“Bă, am încercat să mă sinucid…”

“… și nu mi-a reușit”. Normal că nu, doar era acolo să îmi povestească. Bărbat pe la 30 și ceva de ani, însurat, cu copil, apoi divorțat. Salariu prost, dări peste tot, școală neterminată, perspective ZERO. Sau așa credea omul nostru la vremea respectivă.

Mi-e un vechi prieten și am schimbat puține cuvinte în ultimii ani. Zilele acestea am stat la taclale ca în vremurile vechi și și-a dat drumul. Fosta îi găsise punctele slabe iar el o iubea prea mult ca să își dea seama că însurându-se cu ea nu va duce la nimic bun.

Este prima și singura femeie despre care am zis că aș bate-o fără cel mai mic regret. Atunci când vine cineva la voi în vizită și tu, ca femeie, țipi la al tău în fața unui necunoscut, e clar că e de rău. Nu contează ce și cum e între voi, dar dacă te porți ca o japiță de față cu alții, nu meriti nici un dram de respect.

Continuăm…

Omul încercase să se sinucidă prin metoda clasică… ștreangul. A naibii ștreang: “Mă, nu reușisem să mă spânzur, că mi s-a mutat funia în față și îmi apăsa pe ceafă, dar nimic. Am rămas, așa, atârnat până m-am enervat și m-am dat cumva jos. Dacă nici la asta nu am fost bun, nu știu ce naiba să mai zic”. Zic eu: un asemenea nivel de incompetență nu poate fi decât benefic sănătății tale.

El îmi povestea toate astea senin și mă bucur că a făcut-o, până la urmă. Așa am deschis o serie de discuții în urma cărora, zic eu, l-am convins să nu facă alte prostii care i-ar fi daunat grav. Vreau să cred că l-am salvat, oarecum. Asta după ce i-am zis că nimănui nu i-ar fi păsat dacă el s-ar fi sinucis.

Yep, nici măcar mie. Nu îți cer să îmi ierți cinismul. N-am timp sau chef de asta. Dacă ești om cu 2 mâini + 2 picioare în regulă și îngaimi 2 cuvinte + 1 copil după tine, atunci nu meriți nici cea mai mică pomenire în caz că îți pui ștreangul de gât. O decizie mai tâmpită și mai egoistă nu poți lua. Singurul lucru pe care îl meriți după ce faci un asemenea gest este ca copilul tău să crească mare și să vină să urineze pe mormântul tău.

Una este să știe copilul că l-ai părăsit, dar alta este să aibă ca model un tată ce s-a spânzurat.

Discutam zilele acestea cu cineva și i-am zis că nu aș merge la înmormântarea nici unui prieten sau neam care s-a sinucis. Nu merită și punct. Una este golul lăsat în urmă, dar alta este cicatricea lăsată adânc în viața și personalitatea copilului.

Dacă animalele pot cumva să își facă rost de papa, atunci și tu poți să faci ceva mai mult. Vrei să știi ce se întâmplă după ce te sinucizi? Ești văzut ca laș, dar Universul își vede de treabă. Nu miști Pământul cu nici un milimetru, păsărelele cântă liniștite pe mai departe, trenul întârzie ca de fiecare dată iar cei care te știau vor uita de tine. Așadar, fă un lucru util, ridică-te, curătă-te de praf și MIȘCĂ.

Iar pentru imbecilii care îmi zic că sinuciderea este un act de curaj am un singur mesaj: singura dată când ai voie să te sinucizi este după vârsta de 80 de ani, când ai petrecut decenii cu femeia ta, când au trecut o tonă de nepoți prin mâinile tale, când ai ridicat casa ta, când ti-ai crescut copii și când, într-o seară plină de plictiseală, te pui în pat și zici că “gata, am avut o viață prea lungă”. Și mori în somn. Să îți fie țărâna ușoară. Dar doar în cazul ăla.

6 Responses to ““Bă, am încercat să mă sinucid…””

  1. în genere cei care încearcă să se sinucidă o dată, vor reuşi până la urmă. psihologii spun că este acolo o problemă, un scurt circuit, nu mă pricep. şi perseverează până le iese…

    terifiant să auzi o astfel de confesiune, eu cred că aş fi luat-o la sănătoasa după primele cuvinte.

    • Am vazut cateva lucruri destul de urate de-a lungul timpului. Un nene in varsta se aruncase de la etajul trei in cartier la mine. L-am vazut numai cand era cazut langa bloc, dupa ce se aruncase. Si-a dat ultima suflare in mainile mele.

      Nu ma sperie si nici nu ma mira extraordinar cand aud asemenea lucruri. Ce ma mira, totusi, este ca oamenii gasesc puterea de a spune ce au pe suflet. Asta denota curaj si faptul ca, de fapt, nu as dori sa faca asta (sinuciderea).

  2. Nici măcar la 80 de ani…

  3. Ce aiurea sună “m-am sinucis, dar nu mi-a ieşit”. 🙂

    Mi se par complet idioţi cei ce-o fac! Oricum, mori frumos, ca tot omul şi tot te uită lumea…
    Înţeleg totuşi pe cei care au o boală incurabilă şi nu vor să mai chinuie familia şi nici pe ei.

    Am cunoscut cândva un puşti, bolnav de leucemie. Orice răceală simplă i-ar fi cauzat moartea. Şi eram undeva la munte şi într-o seară am stat ceva mai mult pe-afară, se lăsase rece şi stăteam direct pe iarbă. Era şi umezeală…şi stând noi aşa, mi-a zis că ştie că acum o să răcească, dar că nu-i pasă, că mai are puţin de trăit. Şi aşa am aflat eu de boala lui…şi nu prea îl credeam, ziceam în sinea-mi că e teribilist. Dar aşa a fost, a răcit şi la vreo 2 săptămâni a murit în braţele mamei lui. 🙁 Trist! O sinucidere altfel, dar justificabilă, părerea mea…

    • Mai stiu un caz in care un batran s-a aruncat de la etajul 3. Era in grija fetei celei mari, dar se simtea o povara. Inca mai respira cand am ajuns langa el. Kaput.

      Atata timp cat esti tanar si capabil, gandul sinuciderii nu e acceptabil. Acela e momentul in care tre sa uiti de tine si sa te gandesti cum ii poti ajuta pe altii.