 2010

    […] Moment de inspirație Sat Nov 06, 2010 12:11 pm Nu scriu atât de mult despre mine pe cât scriu despre lucrurile frumoase găsite pe internet. Rămân de multe ori mirat de ideile pe care le văd puse în aplicare și este vorba aici de idei din artă și divertisment. Printre mulțimile de lucruri peste care poți da pe internet sunt și cele trei filme […] […]