Open Doors Marathon: IBM are internshipuri în Brașov pentru vorbitorii de limba germană

Buzzcamp m-a anunțat că IBM caută membrii noi în echipa lor de profesioniști dintre cei care sunt studenți/masteranzi/absolvenți ai unei Facultăți de Informatică/Știința Calculatoarelor/Tehnologie sau Matematică, dar condiția părincipală, așa cum o văd eu, este să știe germana. Se face un internship pe 3 luni, plătit full time, după care ai șanse de angajare.

Motivul pentru care consider că este mai importantă limba decât partea tehnică ține și de o experiență personală. În urmă cu ceva ani am fost chemat la un interviu la Inna Schaefler, Brașov, pe post tehnic, muncă de birou, dar în limba germană. Cu toate că la partea tehnică și de IT eram mai calificat ca celălalt invitat, am pierdut pe partea de teste lingvistice.

Traducerea din română în germană, ce a trebuit să o fac pe loc în scris, nu a fost așa de bună. Așadar, aveți grijă să știți cât de cât limba.

IBM are puncte de lucru în București și Brașov, lucru ce l-am aflat de curând citind despre IBM Delivery Centre. Aplicanții la internship trebuie să aibă cunoștințe elementare în cel puțin unul dintre domeniile: Java, J2EE, Software Testing, Business analysis, Project Management, Catia, Unix, SQL, Oracle Database.

Nu este floare la ureche, dar nici nu trebuie să fii cel mai tare pentru a te înscrie la evenimentul Open Doors IBM. După eveniment se vor alege persoanele care vor participa la internship și zic că vor fi foarte mândri să lucreze în giganți din lumea tech precum este IBM.

IBM este compania care a făcut cel mai mic film posibil, un film stop motion în care atomii sunt manipulați unul câte unul. Filmul a fost un test în cadrul proiectului destinat creării unor dispozitive de stocat informația care ar putea folosi un singur atom pentru stocarea unui bit. Adică, IBM vrea să pună toate filmele ce au existat vreodată în telefonul tău mobil.

UPDATE: Open Doors se va amâna pentru data de 17 octombrie 2013, nu pe 25 iulie.
Asta este compania care caută în Brașov, pe 25 iulie, oameni pentru departamentele lor.

La evenimentul Open Doors IBM vei avea posibilitatea de a afla ce presupune o carieră în cadrul companiei IBM, care sunt posibilitățile de dezvoltare și instrumentele de învățare, iar pentru a menține prezentarea într-un ritm antrenant, vei participa la câteva exerciâii practice care îți vor dezvolta abilități precum munca în echipă, creativitatea și comunicarea.

Așadar, pentru fericiții care au terminat sau sunt la facultățile mai sus menționate, felicitări și să vă văd cum faceți lucruri mari la IBM. Succes.
open-doors-ibm-brasov-25-iulie-2013-obisnuit_eu (Large)

Comments are closed.