Despre convingeri


Îmi place tema filmului de mai sus. Deși ai zice că instigă la revoltă aiurită, ține să aducă aminte că odată ce ai început să acționezi, ești numai bine pregătit să faci niște planuri. Cel mai rău lucru în viața de zi cu zi este resemnarea. Se vede pe fața și în acțiunile multor oameni zilele acestea.

Un lucru interesant: cu cât înaintăm mai mult în vârstă, cu atât ne prostim mai mult. Exemplu elocvent: ești elev în liceu sau student și simți că poți face orice, că îți poți urma visurile.

Apoi te angajezi.

Apoi toate năzuințele tale se duc la coșul de gunoi. Halal viață de adult: muncești, plătești taxe, te gândești la datorii, facturi, cum să câștigi un post mai bun și te întrebi ce ai făcut în viața asta, că facultatea nu ți-a adus de papa.

Luptând cu cotidianul, uiți de lucrurile care te-au însuflețit cândva și uiți că trebuie să faci o revenire la origini, să îți recâștigi focusul. Trebuie să te enervezi, să te revolți. Împotriva ta în primul rând, apoi împotriva lucrurilor care ți-au ucis visurile. Be mad.

Dacă ai ceva în care crezi cu tărie, atunci este bine să urmezi acea pornire. Fii hotărât în ceea ce faci.

Fii convins că făcând lucrurile în care crezi sau care te pasionează îți rezervă o viață liberă. Zic asta pentru că nu am scăpat de “meteahna” scrisului. Prin clasa a V-a am scris vreo câteva nuvele SF, prin a VII-lea 2-3 poezii, ca pentru mine. Prin liceu am avut un jurnal. Și acum am un jurnal online.

Nu poți scăpa de tine. Fii convins de asta.

4 Responses to “Despre convingeri”

  1. Cred că, mai înainte de a nu îţi fi frică, trebuie să îţi fie! De orice, de oricine, chiar şi de ceea ce ai putea fi tu. Pentru că doar aşa poţi contrui “antidotul”. Neînfricarea e a eroilor, i-adevărat, dar au pornit şi ei în luptă tot dărâmând frici.
    Eu nu lupt cu cotidianul! El luptă cu mine şi mă trage cu forţa în noutăţile lui de moment, dar îi rezist eroic. Am zile bune când nu deschid televizorul şi alte câteva zile bune când nici albastra reţea de socializare nu mă scoate din ale mele.
    De făcut, fac ceea ce mă pasionează, şi am noroc din punctul ăsta de vedere. Ocolesc sistemul şi l-am ocolit cum pot, fiindcă se întâmplă că am conştientizat pericolul blazării încă de mică. Şi de-atunci am luptat, nu să-l dărâm, fiindcă nu poţi, că n-ai resursele necesare, ci să-l ocolesc.
    Mai întâi am luptat cu părinţii, căci ei voiau pentru mine un “job”, iar eu voiam o scândură, ca să-mi pot juca rolurile.

    Apropo de scris, înainte de blog, ţin minte că pentru orele de română, când aveam de scris o compunere, scriam nuvele kilometrice şi trebuiau citite în clasă. Profa făcuse un joc fain, ca să ne oblige să şi citim corect şi anume, ne scădea din nota compunerii dacă ne încurcam la “citire”. Şi eu turuiam, Doamne, Doamne(asta vis-a-vis şi de comentariul lung)…se termina ora şi eu nu încheiam de citit decât în următoarea oră, a doua zi. 🙂

    Fain filmul “Network”…

    • Manuel Cheta 08. Oct, 2013 at 08:48

      Eu uit unoeir ce avea de gand cu blogul sau cu blogurile mele asa ca mai am nevoie de pauze ca in articolul asta: sa ma refocusez :))

  2. :)) mai ştiu eu o mâţă care a refuzat să-şi facă blog, iar atunci când totuşi l-a făcut, şi-a promis că nu va face literatură pe el.
    dar e bine să nu scapi de patimă… e bine rău.
    jurnal nu am ţinut niciodată.