The Hosts și Get Out – animațiile de duminică

get-out-animatie-obisnuit-eu

După cum știi, duminica este ziua în care găsești animații și relaxare aici, pe blog. Deși în ceea ce fac nu am sărbătoare sau zi liberă, mi-am propus să fac din week-end o perioadă specială a săptămânii și să mă bucur de el ca atare.

Săptămâna ce urmează voi scrie despre călătoria ema în Spania și Austria și lucrurile ce se pot învăța, dacă vrei, din fiecare călătorie. Acum te invit să călătorești cu mine în lumea animațiilor și să îți rezervi câteva minute de liniște și meditare.

The Hosts – oare ce avem în mintea noastră?

Realizată de Juan Correa, această animație foarte scurtă m-a pus puțin pe gânduri. Mai ales când e vorba să ieși la întâlnire, tare mult ai vrea să vezi ce se petrece în capul omului. Cele două personaje care apar prezintă cât se poate de plastic dorința noastră, a tututor, de comuniune.

Interesant cum, în loc să avem curajul să trăim și să ne comportăm așa cum simțim, ajungem să ne ascundem în spatele unor măști, de frica faptului că sinceritatea se pedepsește. Zic să savurăm scurta animație și să ne bucurăm de fiecare secundă de liniște. Via [Kuriositas].

the hosts from sod4602 on Vimeo.

Get Out – de ce oare să părăsim confortul?

Trebuie să spun că animația aceasta m-a luat pe nepregătite. Și m-a amuzat foarte mult. Vei vedea la final. De ce? Nu trădez secretul :D.

Această animație, care are propriul website (Getout-lefilm), ne vorbește puțin despre confortul cu care ne obișnuim zi de zi. Oricât de urâtă ne-ar fi viața ajungem la un moment dat să ne complacem în situația dată și să nu ne dorim altceva. Ba, mai mult, ne construim un întreg Univers care să încapă în mintea noastră. Ne protejăm în acest fel neacceptând realitatea și preferând să ne construim noi una.

Cum un astfel de mod de a trăi nu este sănătos, viața ajunge să ne tragă de cap, să ne spânzure de un picior și să ne dea câte o palmă puternică. Vom accepta atunci realitatea? Via [Fulgerica].

GET OUT from Margaret Aranguren on Vimeo.

2 Responses to “The Hosts și Get Out – animațiile de duminică”

  1. Animatiile au evoluat foarte mult in ultima vreme. E uimitor ce se poate face cu putina imaginatie.

    • Manuel Cheta 11. Apr, 2011 at 10:55

      Si cu multa munca. Animatiile de 1 minut pot lua si o luna, daca nu mai mult. Ma bucura faptul ca sunt multi oameni in lume pe care urmeaza sa ii descopar si sa pun animatiile lor aici 😀