Insulta de miercuri: preoții să facă și cununii civile

Măi, nu este glumă. Realitatea bate chiar și glumele TNR, care sunt chiar faine, dealtfel. Absurditatea a fost făcută publică de către cei de la Digi24:

Parlamentarii au scris un proiect de lege în care dau preoţilor atribuţiile ofiţerilor de stare civilă.

Trendul nu este deloc pozitiv pentru o democratie în devenire iar perspectiva unei țari în care preoții să conducă treburile interne sau externe este de-a dreptul alarmantă. Dar ne îndreptăm într-acolo.

Nu am nimic cu religia sau cu credința. Fiecare este liber să creadă în ce vrea, să facă ce vrea, dar nu este deloc bine ca o religie, oricare ar fi ea, să ia parte la deciziile și la întocmirea actelor oficiale cot la cot cu Statul.

Avem nevoie de un stat neîntinat de imixtiunile superstiției, formalismului religios și a nimicniciei celor mai mulți dintre preoți care, așa cum zice și Robintel, “vând credința pe bani” ori vor duce la situații în care “se cunună frate cu soră”.

Cum zice și Robin, statul este cel care interzice căsătoria între frați pentru că rezultă oameni cu deficiențe genetice și malformații peste care nu se poate trece.

Cel care a propus această lege, un parlamentar UDMR, ar putea avea și o altă agendă dincolo de aceea de a ușura cine-știe-ce formalitați legate de cele două cununii. Ar fi vorba aici, presupune Robin, despre faptul că preoții maghiari din regiunile HarCov ar putea nega căsătoriile dintre români și unguri, astfel că populația românească ar deveni chiar mică după suficient de mult timp.

N-as merge până acolo, dar sunt de acord cu faptul că, odată ce ai permis unei religii să dea parafe oficiale, atunci tu subminezi autoritatea statului. Nu putem avea un stat sănătos dacă Biserică îsi bagă coada.

Educația, guvernarea, apărarea intereselor cetățenilor nu se pot face atunci când avem farisei la conducere sau când acei farisei primesc dreptul de a da parafe oficiale.

Credința și religia trebuie să fie chestiuni personale, nu impuse de stat.

Să nu uităm că Biserica Ortodoxă Română este vasală Bisericii Ruse, așadar este bine să nu îi dâm nici un fel de putere în Stat.

Ce te faci când căsătoriile gay vor deveni legale conform legislației UE? Nu îmi place ideea de a vedea doi gay pupându-se, dar mai bine să fie acceptați decât să iî vezi că se căsătoresc la rpesiunea populației cu femei și apoi le înșeală cu bărbați.

Ce te faci când cei care vor să se căsătorească sunt de altă religie ori când unii vor să divorțeze? Va oficia preotul acele acte sau va da curs acelor demersuri?

Este un lucru cât se poate de dăunâtor când Biserica intervine în treburile Statului și îsi impune vederile asupra întregii populații.

Este vorba să evoluăm, nu să dăm îndărăt.

Remember Inchiziția, anyone? Acolo vreți să ajungem?!

8 Responses to “Insulta de miercuri: preoții să facă și cununii civile”

  1. “Nu putem avea un stat sănătos dacă Biserică îsi bagă coada.”
    În SUA, de exemplu, preoții au dreptul de a oficia căsătorii: “As a rule, ministers of religion (e.g. rabbis or Christian pastors) are authorized in law to perform marriages”

    Conform ideii tale, SUA este un stat nesănătos.

    “Să nu uităm că Biserica Ortodoxă Română este vasală Bisericii Ruse” Asta este o prostie imensă, BOR și Biserica Ortodoxă Rusă sunt biserici surori, autocefale. Ba mai au și o istorie destul de lungă de “ceartă în familie”.

    Una peste alta, multă agitație (săriți că ne mănâncă ungurii / rușii / extremiștii religioși) pentru nimic…

    • Manuel Cheta 07. Jan, 2015 at 19:07

      Chiar daca au legea asta in SUA vezi ca sunt destui acolo care reclama faptul ca bisericile se implica in locuri in care nu ar trebui. Vezi disputa dintre creationisti (membrii ai bisericilor) care intervin in statele din Sud pentru a modifica manualle scolae.

      Vor sa introduca religia in tot felulde materii ce tin de stiinta. Nu, nici Romania, nici SUA nu merg pe calea buna in sensul asta.

      • “Chiar daca au legea asta in SUA vezi ca sunt destui acolo care reclama faptul ca bisericile se implica in locuri in care nu ar trebui.” Poți da vreun articol relevant în care este contestată posibilitatea (nu e obligativitate, cum n-ar fi nici în România) preoților din SUA de a oficia căsătorii civile?

        Nu mă leg de tâmpeniile bisericilor din SUA sau România, ci de capacitatea lor de a semna și ștampila o hârtie – iar asta nu lipsește în SUA, nu a lipsit nici la noi până înainte de venirea comuniștilor – nu văd cum ar lipsi acum.

  2. Manuel Cheta 08. Jan, 2015 at 22:06

    Ce ziceam eu este ca biserica incearca sa intervina in materia predata. Exemplu: evolutia este doar o ipoteza nedemonstrata, pe cand exista destule dovezi in favoarea ei.

    Pana acolose ajunge atunci cand permiti preotilor sa se considere legitimi in diferite arii. Credinta este si trebuie sa ramana o chestie personala, nu impusa prin stat.

    • Sunt perfect de acord cu asta. De exemplu:
      https://www.youtube.com/watch?v=ZLdcVG9aUYQ
      Aș vrea să îmi învețe popa ăsta copiii? Nu știință, ci orice. Nu, nu aș vrea.

      Aș vrea să-mi semneze popa ăsta certificatul de căsătorie? Da, că scutesc un drum până la primăria din comună, unde oricum mi l-ar semna un nene cu tot atâtea clase pe bune câte are și trenul. A, iar dacă vreau la nenea de la primărie, nu mă oprește nimeni – exact acesta este proiectul de lege și nu văd unde-i baiul.

      • Manuel Cheta 11. Jan, 2015 at 10:56

        Baiul este ca lasi un mic petec din responsabilitatea juridica a statului in mana unui preot. Preotii de orice fel trebuie sa aiba 0% acces la acte cu efect juridic.

        Daca ii lasi azi un pic,
        maine nu iti mai ramane nimic.

        • “Daca ii lasi azi un pic, maine nu iti mai ramane nimic.” Unde am mai auzit eu oare fraza asta? A, da, în multe argumente ale unor habotnici. Deși pleci în direcția opusă, se pare că te întâlnești cu aceștia pe partea cealaltă.

          Eu îți dau exemple concrete unde acest sistem funcționează sau a funcționat fără probleme sute de ani: în SUA, în prezent și în istorie, precum și în România până la venirea comuniștilor. Argumentul tău se poate reduce la “eu cred că tot ce ating popchii strică” și are tot atâta valoare, din punct de vedere logic, cu “eu cred că toți necredincioșii vor arde în iad”.

          • Manuel Cheta 11. Jan, 2015 at 23:25

            Tu imi vorbesti de logica. Religia de nici un fel nu are logica, asa cum nici popii nu au logica in secolul XXI.

            Ceea ce imi spui aici este ca eu ar trebui sa ii las pe popi sa semneze oficial macar o foaie. Doar ce poate fi rau in asta? Este rau, pentru ca religia nu are voie sa fie intrepatrunsa cu statul. Atat timp cat nu intelegi asta nu ai sa vezi pericolul reprezentat de influenta religiei asupra statului. Nu le poti permite nici 1%, nici 2%, nici o singura parafa.

            Credinta este o chestiune personala, sau de grup, dar in nici un caz nu trebuie sa aibe drept de parafa. Ca exista alte siteme unde se accepta, este treaba lor. Nu te astepta sa accept asta aici.