Cum e cu taxiurile din Brașov: nu-i lăsa să fie nesimțiți

Când merg cu taxiul am grijă să cer Bratax. Am mai scris despre asta aici. Dacă nu îmi poate trimite Bratax și are locuri la Martax, am grijă să cer măcar om care nu fumează, dar curând voi fi mai specific: să nu fumeze, să fie curat, să nu asculte manele, să fie frumos îmbrăcat și cu mașina curată.

În felul acesta îi educăm pe toți. Când văd că nu primesc comenzi sau că acel călător coboară cu scârbă din taxiu, atunci își vor schimba comportamentul. De ce? Pentru că vor pierde bani.

S-a discutat și pe Facebook pe subiecul acesta. Mizerii pe care să nu le accepți de la taximetriști:
– să fie nesimțiți prin comportamentul lor
– să conducă aiurea
– să fumeze fără să îți ceară voie
– să fie îmbrăcați în maieu și transpirați ca niște tractoriști mizerabili
– să aibă o mașină murdară
– să vorbească la telefon în timp ce conduc doar cu o mână
– să refuze comanda ta pe motiv că drumul e prea scurt
– să refuze să te treacă peste Dealul Melcilor când mergi dinspre Răcădău spre Centrul Vechi (îi este interzis taximetristului sî îți impună un traseu, mai ales că știi care e mai scurt).

Ai zice că nimeni nu le poate face nimic. Greșit. Sunt mai multe categorii de oameni care îi pot strânge de gât:
– tu: refuzi cursa, cobori din mașină, suni la Poliție sau la dispecerat
– sefii lor: faci reclamație
– Poliția Rutieră sau Poliția Locală: în funcție de caz Poliția Locală poate da amenzi taximetriștilor în baza Regulamentului Taxi (PDF)

Puncte de interes din Regulamentul Taxi:
– Art. 52 – Este interzis transportul persoanelor în regim de taxi pe trasee fixe, prestabilite de taximetrist.
– Art. 65 – (4) Principalele obligaţii ale taximetriştilor conform prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în
regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare sunt următoarele:

a) să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul,
respectând conduita de bună practică, conform prevederilor Standardului ocupaţional al taximetristului; 33
b) să deţină atestatul pregătirii profesionale valabil şi să îl prezinte la solicitarea organelor de control
abilitate de lege şi de prezentul regulament;
c) să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale
ale acestuia;
d) să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare <>, cu excepţia
cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispecerului sau când condiţiile de trafic nu
permit această manevră;
e) să elibereze bonul client la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;
f) să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bonul client;
g)să nu implice taxiul în mod deliberat, direct sau indirect, în activităţi cu caracter infracţional ori în
alte acte antisociale;
h) să anunţe organele de poliţie, în cel mai scurt timp şi cu prioritate, despre orice eveniment grav la
care au participat sau au fost martori;
i) să nu angajeze transportul unui client aflat în stare avansată de ebrietate;
j) să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;
k) să nu încarce taxiul peste capacitatea sau gabaritul de transport autorizat;
l) să asigure integritatea calitativă şi cantitativă a mărfurilor sau bunurilor transportate, în cazul în care
clientul nu le însoţeşte pe durata transportului;
m) să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat
pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
n) să prezinte informaţiile cerute sau să faciliteze accesul organelor de control împuternicite la aparatul
de taxat, pentru verificare;
o) să nu transporte bagaje sau bunuri care să nu permită închiderea portbagajului, portierelor şi a
geamurilor;
p) să nu execute activitatea de transport în regim de taxi fără a avea sigiliile corespunzătoare la aparatul
de taxat;
q) să nu transporte clienţi pe bancheta din faţă decât în cazul în care îi atenţionează în prealabil că au
obligaţia să poarte centura de siguranţă;
r) să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat şi lampa taxi în
funcţiune pentru poziţia de operare respectivă;
s) să se supună controlului autorităţilor abilitate şi să prezinte la control, în timpul activităţii,
documentele prevăzute de legislaţia în vigoare şi de prezentul regulament;
t) să poarte obligatoriu centura de siguranţă când circulă fără client, în restul cazurilor portul centurii
fiind opţional;
u) să nu utilizeze staţia radio din dotarea taxiului pentru alarmare nejustificată, care poate genera sau
favoriza tulburarea ordinii publice;
v ) să nu execute curse în afara localităţii de autorizare decât în condiţiile prevăzute la art. 18 din Legea
38/2003 cu modificările şi completările ulterioare;
x) să nu fumeze şi să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului.

(5) Pe lângă obligaţiile prevăzute la alin. (4) taximetriştii, în Municipiul Braşov au următoarele
obligaţii :

a) să aibă un compartament civilizat şi preventiv faţă de partenirii de trafic şi organele de control;
b) să aibă ţinuta îngrijită ( pantalon, cămaşă , sacou în funcţie de anotimp ) fiind interzisă îmbrăcămintea
necorespunzătoare ( şort, maiou, şlapi);
c) să nu păstreze ca şi garanţie documentele sau obiectele personale aparţinând clientului;
d) să întreţină aspectul curat şi îngrijit al autovehiculelor, atât în interiorul cât şi în exteriorul acestora;
e) să nu execute lucrări de întreţinere şi reparaţii, spălarea şi salubrizarea autovehiculelor în staţiile de
aşteptare sau pe domeniul public; 34
f) să nu polueze fonic în staţiile de aşteptare;
g) să nu utilizeze codurile de urgenţă la care răspund taximetriştii. În situaţii critice justificate
taximetristul poate transmite apel de urgenţă prin mijloacele specifice de comunicare, aflate în dotarea
autovehiculului taxi, către serviciile specializate de intervenţie rapidă respectiv Poliţia Comunitară sau
Jandarmeria;
h) să nu folosească un limbaj neadecvat, suburban care să deranjeze clienţii;
i) să pună la dispoziţia clienţilor harta municipiului şi indexul străzilor actualizat, pentru consultare;
j) să utilizeze, pe teritoriul administrativ al Municipiului Braşov, numai tarifele aprobate de către
autoritatea de autorizare conform listei de tarife ştampilată şi afişată pe bord;
k) la solicitare, clienţii vor fi ajutaţi la urcarea şi coborârea din autovehicul, în special persoanele cu
handicap, persoanele în vârstă şi femeile gravide;
l) să nu refuze transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers;
m) să nu staţioneze în vederea preluării clienţilor ( poziţia LIBER) decât în locurile special amenajate
şi semnalizate;
n) să nu oprească şi să staţioneze în staţiile destinate transportului în comun;
o) să se prezinte la autoritatea de autorizare din cadrul Primăriei Municipiului Braşov ori de câte ori
sunt solicitaţi în vederea efectuării controlului asupra dotării autovehiculului şi a documentelor
obligatorii la bordul autovehiculului aşa cum sunt prevăzute la Art. 59 alin. (2) din prezentul regulament.
Anunţarea se face prin intermediul dispecerului la care transportatorul autorizat a declarat că este arondat.
p) pe parcursul desfăşurării activităţii, să utilizeze staţia radio de emisie-recepţie din dotarea
autovehiculului.
***

Așadar, dacă vezi că nu se comportă cum trebuie, sună la Poliția Locală – 0268 954 – și își va lua amendă.

3 Responses to “Cum e cu taxiurile din Brașov: nu-i lăsa să fie nesimțiți”

  1. La ce tarife sunt, sa le multumiti de cate ori coborati, taximetristii sunt la cel mai jos nivel de trai si poate le dati si spaga.

    • Manuel Cheta 07. Sep, 2014 at 08:29

      Nu conteaza tariful si ce nivel au. Daca s-au angajat sa faca o treaba, atunci sa o faca. Nu trebuie sa ma inchin in fata lor numai pentru ca si-au facut treaba. In Brasov sunt destui taximetristi care scot mai bine de salariul mediu.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Taximetriști din Brașov | Manuel Cheta - 27. Sep, 2015

    […] specia numită taximetriști am scris mai demult când le ceream oamenilor să nu le permită taximetriștilor să fie nesimțiți. În afară de Bratax ai șanse foarte mari să dai de taximetriști nesimțiți la orice altă […]