Ucraina: Слава России

Scriam zilele astea că Ucraina este o zonă de război. Președintele Ianucovici a fost alungat, clica lui s-a ascuns pe unde a putut iar Iulia Timoșenco, blonda preferată a Ucrainei, a fost eliberată.

Yay, Ucraina este liberă de tirani și e gata să intre în UE.

Not so fast.

Se pare că avem revolte în Crimeea, zonă pe care Rusia nu o va scăpa din mâini deloc, mai ales că are un punct militar naval puternic ce tronează tocmai de pe cocoașa Mării Negre. Situația e departe de a fi gata în Ucraina și asta e de rău pentru românii de acolo și pentru noi aici.

Un lucru e sigur, Ucraina, cu toate că ne-a sensibilizat cu revolta ce a avut loc de curând, revoltă în care au murit mai bine de 100 de oameni, este departe de a ne fi prietenă. Sunt destule cazuri în care Ucraina ne-a arătat că o doare fix în dos de români, dar ultimul lucru ce îl putem dori la granițele noastre este un război civil sau de altă natură.

Aflu de la Robin că SUA, UK și Rusia sunt obligate să garanteze integritatea granițelor Ucrainei, lucru clar încălcat de Rusia, care se pregătește să ocupe Crimeea cu forța și care abia așteaptă să facă dezastru în Ucraina, ba chiar să rupă această țară artificială în două.

De ce sunt obligate cele trei țări să garanteze integritatea teritorială a Ucrainei? Ei bine, cele trei țări și Ucraina au semnat un acord de dezarmare nucleară a celei din urmă în 1994 la Budapesta. Așadar, dacă Rusia întră în Ucraina, atunci SUA trebuie să intervină militar. Sweet!

Povestea cu Ucraina e departe de a fi gata iar eu îți propun să înveți câteva cuvinte în rusă precum: spasiva (mulțumesc), nie zaștuo (cu plăcere), șto etă (ce este asta?), ia haciu vada (vreau apă), brat (frate), crasivaia devușca (fată frumoasă). Te descurci cu restul, ai Google Translate.

Ziceam mai sus că Ucraina este un stat artificial. După ce citești articolele și comentariile de pe Romania Military vei înțelege că Ucraina este o creație bolșevică, un țară creată a comanda Rusiei și cu acordul Germaniei, tocmai de aceea vedem că există două tendințe puternice: estul rusofil și vestul rusofob.

Chiar dacă în Ucraina pare că s-a repetat șcenariul din 89 de la noi, dar într-o măsură mult mai mică, lucrurile sunt departe de a fi over. Destui români de aici își fac probleme legat de ce fac românii din Ucraina, români care au votat cu Partidul Regiunilor al lui Ianucovici, pentru că acesta începuse să pună bazele unei legi care să ofere minorităților mai multe drepturi, printre care și educația formală în limba maternă, lucru pe care Ucraina nu îl respectă în acest moment.

Câteva lucruri merită menționate legate de draga Ucraina și mâța blondă care zgârie rău pe numele ei de Iulia Timoșeco – via Romania Military:

As face o paranteza aici privind raporturile proeuropenilor ucraineni cu minoritatea romana de acolo si cu statul roman.

Sunt sigur ca romanii din Ucraina vor avea de suferit pentru ca au sprijinit Partidul Regiunilor si nimeni dintre prooccidentali nu-si va mai aminti ca tocmai ei i-au impins in bratele lui Yanukovici, chiar din timpul mandatului Yuscenko-Imosenko.

In timp ce facea furori in capitalele occidentale, plimbandu-se cu cozonacul pe cap, Iulia Timosenko s-a ocupat metodic de restrangerea drepturilor romanilor, prin desfiintarea scolilor romanesti, interzicerea cartilor romanesti in Ucraina, blocarea accesului la serviciu religios in limba materna, blocarea accesului la functii publice.

Mai mult, Ucraina a folosit Romania drept cal de bataie pentru a se afirma ca putere regionala, umflandu-si muschii la noi cu orice ocazie, purtandu-se tafnos si arogant si provocand dispute nesfarsite cu Romania.

Ca si cum nu le-a fost de ajuns ca le-am garantat o frontiera pe care nu o meritau, plus insulele de pe Dunare si Insula Serpilor, au blocat timp indelungat negocierile pentru platoul Marii Negre, cu pretentii mai mari chiar decat fosta URSS, au sapat canalul Bastroe si ne-au sicanat permanent in privinta granitei de pe Dunare. Chiar si acum si-au pus balizele la cateva sute de metri de digul canalului Sulina, blocandu-ne iesirea din Golful Musura.

… dar asta nu e totul…

Profitand de respiro-ul oferit de Ucraina, Rusia se va putea concentra anul acesta pe blocarea incercarii Moldovei de a semna acordul de asociere cu UE.

Azi-maine se termina olimpiada iar Rusia nu mai are nevoie sa se poarte frumos.

Cazacii care au asigurat ordinea la Soci sunt liberi de contract si se vor putea ocupa de alte actiuni de binefacere, cum ar fi destabilizarea Moldovei, cu actiuni provocatoare in Transnistria, Gagauzia si alte raioane. In plus, vine si primavara asa ca nu vor fi probleme cu dormitul in transee.

Bazele actiunilor de destabilizare au fost deja puse: referendum in Gagauzia, batalion de cazaci la Comrat, actiuni antiromanesti la scolile din Tiraspol, decizii de extindere a teritoriului Transnistriei in dreapta Nistrului, cu inglobarea unor localitati romanesti, ultimatumuri pentru retragerea politiei moldovene din Tighina.

Cum Ucraina va spune ca are probleme interne si nu are capacitatea de a bloca miscarile cazacilor spre Moldova va trebui sa ne asteptam la un aflux masiv de cazaci si alti “voluntari”, adica parnaiasi eliberati conditionat pentru a face crime in Moldova.

Ne asteapta, pe noi si pe moldoveni, un an foarte edificil si pot doar sa sper ca s-au luat masuri pentru a contracara actiunile care vor avea loc in Moldova.

Citește și secțiunea UPDATE a articolului de pe Romania Military. Va interveni România să protejeze românii de pestre graniță?

Legat de protestele din Ucraina este drept că au fost foarte bine organzate și au avut finanțare pe bandă rulantă. Articolul de pe Casa Jurnalistului despre Ucraina întră în foarte multe detalii legate de organizarea protestatarilor, organizare care a fost un factor determinant al așa-zisului succes al revoltei. De ce zic așa-zis succes? Pentru că dacă tot ce s-a întâmplat acolo duce la război (civil) la granițele noastre, atunci nu e de bine nici pentru noi. Halal succes!

Odată cu finalul protestelor/revoltei și dezlanțuirea de forțe în zona Crimeea, moment în care planează perspectiva scindării a Ucrainei în două, avem ceva clipe de respiro din care putem să mai aflăm câte ceva despre Ucraina. Cu cât aflăm mai multe, cu atât vom ști mai bine cu cine avem de-a face și ce se petrece în curtea vecinilor.

Dorin ne atrage atenția că nu înțelegem foarte bine ce se petrece în Ucraina și ne zice că ar trebui să fim îngrijorați de ceea ce se întâmplă acolo. Corect. Orice scandal la vecini poate să ne facă și nouă rău. Să NU ne bucurăm că ei își dau cu oalele în cap, cu atât mai mult cu cât ne știm și noi cu ceva cucuie.

Tot legat de Ucraina, la cele spuse mai sus despre Iulia Timoșenco, Adelin Petrișor adaugă: este un politician bănuit de corupție, un fost premier incompetent, o oportunistă ( a fost în relații bune inclusiv cu Putin).

Eftimie punctează bine când zice că printre protestatari sunt și extremiști și că Ucraina ne-a faultat în trecut de mai multe ori, inclusiv când au eșuat nava Rostok în 1991 pe canalul Sulina și a lăsat-o acolo suficient de mult timp încât să își facă propriul canal, Bâstroe.

Informațiile despre Ucraina nu se termină aici. De la InfoWars aflăm că SUA, desigur, a avut un rol destul de mare în revoltă și că filmul cu simpatica ucraineancă blondă care ne spune că lupta ucrainienilor e pură, a fost creat tot de către afiliați americani. În plus, se pare că membrii ai grupului Spilna Sprava, grup ce a asediat clădirile guvernamentale, au fost pe statul de plată al lui George Soros, același individ implicat în manevra cu Roșia Montană.

Pando Daily are un articol destul de lung despre Ianucovici și situația din Ucraina și insistă pe faptul că oamenii s-au săturat de mafia și mizeria de acolo. Corect. Tocmai de aceea au și ieșit oamenii în stradă.

Articolul de la Pando Daily conține și detalii suculente legate de relația Timoșenco – Ianucovici – Iușcenco. Iulia Timoșenco l-a subminat pe Iușcenco aliindu-se cu Ianucovici pentru asta iar apoi Iușcenco a lucrat împreună cu Ianucovici să o arunce pe Iulia Timoșenco la zbup. Ianucovici făcute un târg cu FMI pentru 15 miliarde de dolari și era văzut bine, dar apoi a acceptat oferta Rusiei, moment în care au izbucnit certurile în Ucraina.

Ucraina, la fel ca România, trece prin cicluri de înlocuire a vechilor oligarhi ce îi conduc cu alții noi, doar că acolo mafia este mai mare și policienii au legături mai strânse cu Rusia.

Ce va fi cu Ucraina? Avem o mică pauză și apoi lucrurile ar putea fi mult mai rele, inclusiv pentru românii de acolo. Via Romania Military:

Ce se va intampla cu Ucraina si cu ai sai cetateni, déjà banuim, dar ce va face Romania, depinde si de noi, chiar daca in mica masura! Cutremurul geopolitic pornit in Ucraina va schimba fata acestei regiuni a Marii Negre pana in Balcani si ne place sau nu, vom fi afectati !

Rusia nu recunoaște noua putere a Ucrainei și este gata să intervină militar în caz că Ucraina nu vrea să respecte drepturile minorității ruse. Sunt mișcări de trupe rusești în zona Crimeii.

Ceea ce e tare este faptul că UE închide ochii în mod complice la mizeriile făcute de Iulia Timoșenco și că aceeași UE pare să ignore faptul că lucrurile abia acum încep să prindă formă în Ucraina. Adicătelea, revolta a fost doar un preludiu:

Deja presa internationala este plina de pozele “democratei” Iulia Timoshenko, privita ca o tanara speranta pentru binele natiunii, uitandu-se ca “stimata” doamna importa gaz din Rusia prin firmele proprii pentru un “mic” si “neinsemnat” comision, sa aiba si gura ei ce sa manance, se uita ca puscaria din care a fost scoasa era meritata cu varf si indesat pentru acte de coruptie. Nici europenii nu se incumetau sa spuna ca este nevionovata… Se uita ca pe vremea cat madama-cu-cozonacul-pe-cap batea din picior la Kiev, romanilor din Ucraina li se inchideau scolile, iar limba romana era interzisa, se uita de multele si desele mizerii pe care “europeanca” Timoshenko le facea Romaniei…

Revenind la proclamarea victoriei pro-europenilor nu pot decat sa-mi stapanesc un zambet amar… care victorie, cand lucrurile abia acum incep sa se dezvolte?

Așadar, să te ții bine. Treaba nu e gata cu Ucraina. Dacă știi ceva engleză, nu strică să prinzi și ceva cuvinte rusești. Da svidanie!

Disclaimer: nu am studii de istorie sau politică, așa că trebuie să crezi sursele citate mai mult decât pe mine. Am scris articolul ca să îmi imprim în minte câteva lucruri:
– un conflict de orice fel la granițele României nu e niciodată un semn bun
– revoltele nu au niciodată numai o singură față
– cu Rușii nu te pui
– românii de peste granițe au nevoie de mai mult sprijin din partea noastră
– și noi vom avea circ dacă nu ne trezim să zicem NU politrucilor de la noi
– Ucraina is fucked!

4 Responses to “Ucraina: Слава России”

  1. Atata timp cat intelegi ce inseamna “Davai ceas” si te executi imediat poti supravietui oricator invazii rusesti 😀

  2. N-ai inteles dar, “surprise” – vei intelege. Rau !