Dragi italieni, cum stăm cu ipocrizia? Mafia conduce Italia [documentar]

După ce ai să vezi documentarul în două părți de mai jos, îți vei da seama că italienii, ca nație, sunt niște ipocriți ordinari. În ceea ce privește “Problema țigănească” au demonstrat că sunt la fel de incapabili ca românii iar faptul că au văzut asta i-a făcut să ne disprețuiască.

De ce zic că sunt ipocriți? Dincolo de faptul că nu reușesc să rezolve mai bine ca noi situația țiganilor, ei au propria lor mizerie care ucide sudul Italiei: gunoiul menajer și industrial dus de către organizația mafiotă Camorra în zona Napoli.

Mafia italiană are profituri de 150 de miliarde anual și contracte grase cu guvernul italian. Camorra, una dintre cele trei mari organizații mafiote din Italia (Cosa Nostra, N’Dragheta, Camorra), are terenuri cumpărate în zona Napoli și depozitează tot felul de deșeuri în zona respectivă.

Efectul depozitării deșeurilor de o suprafață de 4 km pătrați? Plante și animale intoxicate. Oile fată mutanți, oamenii mor pe la 60 de ani cel târziu, miros urât, dezastru ecologic. Au avut loc manifestări de stradă, dar poliția i-a dispersat destul de ușor.

În prima parte vedem dimensiunea dezastrului și faptul că oamenii nu se feresc să dea vina pe Camorra. Se pare că cei din Camorra sunt prea ocupați cu mituirea oficialilor și nu au timp să meargă prin localități să omoare oameni.

În a doua parte vedem cum protestele nu au ajutat nimic și cum toată treaba aceasta se face cu complicitatea sectorului industrial din nordul Italiei. Fabricile plătesc Camorreri o sumă modică și își aruncă gunoiul industrial toxic fără a lua măsurile necesare depozitării în siguranță (lucru ce costă, desigur).

Un lucru de ținut minte este că mafia din Italia are rădăcini foarte vechi, aceasta fiind la vremea respectivă formată membrii comunităților rurale iar scopul acesteia era să protejeze interesul sătenilor. Acele grupări au evoluat în ceea ce este mafia modernă.

România, ca țară de tranzit în domeniul drogurilor (devenită și tară consumatoare până la un punct), nu are mafie atât de împământenită ca italienii, însă grupări criminale sunt prezente până în cele mai înalte structuri politice. O carte foarte bună pe care îți sugerez să o citești este Al treilea Război mondial: crima organizată scrisă de Gen. Ion Pitulescu, cel care a pus bazele BCCO. Am citit-o în urmă cu ceva timp și mi-a prezentat tabloul general al mizeriei din perioada 1995 – 1997.

Acolo vei vedea evoluția mafiei în România și cum de își permiteau rusnacii (moldovenii) să forțeze granița noastră prin 1996 întrând cu mașina direct prin punctul de control. Sau despre o scurtă istorie a țiganilor și implicarea unora în afaceri ilegale. Sau despre chiar mafia italiană.

Nu zic că italienii nu ar fi oameni faini, dar xenofobia și jignirile pe care le propagă adesea media italiană nu sunt altceva decât manifestarea neputinței lor de a-și curăta propriul sistem,. Ceva în genul: “Să vă ia naiba de români! Nu avem nevoie de țiganii voștri. Avem destule probleme cu care nu se descurcăm!”

Așadar, Italia, cum stăm cu ipocrizia? Sincer, voi sunteți într-un gunoi mai mare decât al nostru – la propriu.

15 Responses to “Dragi italieni, cum stăm cu ipocrizia? Mafia conduce Italia [documentar]”

  1. Manuel, îţi mulţumesc, e al doilea articol care mă ţine mult de tot la tine!
    Vreau să cred că sunt din ce în ce mai mulţi cei care rămân aici, pe sit şi CUGETĂ.
    MULŢUMESC, DIN NOU!

    • Manuel Cheta 11. Feb, 2013 at 00:26

      Multumesc de comentariu. Am fost putin cam incisiv cu italienii, dar sper ca daca vreun italian citeste asta isi va da seama ca nici ei nu sunt vazuti ca mierea de pe paine.

  2. Italienii pot fi mandrii pentru ca au exportat mafia in SUA 🙂

    • Manuel Cheta 11. Feb, 2013 at 00:31

      talienii pot fi mandri de multe lucruri, inclusiv din punct de vedere istoric. Dar asta nu le da dreptul sa se creada natie superioara. Acum sunt in… gunoi.

  3. Nu cred ca a trecut jumatate de an de cand a aparut si in media romaneasca un reportaj despre reziduurile toxice aruncate prin tara noastra pe filiera italiana de care vorbesti tu aici. Dar subiectul a murit odata cu terminarea campaniei electorale.

    • Manuel Cheta 11. Feb, 2013 at 00:35

      Na, Camorra, draga imi esti acum. Pai facem asa: le dam tigani si ei ne dau gunoi toxic?! La naiba. Ne vrem tiganii inapoi si ei sa isi ia gunoiul toxic acasa.

      Pe tigani ii educam cu parul daca e nevoie (doar o mica parte is contra normelor sociale, sa tinem minte), dar otrava din pamant nu o cureti nici in 20 de ani.

  4. Am fost putin cam incisiv cu italienii, dar sper ca daca vreun italian citeste asta isi va da seama ca nici ei nu sunt vazuti ca mierea de pe paine.

    RE: nu toti italiani sunt la fel cum nici romanii nu sunt toti la fel. ei stiu foarte bine cum stau si in ce situatie sunt, cum si noi stim cum suntem facuti si cum gandim. nu suntem noi mai presus de ei sa le dam lectie despre tara lor. cat despre speranta ta ca un italian sa citeasca ceea ce ai scris ….ei bine a citit, vrei sa stii reactia….ei si? ce este nou in asta…..stiu toti ca mafia aici este in floare….asta nu inseamna ca noi suntem indreptatiti sa le dam lor lectii. in schimb ei daca isi permit sa ne trateze cum ne trateaza..ei bine cred ca romani le-au dat destule motive si le dau motive zilnic. este de ajuns sa asculti un program de stiri la intamplare…daca nu se pronunta cuvantul roman trebuie sa rasufli usurat. din pacate lucrul asta se intampla rar

    • Manuel Cheta 12. Feb, 2013 at 22:06

      Da. E drept ca nici unii, nici altii nu sunt perfecti, insa italienii vad romanii oameni de clasa secundara si nu vad ca tot ei au exportat mafia peste tot. Stiri despre romani? Daca are nume de Marsavela sau ce stiu eu, atunci e clar ca e tigan roman. Romanii cinstiti sunt sclavi pe la italieni si cu toate astea romanii in genere sunt considerati ca vai de ei din cauza celor putini care fac lucruri urate.

      Daca dam lectii despre tara lor? Ei bine, in sudul Romaniei imi permit sa iau o rosie din pamant si o mananc fara sa imi creasca o a treia mana. Nu acelasi lucru pot zice de sudul Italiei. Napoli, te vizitez cand imi permit sa respir acolo aerul curat de Brasov. Niciodata, adica.

    • Fata tu ori esti maritata cu un italian ori ai ochelari de cal!! Am peste 15 ani decand locuiesc pe teritoriul Italiei, ce sa zic Italia e suberba dar oamenii….sant infernal de prosti. ex: un mecanic stie doar sa repare un motor si atat in rest stie doar sa maninace rahat mult si prost pe racord sau in mijlocul strazii. Bunul simt si cei 7 ani de acasa nu exista, ca sa nu mai spunem de analfabetii din Italia care sant inca in proportie de peste 25 la suta oficial (vezi audiotitrarea filmelor). Tara cu cei mai multi handicapati fizic din lume, pana aici nu stiam de sindromul lui Down, asta este tara cu cei mai multi Down-isti din lume. Mafia: este tara care practic a inventat-o si se si lauda cu asta (vezi sute de seriale si filme) si incurajeaza tacerea (asta semnica ca sant lasi). O gramada de psihopati care-si omoara femeile copii etc. O tara de drogati 99.9 la suta au luat droguri restul sant nou nascuti. O tara de curve nespalate si imputite: 90 la suta din femei nu se rad sub brat si put de-ti iau nasu’ (vezi metroul si mijloacele de transport in comun; vezi nudistele cu ”freza afro” la ”savarina”) curve ? sigur dupa sondajele lor nu exista femeie sa nu-si insele barbatul, 38 la suta dintre barbati le place sa fie inselati, 86 la suta sant bisexuali restu’ sant gay. Din puscariile italiene doar 12 la suta sant straini (8 la suta sant romani), restu’ sant italieni doar ca la stiri sant date doar cazuri cu straini. Peste 90 la suta din romance au un amant italian la care in 80 la suta din cazuri lucreaza motiv pt care peste 40 la suta din familiile care au venit in Italia au divortat ( nu stiu de ce dar am impresia ca esti pe aici si tu). In concluzie: Italia este o tara superba cu marele defect ca este locuita de Italieni care daca nu-s prosti, analfabeti, handicapati, drogati sant homosexuali. De ce reusesc ei sa ne ”fure” femeile e simplu: peste 90 la suta provin de la tara unde au fost batute, facute sclave puse doar la cratita, munca la camp si sa mulga vaca. Raportul sexual se limita doar la faptul ”dansa’n’transa” si asta atunci cand barbatul reusea. Aici astia au o limba fasneata, te trateaza ca pe o printesa si raman masca cand afla ca tu gatesti si calci. Te invata sa ”canti la microfon” si fac din tine tot ce ai visat vreodata : o curva cu drepturi depline. Fii sincera si spune-mi : am dreptate sau nu ?

  5. Adica cineva are dreptul sa ma critice sau sa-mi dea mie lectii pentru simplul fapt ca exista, iar eu n-am dreptul sa-l critic? Cam asta am inteles eu din ce ai scris. Totusi, cred ca Manu se referea strict la ipocrizia cu care unii, nu numai italienii, uita sa priveasca in curtea lor inainte de a-i spune vecinului ca nu si-a maturat-o pe a lui.

  6. draga canish eu nu te-am jignit si sincer nici nu o sa ma cobor la nivelul tau. deduc din felul cum te exprimi ca esti o persoana foarte libertina….de acord nu iti reprosez nimic. ai dreptate in multe lucruri spuse dar eu nu am zis nimic de genul ca le iau apararea sau mai stiu eu ce. am zis doar ca nu ar trebui noi sa ii judecam si nici ei ei pe noi toti pentru ca nu suntem toti la fel. si iti multumesc ca mi-ai confirmat teoria. chiar aveam nevoie de un mesaj ca al tau….asta dovedeste cata ignoranta este inca in tara noastra….iti poti permite sa iei in ras orice dar nu bolnavi de sindromul down.

    PS: NU TE DERANJA SA RASPUNZI , CREDEAM CA ACEST BLOG ESTE MAI SERIOS …DAR M-AM INSELAT

    • Draga Catalina i-mi pare rau sa ”aud” ca te-ai simtit jignita sigur nu asta a fost intentia mea. Recitind tot ce am scris mai sus; nu vad unde sa te fi jignit. In ceea ce priveste sindromul lui Down citez: ”pana aici nu stiam de sindromul lui Down, asta este tara cu cei mai multi Down-isti din lume”, tie ti se pare ca am luat boala in ras??? Probabil ar trebui sa recitesti postarea pt ca vad ca ai inteles-o asa cum ai vrut!
      In schimb tu cu siguranta nestiind ce scrii desigur ma jignesti in modul grosolan spunand: ” nu o sa ma cobor la nivelul tau” si aici m-ai jignit de 2 ori :1) m-ai facut prost. 2) daca esti asa inteligenta ai sa-ti dai seama!! Desi ma cam indoiesc (atentie la interpretatie)
      Nu m-as fi deranjat sa-ti raspund dar ai facut blogul asta neserios! chiar asa? pt un coment postat de nu stiu cine?….Ce treaba are blogu’ cu ce am scris eu?
      Si in fine ca sa nu o lungesc atunci sa-ti spun concluzia mea pe care am tras-o din faptul ca te-ai simtit jignita : esti divortata si stai cu un italian si dupa felul cum te exprimi si ”vezi” lucrurile esti de la tara!!!
      ps. Tu cate clase ai??

  7. Si in fine ca sa nu o lungesc atunci sa-ti spun concluzia mea pe care am tras-o din faptul ca te-ai simtit jignita : esti divortata si stai cu un italian si dupa felul cum te exprimi si ”vezi” lucrurile esti de la tara!!!
    ps. Tu cate clase ai??

    ciudat…era concluzia la care ajunsesem eu despre tine.
    nu, nu sunt divortata.
    nu, nu sunt de la tara
    si in ceea ce priveste clasele…..slava Domnului am terminat o facultate multumita careia am un job decent.
    problema mea nu esti tu ca persoana, e mentalitatea ta care imediat a tras concluziile astea de mai sus depre mine doar pentru ca ma ma gasesc aici. ti-a trecut prin cap ca poate statul meu nu mi-a oferit o sansa si o posibilitate de a-mi desfasura activitatea in tara mea? tocmai aici este problema mea… noi suntem ipocriti pentru ca in loc sa ne vedem de problemele noastre care sunt atatea….ne apucam sa comentam de mafia italiei….hai sa fim seriosi. sunt probleme mult mai grave care ne privesc pe noi: somajul, salariile mici si lipsa posturilor de munca ar fii un subiect mult mai bun de discutat.
    parerea mea

    • Manuel Cheta 15. Feb, 2013 at 03:04

      Nu. Sa inteleg faptul ca in Napoli cresc animale mutante (motiv pentru care nu mai ai voi sa ai oi in zona respectiva) nu este o problema suficient de mare?

      Avem fiecare vina noastra iar eu arat aici faptul ca Italia are doua bube uriase, bube pe care Romania nu le are asa de mari. Poti iubi italienii, dar zi-mi sincer daca ai curaj sa stai in mijlocul mizeriei din Napoli.

      Si da, mafia din Italia nu trebuie luata in seama, mai important e somajul de la noi. Sunt sigur ca mafia din Italia sponsorizeaza azile de batrani si da o ciorba calda copiilor orfani.

    • Pai sa-mi fie cu iertare da’ te-ai exprimat eronat si mi-ai dat posibilitatea sa trag concluziile pe care le-am tras! Pune-ti un amic sa citeasca si cere-i parerea! Prin ”de la tara” vroiam sa spun necizelat, necioplit, needucat, necitit si daca ai terminat o facultate asta nu inseamna neaparat ca esti inteligent sau ca ai ramas cu ceva in cap dupa terminare (vb la modul general) si aici cred ca stii ce vreau sa spun!
      Probleme in Romania sant destule dar eu traiesc in Italia de multi ani tocmai di motivul asta, vreau sa le evit. Nu sant in masura sa discut subiectele care sant ”hot” in Romania deci mi se pare corect sa discut despre tara unde locuiesc si platesc impozit si cred ca am dreptul sa-mi exprim parerea pe baza observatiilor chiar daca asta inseamna critica si vreau sa repet sa fie clar : Italienii sant o natie de prosti, hoti, inculti, drogati, handicapati, curve, homosexuali, badarani, nespalati si lista ar putea continua… Sant mandru ca m-am nascut Roman in generatia mea, asa zisa de sacrificiu! dar nu sant mandru de Romania din ziua de astazi pt simpul motiv ca am ajuns mai rau ca Italienii: incultura, manele, ”jmecheri” prosti…samd! ”Traiasca Romania mancat-as”!!