Primul avion din lume cu hashtag propriu: #nerdbird + bonus

hashtag-nerdbird-avion-virgin-americaCum mă ocup de social media în cadrul proiectului Social Media Brașov este clar că mă interesează și ce se întâmplă în rețelele sociale, cum sunt ele văzute și evoluția evenimentelor în jurul lor.

O veste foarte faină a venit din partea Mashable, când am aflat că, pentru prima dată în istorie, un avion al companiei Virgin America este denumit cu hashtagul #nerdbird.

Mă uit adesea la americani și văd evoluția incredibilă ce are loc în media sociale (social media, new media) și la faptul că este văzută ca o parte mai mult decât necesară în menținerea unui brand în frunte. Social Media trebuie și este folosită pentru feedback. Și la noi încep să se miște treburile în direcția bună, în sensul că se dă tot mai mare importanță blogurlor.

Iată mai jos două imagini cu frumusețea de avion pionier al reșelelor sociale, în speță Twitter, pentru că acolo se folosesc hashtagurile. #nerdbird ar fi, în traducere liberă, pasărea inteligentă.
hashtag-nerdbird-avion-virgin-america
hashtag-nerdbird-avion-premiera

Twitter bonus

Dacă nu ai un cont de Twitter, atunci te anunț că este bine să îți faci unul. Patforma de microblogging este foarte bună pentru socializare, dar mai bună este pentru a primi linkuri către cele mai proaspete informații din domeniul care te interesează.

Numesc secțiunea asta Twitter bonus pentru că am să dau câteva sfaturi pentru începătorii în ale “ciripitului” pe Twitter.

Începutul

Sigur vrei să afli mai multe despre această rețea, așa că te invit să citești Guide to Twitter. Acolo găsești o mulțime de sfaturi interesante legate de această platformă. Plus o mulțime de tooluri despre care probabil nici nu ai auzit. Toate informațiile le poți descărca într-un format .pdf.

Este bine ca atunci când îți ceezi contul să alegi un nume ușor de ținut minte. Când mi-am creat contul @chetamanuel mi s-a părut a fi potrivit să îl denumesc așa, pentru că mă semnez cu acet nume când scriu articolele pe blog.

Când publici un articol este bine să treci hashtagul #peblog. La fel, dacă publici un link interesant dintr-un anumit domeniu este bine să asociezi un hashtag potrivit domeniului. De exemplu, pui link la status despre roboți. Lângă poți pune hashtaguri #roboti sau #tehnologie.

De ce sunt hashtagurile importante? Pentru că sunt monitorizate și, dacă îți vine ideea să creezi unul nou și să vezi mecanismul transmiterii unor știri virale, poți urmări acel hashtag cu agregator.ro, la secțiunea Top Twitter (ultimele 2 ore, sau ultimele 24 de ore).

Continuarea

Este bine să ai grijă la următorul lucru: tot ce zici este public și indexabil. Da, ce zici tu apare și în Google, mai devreme sau mai târziu. Așa că grijă mare.

Urmărește numai oamenii care activează în domeniul tău. De la ei ai ce învăța și ei trimit adesea linkuri către articole din care te poți cultiva ca om care va deveni specialist în domeniul care îi place.

Nu urmări prea mulți oameni. Este posibil că vei avea Timeline-ul plin de știri care să nu te intereseze. Să nu îți pară rău dacă nu dai follow-back unei persoane care are total alte preocupări față de tine. Eu am acum prea mulți oameni pe care îi urmăresc și voi face curățenie în listă. Deja am dat mai bine de 100+ unfollow.

Postează linkurile relevante care te interesează. Tot ce pui pe Twitter poate duce la formarea unei opinii despre tine, așa că este de preferat să nu pui linkuri către site-uri pe care nu vrei să le promovezi, deși le vizitezi.

Nu uita să îți faci back-up la viața digitală. Am scris un articol pe subiectul acesta. Îl poți citi aici.

Fă statistici și vezi unde te situezi în ierarhia socială. Pentru asta eu folosesc un tool numit Social List. Încearcă-l și tu.

Dacă ai blog și vrei să încorporezi un tweet în articole, atunci folosește Embed.ly. Am scris despre acest tool în articolul despre trei lucruri interesante de care nu ai știut.

Nu twitui prea mult, nici deloc. Ar fi de preferat să fii prezent de câteva ori pe zi pe rețea. De obicei, orele de vârf sunt 08 – 10 și 20 -23. Sau și după-masa. Atunci pot avea efectul cel mai mare linkurile trimise de tine. Din ce am citit, 14 twituri par a fi multe, dar eu am de două ori mai multe ciripeli în zi. O bună parte sunt conversații cu prieteni, urmate apoi de linkuri către articole ce le citesc și îmi plac.

Fin

Da, e final. Adică, tot ce îți rămâne de făcut este să urmărești oamenii care te pot ridica, să te informezi temeinic despre domeniul tău și vei ajunge chiar să dai de un job prin Twitter. Sunt destule cazuri în care firme din România transmit și prin Twitter că sunt în căutare de oameni.

Cum dai de acei oameni? Simplu, cauți dupa un hashtag, de exemplu, development și vezi cine transmite știri din domeniul respectiv. Follow și ești gata de acțiune!

Mai ești aici? Aștept să aud ciripelile tale 😀 . Ce părere ai despre Twitter?

No comments yet... Be the first to leave a reply!