“C-așa-i la noi, în România”

Azi un camion a trecut razant pe lângă mine și a intrat în viteză într-o curte de firmă în timp ce traversam prin fața porții acelei firme.

“Să intru, oare, și să mă iau de idiot că a trecut prea aproape de mine?” N-am făcut asta și am plecat mai departe.

***

Într-un Univers paralel Manu se duce la recepție și face reclamație către direcțiunea care ar fi responsabilă de acel șofer.

Înainte ca Manu să intre la recepție, cel de la informații și un coleg se uită la TV. Recepționistul:
– Îți zic eu, Toadere, c-așa-i la noi, în România. Aștia se spală pe mâini de accidentul cu avionu. Numai niște lichele care își iau banii degeaba…

Manu face reclamația iar recepționerul se face că o notează pe o foaie. Îi zice colegulu, după ce Manu a plecat de acolo:
– Uite-l și pe ăsta. Nu are altceva de făcut decât să facă reclamații că soferul nostru era să îl lovească. Ce oameni…

La scurt timp aruncă foaia cu “reclamația” la gunoi. Îi zice colegului:
– Și cum ziceam, c-așa-i la noi, aștia îs puși acolo, sus, să facă un lucru și ei tot altceva fac. Niște jigodii.

***

One Response to ““C-așa-i la noi, în România””

  1. Destul de trist, dar cam ai dreptate.