Cum să votez?

Întrebarea cu cine să votez este luată și s-a răspuns la ea în nenumărate rânduri. Mai important este, după ce am văzut ce experiențe mizerabile a trăit diaspora săptămânile astea, cum să votezi. Mai precis, la ce lucruri trebuie să fii atent când votezi fie la prezidențialele din 2014, parlamentarele din 2016 sau pentru orice alt lucru.

Un lucru pierdut din vedere pentru mulți oameni este că nu ni s-a explicat din fir-a-păr cum naiba votezi, de la intrarea în sala de votare și până la inspectarea buletinului de vot. Toată lumea presupunea că responsabilii cu votarea te vor ajuta în vreun fel.

Ei bine, așa cum a observat un amic de-al meu, buletinul lui de vot nu avea ștampila pusă pe verso când a mers la turul I. Nici nu știam că trebuie să mă uit la așa element pe când nu era defel responsabilitatea mea.

Dar m-am uitat pentru că, se pare, unii membrii de la birourile de votare preferă să își bată joc de români. Aveam ștampila comisiei pe verso, dar au fost cazuri când buletinul a fost anulat din lipsa acelei ștampile.

Alt lucru, citit azi la Moise Guran: nu este obligatoriu să intri în cabina de vot. Poți pune ștampila pe buletin în afara cabinei de vot atât timp cât ești în secția de votare. Statul este obligat să îți ofere acea cabină de vot, unde poți vota în secret, dar nu ești obligat să intri acolo.

Problema asta s-a pus atunci când cei din diaspora nu puteau vota sufucient de repede pentru că erau numai 3 cabine în loc de 7 în anumite locuri. Atunci când au început să pună ștampila în afara cabinei de vot, totul a mers mai repede.

Mulțam, Ponta&PSD, că ne-ai făcut să deschidem ochii. Acum, te rugăm să pășești la închisoare.

Trackbacks/Pingbacks

  1. 2014 pentru obișnuit.eu/manuelcheta.ro | Manuel Cheța - 30. Jun, 2018

    […] noiembrie 2014 am scris despre cum să votezi și m-am bucurat că Iohannis a câștigat cursa pentru Președenție. Well done. Prin perioada […]