WhatWasThere – trecutul ia viață în Google Maps

What Was There este un proiect care pune conceptul de crowdsourcing la încercare. Este vorba de rememorarea trecutului prin crearea unei legături dintre poze din trecut și Google Maps.

Ideea este aceasta: dacă ai o poză veche în care se vede o zonă vizitată de Google Street View o încarci în acest website și dai ocazia oamenilor să vadă cum era pe vremuri vecinătatea.

Proiectul nu este tocmai nou, dar este foarte interesant. Se vrea a fi o mașină a timpului virtuală și cred că are șansele la acest titlu. M-am uitat mai mult prin zona New York-ului pentru că de obicei SUA are cele mai multe puncte scanate în Google Maps.

Peste ceva timp, în loc să îi întrebi pe oamenii în vârstă cum a fost în trecut te vei putea duce pe acest website interesant și vei fi gata de călătoria în timp. O fereastră din partea stângă îți va arăta poze din diferite perioade.

Acum știu de ce, atunci când vin roboți din viitor, ei știu totul. Pentru că oameni ca mine și ca tine pun poze pe acest website. Atât este de bun. Enjoy! Via [Presurfer].
what-was-there-poze-din-trecut-google-maps

Comments are closed.