Pentru cei ce își doresc comunism…

… există un iad undeva rezervat lor și multă “iubire” din partea mea și a celor care speră la o oarece democrație pe la noi. Comunismul, un sistem pe care parlamentarii sunt gata să ni-l pregătească, nu are nimic de-a face cu logica și cu bunul simț, ci are totul de-a face cu jaful și reducerea condiției umane la puțin mai mult decât un robot biologic.

Înainte NU era mai bine.

Așa cum o zice bine și Robintel în articolul de mai sus, comunismul a însemnat: sărăcie, stat la rând la pâine și lapte, stat la rând câte două zile pentru rația de benzină, dreptul la călătorie cu mașina numai în zile impare sau pare, libera inițiativă zero, favorizări bazate pe afinități de partid, nu pe competențe, doar două ore pe zi de TV, apă caldă din an în Paști, drepturi și libertăți suprimate, un stat retardat tehnologic, alienare culturală și psihologică, crearea unor animale gata să asculte ce zice partidul.

Plus, mai era dezvoltarea unor comportamente perfide și a trădării în scopul obținerii protecției de partid și a beneficiilor. Oamenii își pârau vecinii, neamurile, amicii pentru a avea un oarece beneficiu. Mizeria asta merita pedepsită crunt după 89.

Sper că oamenii se vor trezi și nu îi vor lăsa pe parlamentari să facă din România o nouă țară comunistă.

Cine vrea comunism să meargă în Coreea de Nord. Poate vor primi ce merită acolo.

Comunismul nu era în stare să ofere oamenilor căldură în casă, un viitor în care ei pot decide ce fac și nici măcar telefoanele mobile de acum. Mai visai la un laptop, tabletă sau ultimul model de smartphone dacă mai existau mizeriile de comuniști aici? NU.

6 Responses to “Pentru cei ce își doresc comunism…”

  1. Cu atât mai mult mi se pare condamnabil faptul că cei care ar fi putut să schimbe ceva și-au bătut joc de noi iar oamenii au ales să voteze alternativa comunistă pentru a scăpa de clica portocalie.

    • Manuel Cheta 18. Dec, 2013 at 20:10

      E greu cand nu ai intre cine si cine sa alegi. Seniorii au preferat comunismul, pentru ca aia au stiut la ora respectiva. Sau inca mai stiu.

  2. Ai putea să-ți ilustrezi articolul cu imaginea asta. Sper să nu fie prea subtilă.

    http://instagram.com/p/hr5D9Ygw0W/

  3. Mai trist e ca vorbesc despre binefacerile din comunism tineri nascuti dupa 1990 …

    • Manuel Cheta 21. Dec, 2013 at 16:01

      Prosti care nu stiu nimic si care cred ca ar ajuta cu ceva comunismul….