Build for tomorrow: continuă construcția de case de la Cristian

Anul trecut voluntari de la Fundația Vodafone și Asociația Diaconia au lucrat timp de o săptămână pentru a construi câteva case unor familii nevoiașe din Cristian.

Casele nu sunt foarte mari, dar au cele necesare unei familii. Casele sunt din materiale prefabricate și lemn, astfel că se construiesc relativ repede, mai ales că aceatsă campanie de construcție durează între 23 – 27 septembrie 2013. Anul trecut am prins vreme mai caldă și însorită. Anul acesta nu mai avem același noroc.

Împreună cu câțiva bloggeri din Social Media Brașov vom pleca mâine, 24 septembrie 2013, de la 7:30 din Brașov și pe la ora 18:00 vom fi înapoi. Ziua va fi chiar scurtă pentru noi, dar vom avea ocazia să facem ceva util pe acolo, nu numai să ne uităm la cei ce muncesc.

Mâine, de la ora 12:00 va avea loc o conferință de presă la santierul din strada Diaconu Coresi nr. 15, din Cristian. Cei dornici vor putea lua legătura cu Inaki Berroeta, CEO Vodafone Romania, cu Dragoș Serafim, Primarul Comunei Cristian și cu Lucian Gog, Manager de Proiect, Asociația Diaconia Ajutor International din Brașov.

Pentru bloggerii interesați de această conferință de presă se va asigura transportul pe ruta Brasov – Cristian, cu plecare la ora 11:30 din fața Bibliotecii Județene din strada Livada Postei (unde întorc autobuzele), cu mașini cu numere de Brasov (Bv – ASD).

Urează-ne succes la construcție!

Comments are closed.