Ce-i așa de greu de înțeles că oamenii nu sunt centrul Universului?!

Ia uite unde stătea Dumnezeu printre noi: se numește Lorin Fortuna, a fost profesor universitar, acum se numește Dumnezeu6 și luptă cu neuronii săi bolnavi. Cică ne scapă de cine-știe-ce reptilieni. În plus, omul ăsta are drept de vot…

Când mi-a zis Andrei ieri despre Lorin Fortuna la blogmeetul brașovean, credeam că omul joacă ceva piesă de teatru. Nu, el chiar crede ceea ce zice, lucru care îl face un om periculos pentru mințile naive de pe la noi.

Ei bine, Lorin Fortuna este numai o extremă a ceva profund uman: nevoia de a ne detașa de lucrurile materiale, lucrurile anoste din viața noastră și nevoia de a ne simți speciali în Univers.

Este un mecanism evoluționar care ne-a ajutat să ne unim forțele în divinizarea unor ființe supranaturale care ar putea sau nu să existe.

Oamenii au evoluat cu nevoia de a crede în ceva superior, în ceva divin, supra-omenesc, pentru că le-ar fi teamă să afle că așa ceva nu ar exista și că omul pur și simplu există pe planeta asta, fără un scop anume, la fel ca orice alt animal.

Ne este imposibil să acceptăm că suntem animale, mai evoluate, dar tot animale. Nu contează că 98% din codul nostru genetic este identic cu al maimuțelor, rude îndepărtate ale noastre, și nici faptul că 70% din ADN-ul nostru este similar cu cel al bureților de mare.

Nu. Omul vrea și trebuie să se vadă de sorginte divină, că universul trebuie să i se închine, că el are un scop primodial pe piatra asta. News flash: nu suntem cu nimic mai importanți, la nivelul Universului, față de alte animale sau de un munte, de exemplu. Noi existăm în virtutea unor întâmplări și căutăm un scop.

Tocmai de aceea religiile de orice fel au atâta succes, tocmai de aceea oameni ca Lorin Fortuna sunt acceptați în comunitate.

Este normal să ne dorim să fim în centrul Universului, deși nu este așa. Este normal să credem într-un Dumnezeu, este normal să credem că avem un scop divin, înmulțire și stăpânire.

De ce? Pentru că este mai comod să lași autoritatea și responsabilitatea în mâna supra-omenescului.

N-ar fi mai simplu să luăm lucrurile așa cum sunt și să demonstrăm că putem fi mai buni ca animalele, că putem călători la stele și că putem pune toate bolile sub controlul nostru, nu al divinităților?

Nu. Realitatea este plictisitoare, monotonă, incomodă, ne arată vulnerabilitățile.

Asta până când începi să devii o sumă de atomi curioși.

Comments are closed.