Vanity post: TehGeekTive.com este in top 1,35% Technorati

TehGeekTive este blogul meu în engleză și mi-a adus o serie de bucurii și bani de-a lungul timpului. Creat ca să învăt mai bine engleza și ca să testez apele internaționale, TehGeekTive a luat naștere pe 2 octombrie 2011. Scriu despre știință, lucruri geeky, gaming, infografice sau tehnologie și învăț o mulțime de lucruri în acest timp.

La un an și 8 luni de existență și la 543 de articole distanță, TGT, cum îi zic eu pe scurt, a ajuns în top 15% Technorati la unele dintre domeniile în care este listat iar la știință (1.3%) și entertainment/comics (4.5%) stă chiar bine.

Technorati este un blog search index ce are milioane de bloguri în lista lor și, fiind pe locul 5733 din 42422 la categoria Technology, adică top 13,5%, nu este chiar nimic. Per total am un Tehnorati Authority de 112 din maximul de 1000. Doar cele mai tari bloguri de pe internet au peste 900.

La 112 puncte sunt pe locul 18025 din 1 327 828, adică în top 1,35%, la general.
Tehgeektive in top 1.35% in Technorati

Ai zice că este o laudă aiurea. Să îți zic de ce nu este așa:

  • având un Technorati Authority mai mare ai șanse să fii remarcat
  • o poziție bună în Technorati îți confirmă faptul că te ții de treabă
  • ai ocazia să te pui la trântă cu bloguri pe internetul larg, pe internațional
  • te obligă să faci mai mult
  • te implică în situații în care vrei să monetizezi blogul, dacă tot ești văzut bine, și înveți de Adsense, afiliere cu Amazon, cu Tradepub sau chiar cu Yahoo
  • dacă tragi suficient de mult și ajungi pe prima pagină a Technorati, atunci ai nimerit un loz mare de tot

Nu. Nu am făcut averi. Am câștigat bani de câte o ieșire din când în când. Și asta pentru că m-am ocupat destul de puțin de el, adică doar un articol pe zi. Succesul vine treptat, dar cu multă muncă. See you next year.

2 Responses to “Vanity post: TehGeekTive.com este in top 1,35% Technorati”

  1. Spor la treaba in continuare !

    • Manuel Cheta 13. Jun, 2013 at 17:56

      Multumesc. Mai am multe de facut, plus ca am aplicat pentru un post de writer la Technorati. Nu stii de unde sare iepurele!