De unde atracția pentru RPG games?

Am jucat de curând Gothic III, un RPG foarte fain care îți mănâncă zeci și zeci de ore din timpul tău prețios. L-am mai jucat de două ori în trecut, o dată în varianta sa buggy, inițială, și apoi cu patch-ul 1.75 aplicat.

De curând m-am jucat foarte puțin pentru că dă dependență și nu am timpul să stau câte 2-3 pe zi pentru a finaliza jocul într-o lună cu tot cu side-quests.

Sute de misiuni mici și micuțe, o hartă enormă, faună destul de variată, NPCs care sunt nițel mai inteligente decât un toaster, mai ales cu patch-ul aplicat, peisaje frumoase, tone de orci de omorât și, desigur, o infinitate de moduri în care îți poti dezvolta personajul.

De unde atracția pentru RPGs în special?

Deși prefer să joc shootere în detrimentul RPGs pentru că sunt mai scurte, uneori dau în păcat și mă arunc pe un RPG ca Gothic III, GTA, Witcher, Mass Effect, Risen sau altele și nu mă ridic de la PC cu orele. De ce? Nimic nu se compară cu bucuria de a descoperi locuri și misiuni noi și de a deveni eroul din joc. Curiozitatea nu are limită iar creatorii de RPG-uri știu asta și fac hărțile cât mai complexe și mai mari.

Vsauce are o explicație destul de bună pentru care oamenii joacă jocuri video în general și, cred eu, RPG-uri în special: îți oferă sentimentul împlinirii, ajungi la împlinirea unui scop mult mai repede decât în realitate. Nu trebuie să uităm și faptul că interactivitatea și modul în care poți participa la finalizarea jocului sunt un motiv destul de bun pentru care te arunci pe un RPG din când în când:

RPG-urile și jocurile video sunt ca filmele, dar mai bune: ai entertainment, dar poți influența modul în care se petrece acțiunea. Nu ești spectator, ci ești jucător (duh, of course!).

Consider jocurile video o artă și le pot numi fiicele interactive ale filmelor.

Ce jocuri RPG ai jucat în ultima perioadă?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Fallout 4 vine pe PC în noiembrie 2015 | Manuel Cheta - 16. Jun, 2015

    […] sunt interesat de RPG games am jucat Fallout 3 în urmă cu ceva ani și mi-a plăcut. Se vede munca depusă pentru a contrui […]

  2. O imagine cât o mie de cuvinte: de ce joacă adulții jocuri video? | Manuel Cheta - 10. Feb, 2016

    […] la fel ca serialele pe care oamenii le urmăresc. Jocurile video, la fel cum am mai zis-o, sunt o formă de artă și entertainment. Iar industria crește. Atunci când GTA V strânge mai bine de 1 miliard în vânzări în numai o […]