De ce există oameni răi?

Asta e întrebarea pe care mi-a pus-o prietena după ce a sunat la Poliție să informeze că doi înși tocmai fugeau cu capace de mașini din zona Steagu. Până să răspund la întrebare i-am cerut să își facă un obicei să meargă numai prin zone luminate și circulate. O singură dată este nevoie să se întâmple nenorocirea.

Fugisem repede cu taxiul către ea în caz că proștii, doi înșți până la 1,80 m care fugiseră într-un Opel gri, să se întoarcă. Nu știi niciodată cât de proști pot fi oamenii, așa că este bine, mai ales ca femeie, să mergi prin locuri în care altcineva poate interveni pentru tine în caz de necaz.

De ce există oameni răi?

Până la un anumit punct este pentru că societatea i-a învățat așa, dar dincolo de acel punct este pentru că… ei așa aleg să fie. În mod conștient, nu mereu, dar în cea mai mare parte a timpului. Fiecare dintre noi suntem răi din când în când, dar unii au făcut din asta un mod de a fi.

Ce este răul?

Modul nostru de a ne răzvrăti împotriva societății și normelor de orice fel. Ignorarea, voită sau nu, a consecințelor acțiunilor noastre și evitarea responsabilităților față de cei din jur. O libertate însușită de la sine putere dusă dincolo de libertățile celorlalți. Independentă față de reguli sociale, individualism dus în extremis, gânduri și acțiuni care pot răni oamenii din jur.

După definițiile de sus toți suntem răi din când în când. Frumusețea cu majoritatea oamenilor este că își aduc aminte că fac parte dintr-o societate și revin la sentimente mai bune.

Oameni răi?

Hoți, tâlhari, pungași mici, violatori, criminali, “infractori cu gulere albe”, preoți ce pun taxe aberante la înmormântări, doctori ce pun taxă pe viață, politicieni care mint și întrețin turme întregi de infractori, oameni care văd tâmpenii în jur și preferă să întoarcă privirea în altă parte, polițiști care stau la pândă noaptea cu mașina ca să prindă o șpagă (se întâmplă în Brașov), oameni în uniformă care nu-și fac în mod voit treaba, oameni simpli care știu că iau lucruri furate de la colț de stradă, oameni simpli care mai fag o măgărie aka se descurcă. Exemple de oameni răi de diverse nivele există pe bandă rulantă.

De ce există și de ce fac ceea ce fac? Pentru că 1. aleg să facă asta și pentru că 2. li se pare că își îndeplinesc scopul în felul ăsta (bani, putere, aventură).

Legat de oameni răi, Brașovul nu mai este pericolul ce a fost dinainte de 2007. Erau perioade în care te fereai să mergi prin Uzina 2, Noua, Bartolomeu Nord, Constructorilor, Răsăritului. Intrai și aveai șanse mară să ieși șifonat. Acum ai mai multe șanse să scapi fără urme.

2007 a fost anul în care o tonă de dobitoci, fie ei scandalagii sau infractori, au luat drumul Vestului, pentru că acolo sunt ceva mai mulți bani de făcut. Așa s-a mai ușurat Brașovul de oameni răi, dar au mai rămas ceva urme.

Știu asta pentru că prin 2007 încă lucram la mândra Poliție Comunitară pe Centrul Vechi și îmi ziceau colegii Chețanu, pentru că eram singurul tâmpit care ar fi plantat un glonte în tine dacă scoteai cuțitul să îmi ataci colegii. Unul în tine și al doilea în aer, de avertisment.

Pe atunci credeam că pot lupta cu răul și să pun uniforma la lucru. Nu am rezistat mult în serviciu și în 2010 mi-am luat zborul. Nu am renunțat să cred în ideea că fiecare dintre noi putem face locul mai fain dacă ne vedem ca oameni care aven privilegii în loc de drepturi și dacă schimbăm puțin lucrurile în jurul nostru. De aceea mă vezi că țin ca bloggingul să fie o activitate faină, curată, chiar dacă faci un ban să îl faci într-un mod frumos și fără să îți bați joc de blogosferă și tot așa.

Răul e un lucru natural, ca frica, și tot ca frica, trebuie să îl controlăm fiecare în noi și în jur. Și da, dacă prind pe cineva cu mâna în buzunarul meu sunt șanse mari să îl bag în spital. Aș fi rău atunci, dar cu un motiv bun.

Cum zicea și în serialul True Detective: lumea are nevoie de oameni răi ca să țină alți oameni răi la distanță de casele noastre.

Comments are closed.