Gaura neagră din sufletul nostru și cum putem ascunde lucrurile mai bine

gaura-neagraAșa-i că fiecare dintre noi avem un mic secret, numai al nostru? I se zice micul secret murdar, pe care alții nu trebuie să îl afle, dar pe care este posibil ca toții să îl aibă.

Nu ne dăm seama de prezența acelui lucru decât atunci când suntem puși în fața faptului împlinit, și atunci ar putea să fie prea târziu. Zilnic suntem măcinați de frământări și parcă nu înțelegem cum de lucrurile nu merg așa cum ar trebui.

Ne plângem de viața grea, de monotonie, de prieteni, de muncă, de colegi, de șefi, ba chiar ne plângem că ne plângem prea mult. Căutăm scăparea și nu mai știm la ce metode să apelăm, și atunci se întâmplă. Pe cât de absurd ar părea descoperim magia dintr-un cerc negru desenat pe o coală de hârtie. Și vedem că, dacă băgăm mâna în el, putem prinde lucruri de dincolo de primul perete.

Luăm cu migală tot felul de băuturi din automatul de sucuri prin metoda mai sus amintită. Putem chiar deschide uși. Și atunci gaura neagră din sufletul nostru își face simțită prezența. Se numește lăcomia și nu duce la bine.

Ei bine, cu o asemenea introducere sunt sigur că ți-am trezit curiozitatea să vezi ce se întâmplă în scurt-metrajul de mai jos numit (cum altfel?) The Black Hole. Realizat de către Photoplayfilms, companie care face reclame și filme scurte, filmul ne arată o perspectivă interesantă asupra vieții. Nu rata finalul, este senzațional. Via [kuriositas.com].

Dat fiind că există printre noi oameni care, datorită lăcomiei, ar vrea să ne fure lucrurile noi vrem să știm să ne ascundem lucrurile valoroase. Yiting Cheng ne ajută arătându-ne cum se pot ascunde lucrurile chiar sub nasul nostru. În filmul de mai jos poți găsi destul de multe idei pe care le poți pune ușor în aplicare.


Comments are closed.