Teroriștii ISIS aduc în prim-plan “problema musulmană” și ipocrizia Marii Britanii

Mai întâi să vedem filmul de mai sus. Ceea ce nu zice BBC este și faptul că musulmani pakistanezi au violat timp de 16 ani fete cu vârste mici, chiar și de 11 ani, în localitatea Rotherham, zona South Yorkshire, Anglia. Anul acesta Daily Mail (PDF) și The Telegraph (PDF) au raportat că, de mai bine de 16 ani, pakistanezi pe cum sunt Adil Hussain, Razwan Razaq, Mohsin Khan, Umar Razaq, și Zafran Ramzan au violat în voie copile de 11 ani și mai mari cu complicitatea serviciilor sociale și a poliției.

Asta într-o țară “politically correct” și modernă, adică Marea Britanie, unde democrația, legea și bunul simț primează. Adică este vorba de o țară care se consideră avansată, “occidentală”. Atunci cum de au loc asemenea mizerii? Sau, mai aproape de ceea ce mă interesează să știu: cum de românii, nu țiganii, sunt ținta unor remarci xenofobe pe când problema mai gravă este chiar sub nasul lor?

Nu ajungeam să îmi aduc aminte de subiectul cu invazia românilor în Britania dacă, atunci când am postat pe Facebook filmul de mai sus, un amic pe care nu-l numesc, dar care locuiește în Londra, nu mi se confesa (img):

Traiesc de doi ani in Londra si imi e teama sa ma urc in metrou sau autobuz… Ma gandesc tot timpul ca poate e un musulman tampit cu chiloti capitonati cu explozibil. Sa nu mai vorbesc de Mall-uri… Iar pe strada cand vad musulmani cu rochiile alea pe ei, trec strada ca poate scoate cutitul sau maceta si decapiteaza pe cineva. Deja au decapitat doua persoane in Londra intr-un an. Iar 2014 nu s-a incheiat inca!

Britania, trebuie să recunoști: terorismul ți se pregătește chiar sub nas. Citind cele două articole despre musulmani, despre care știm că nu toți sunt oameni nebuni la cap, îți dai seama că, de frică să nu fie numiți rasiști, englezii au preferat să își bată joc de propria populație, de propriile lor copile. Și, când au avut ocazia, au dat cu pietre într-o țintă sigură, românii, cu gandul că se va răsfrânge cumva toată treaba asta asupra țiganilor.

Deși sunt elemente infracționale printre românii de dincolo, baiul mare îl reprezintă țiganii. Dar nici de ei nu se pot lua englezii pentru că ar părea că sunt rasiști. Așadar, de teama de a nu fi numiți rasiști își bat joc de englezi și de români.

Stai că istoria nu se termină aici. Amicul meu continuă:

Fac scandalde romani ca sunt frustrati ca nu se pot lua de musulmani ca le e frica de ei… Musulmanii au asa numitele “Patrule Musulmane” care umbla pe strazi si impun legea Sharia trecatorilor cu forta. Daca te vad beat te iau la bataie, daca te vad cu sticla de alcool ti-o confisca, daca te opui te bat, femeile care nu poarta batic pe cap sunt batute, persoanele gay sunt batute de asemenea, daca treci pe langa o moschee si nu esti musulman, te obliga sa treci strada, nu ai voie sa treci pe langa o moschee daca nu esti musulman. Si lista continua… Politia nu face nimic de teama sa nu fie catalogati drept rasisti, sau mai rau, sa fie atacati de babuinii aia fara creier. Daca vre-o data vizitezi Londra, stai departe de nordul si estul orasului.

UK, ce zici despre cele de mai sus? Toată lumea știe ce mizerie este în curtea ta și știi și tu ce rău ai acolo. De ce te mai ascunzi și pretinzi că totul este bine? Există, pe drept cuvânt, o “problemă musulmană”. Dreptul lor de a-și exercita religia nu trebuia niciodată să calce în picioare legile țării în care aceștia au venit.

Problema musulmană va deveni tot mai acută pe măsură ce musulmanii continuă să își facă de cap știind fie că vor fi feriți de autorități care vor să fie “politically correct”, fie că oamenilor, inclusiv poliștitilor, le este frică de ei. Și va denevi tot mai grav cu atât mai mult cu cât undeva pe la o mie de englezi musulmani au plecat să sprijine ISIS și apoi vor reveni în țară. Problema va deveni și mai mare când musulmanii se vor înmulți foarte mult și vor profita de bunătatea englezilor.

UK, vă știam mai mândri, mai hotărâți. Ajungeți să fiți chiriași în propria țară, ajungeți să vă bateți joc de oamenii voștrii în loc să faceți ceea ce este corect: să dați de pământ cu orice om care încalcă legea, indiferent de religie, rasă, naționalitate. Dacă pui la închisoare un musulman infractor și vin alții să facă scandal, pune-i pe toți la închisoare.

UK, nu te mai poți ascunde după deget. Dacă problema musulmană va deveni tot mai mare, românii se vor vedea nevoiți să plece de acolo. Te-ai bucura degeaba, pentru că românii plecați dincolo sunt groaznic de bine calificați. Care român vrea să treacă pe stradă și să își badă capul căzându-i de pe umeri la o simplă plimbare prin Londra? Consider UK un loc periculos de vizitat la ora asta.

Ce faceți în Britania cu faptul că există Patrulele Musulmane și că oamenii sunt obligați să respecte o religie care nu este a lor?

Continuăm:

Englezii au pierdut de mult lupta… Un caz recent ce s-a petrecut la o gradinita. Era ramadanul si cand e ramadan, musulmanii nu au voie sa manance, iar la gradinita venise un copilas (5 anisori) cu sandwich. Educatoarea care era musulmana, i l-a smuls din mana si a tinut copilasul ala flamand mai bine de 8 ore, ca sandiwch-ul nu era halal. Bineinteles ca politia nu a facut nimic referitor la acest caz revoltator, de teama sa nu ii suprime drepturile si credintele educatoarei. Dar ea are dreptul sa suprime drepturile non musulmanilor. Alte cazuri revoltatoare, in care casierul de la hypermarket era musulman, era ramadanul si refuza sa scaneze produsele ce contineau porc sau alcool. Iar musulmanii au dreptul sa ia credit FARA DOBANDA pentru ca legea Sharia le interzice sa plateasca mai mult decat imprumuta. Anglia a devenit exportatorul numarul unu de teroristi din societatea vestica. Sute de teroristi au plecat sa lupte cu ISIS si acum se intorc acasa, frustrati ca nu si-au atins obiectivele, iar autoritatile se tem sa nu iasa pe strazi cu macete si alte arme si sa masacreze oamenii la intamplare sau sa arunce un Mall, autobuz sau metrou in aer. Si DA, teroristii care au plecat sa lupte cu ISIS, au PASAPORT BRITANIC. Te invit sa urmaresti pagina (EDL) English Defence League si sa citesti tot ceea ce fac musulmanii englezilor si nu numai.

Nu este o imagine deloc frumoasă. Ai dreptul să îți exerciți religia la tine acasă, ori în congregația ta, dar nu să obligi publicul să facă asemeni ție. E corect ca un musulman să își bată joc de englezi în felul acesta? Când veți lua măsuri?

Ce zice un alt comentator la acest status pus de mine (nu fac public statusul ca să îmi protejez amicii):

englezii ii urasc; am vorbit cu cativa; dar nu au ce face; multi pleaca din anglia din cauza asta; sunt planuri la nivel inalt; nu toti arabii sunt rai, dar unii sunt prosti si nu stiu sa multumeasca tarii care ia adoptat

Situația devine chiar gravă, mai ales că vezi că musulmanii își fac de cap. Stai să vină cei antrenați de ISIS. Să vedem atunci exercitarea drepturilor religioase și alte chestii politically correct.

Un lucru interesant văzut în cele două publicații: în loc să fie numiți musulmani sau pakistanezi, li s-a spus asiatici. La un moment dat, totuși, s-a pomenit de pakistanezi:

[…]Barbatii sunt numiti ASIATICI in articol, nu MUSULMANI sau PAKISTANEZI/AFGANI/IRANIENI/ARABI, etc ci ASIATICI, ca sa nu afecteze imaginea tuturor musulmanilor. Dar cand era vorba de romani, ne bagase pe toti in aceiasi oala cu hotii, cersetorii, carderii si restul scursurilor.

Acum vei întreba: Manule, dar ce treabă ai cu ce se petrece acolo?

Ei bine, iată răspunsul meu:
– datorită mizeriei morale și ipocriziei din UK, românii ajung să fie blamați mai mult decât este nevoie
– dacă UK nu mai este un loc sigur, atunci românii de acolo ar putea fi în pericol mare (e drept că musulmanul care adoptă terorismul nu-l va vedea pe român diferit de englez)
– dacă UK continuă să ascundă sub preș problema musulmană, atunci și alte țări vor continua să facă asta până când ne vom trezi într-o Europă musulmană
– dacă UK acceptă de la musulmani modul lor de a fi, ce îi împiedică pe musulmani să facă la fel în România

Așadar ceva întrebări adresate direct Marii Britanii (care are blog de ambasadă):
– ce faceți pentru a proteja românii din UK?
– ce faceți pentru a contracara problema musulmană?
– ce faceți legat de Patrulele Musulmane?
– când veți stabili o limită la ceea ce este libertatea de exprimare a religiei?

Iată ce poate paște Europa dacă nu mișcăm un deget pentru a contracara fenomenul musulman:

Iată cum s-a ajuns în Franța: imigranții islamiști au comportament rasist față de francezi. Facebook link:

Imagine cu discuția:
musulmani-teroristi-uk

Comments are closed.