2011 – mai mult, mai bine, mai interesant

Așa cum este normal, am să fac un mic cuprins al anului. Nu este rău ca, la anul pe vremea asta, să citesc și să văd ce am zis și am făcut. Și cum stau prost cu memoria este clar că undeva trebuie să scriu micile întâmplări de peste an.

Pentru mine 2011 a fost un an al schimbărilor majore (de toate tipurile) și al călătoriilor. Nu am făcut lucruri pe care ziceam că le fac și am făcut lucruri pe care ziceam ca NU le fac. Așa este viața, sucită uneori 😀

Pe 25 ianuarie 2011 s-a născut Obișnuit.eu din fostul meu blog manubv.wordpress.com. A murit blogul, trăiască blogul. Sunt multe motive pentru care este mai bine să fii la casa ta și mă bucur că am făcut acest pas.

Deja de la data de 13 martie 2011 se discuta ideea care a devenit realitate numită Social Media Brașov, unde mai dau cu sapa în calitate de Secretar General.

La scurt timp am făcut echipă cu Laci de la Stil Masculin și am luat locul 2 la RoBlogFest, la categoria Cel mai popular blog.

Cum sezonul călătoriilor începuse cu drumul al RoBlogFest iată că am ajuns și în Spania pe unde am făcut un ocol până să ajung la nunta lui Cipri, frate-miu. Om de om, s-a însurat înaintea mea. Bravo măi!

După venirea mea din Spania și înscăunarea în funcția de secretar al comunității online din Brașov am avut ocazia să particip la crearea unui film stop-motion cu Rivi în prim plan. A ieșit foarte frumos, mai ales că am avut timp foarte puțin în care să facem pozele.

Am avut ocazia să particip la evenimente în online în calitate de spectator. Am văzut cum este să vezi de aproape antreprenorii de care se scrie prin revistele de specialitate și chiar să văd cum este un meeting național al onlinerilor la Webstock 2011.

Nu a durat mult până am avut și noi în Brașov un #berar al bloggerilor, cu autorizație, mese, voie bună și cu bere venită de la Ciucaș. Cu ocazia asta avem și prima atestare oficială a grupului Social Media Brașov. Nice 😀

Deja toamna bătea pe la ușă și începeam să mă gândesc la lucrurile pe care am reușit să le fac și la cele pe care nu. 2011 are și o serie de regrete, dar și lucruri frumoase. Important e să merg mai departe, mai ales că pe anul 2012 am ceva lucruri planificate.

Unul dintre regrete era acela că nu am făcut o mini emisiune pe net despre tehnologie și internet. Podcast i se zice. Nu-i nimic, am ajuns să fiu partener media la SuperBlog 2011, unde am observat luptele crâncene și discuțiile ample despre viață, blogging, premii și note. Mai ales despre note 😀

Chiar la finalul concursului mi-a venit ideea de a scrie despre SuperBlog și CV-ul unui blogger. Cred că este important să vezi în fiecare oportunitate/concurs la care participi ca ceva din care înveți despre tine și blogging. CV-ul dă bine dacă marchezi locul de câștigător al unui concurs ca SuperBlog.

Unul dintre lucrurile la care nu mă așteptam să se întâmple este acela de a scrie în off-line, pentru revista Imagine și Brand din Galați. Cel mai mult îmi place că am pagina mea despre tehnologie unde aleg eu subiectele și modul în care le expun.

Final de an. Cu bune și rele, dar mai ales cu bune. Trag linie și pot zice un lucru: fain an 2011. La tine cum a fost?

16 Responses to “2011 – mai mult, mai bine, mai interesant”

  1. Daca 2011 a fost fain, iti doresc un 2012 grozav!

  2. 2012 sa fie cel putin la fel de bun ca 2011 🙂

  3. Manuel, să te ţină Domnul tot aşa! 🙂
    Eu ţi-am luat-o niţeluş înainte. Am simţit nevoia să trag linie mai devreme.
    Ca şi tine, am deja un 2012 încărcat şi se pare că am sărit şi în 2013 cu programul.
    Frumos ar fi să reuşesc să programez pe 3 ani, cum zic experţii.
    Dar… one step at a time!
    Mă bucur mult că dai un impuls tuturor celor care vor să îşi dezvolte o afacere online.
    Ce mi-a plăcut mult, e că ne atenţionezi franc : “Socoteala de-acasă”.
    La aceeaşi concluzie am ajuns şi eu.
    Am programat ceva şi a ieşit altfel. Una peste alta, am făcut mai mult decât programasem, dar termenele stabilite, au fost date peste cap!
    Cert e un lucru! Am obţinut a N-a oară dovada că planul scris FUNCŢIONEAZĂ!
    De aceea eu îţi mulţumesc pentru acest “Retro 2011”.
    Sunt convins că oamenii vor lua exemplu. Măcar o parte.
    Toţi vrem să reuşim şi reuşitele trebuie împărtăşite, ca şi cele mai puţin reuşite.
    E o Cale, sunt paşi pe cale şi aşa putem sta alături unii de alţii, dincolo de miile de km fizici.
    Unul dacă va merge bine în 2012 şi tot ţi-ai atins scopul cu articolul!
    Un 2012 PLIN DE REALIZĂRI!
    Cu drag, Şerban S.

  4. Ai avut un an incarcat si cu multe realizari. Felicitari si numai bine in anul 2012 ! 🙂

    • Manuel Cheta 30. Dec, 2011 at 15:50

      Sincer, nu am avut realizari pe cum as fi vrut. Dar am pomenit ca am avut si alte surprize faine 😛

  5. Cu blogul a fost ca de obicei… adică mi-am satisfăcut hooby-ul (că nu am gânduri măreţe cu el)… cu o uşoară diminuare a pasiunii pentru scris.

    Profesional mi-a mers extraordinar de bine… mai bine decât m-aş fi putut aştepta. În rest a continuat traseul lin, sinuos şi frumos din alţi ani. Sper să fie la anul mai bine cu sănătatea.

    Să ai un an mult mai bun şi să mai ai succese mari în blogging!

  6. Vreme vine, vreme trece… La multi ani asa cum ti-i doresti tu!

  7. 2012 sa te arunce si mai tare in toiul actiunilor.

    • Manuel Cheta 31. Dec, 2011 at 12:41

      Of, pai stai ca am eu treburile mele planificate. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce agitatie voi avea :)) Multumesc si La multi ani!

  8. Sa ai parte de multe realizari si in 2012!