Activism 101: Polițistii Locali sunt Poliție

Moise Guran le explică activiștilor de orice fel faptul că nu este bine să lovești un polițist, chiar dacă este vorba de un Polițist Local. Pentru cei care comentează aiurea pe forumuri, bloguri, Facebook și pe site-ul lui Moise trebuie făcută precizarea că Poliția Locală este Poliție, deși nu are toate drepturile și/sau obligațiile Poliției așa-zise “Naționale”.

Acelasi statut îl avea și defuncta Poliție Comunitară. Faptul că o serie de oameni sunt angajati ai primăriilor și fac activități restrânse de poliție nu este motiv să comentezi pe bloguri că “respectivii nu sunt polițisti”. Sunt pe atât de poliștiști pe cum pot fi jandarmii sau oricare alt polițist însărcinat cu ordinea publică, prinderea făptuitorilor și ducerea la secția de Poliție.

Moise Guran a publicat și un video din care reiese că unul dintre “activiști” dă cu piciorul într-un polițist atunci când cei doi agenți îl imobilizează pe unul dintre recalcitranții din grup.

NU se face așa ceva. Nu ataci fizic agentul de poliție pe motiv că “nu este polițist” sau pentru orice alt motiv. Polițistul local este funcționar public cu atribuții de ordine publică. Ca la ORICE funcționar public, care lucrează pentru o autoritate a statului, aducerea de injurii, amenințări sau atac fizic este considerată ultraj.

Dacă pentru o lovire tu ai primi, ipotetic, 1 an de zile închisoare, faptul că lovești un funcționar public, în speță un polițist local, se pedepsește cu 1 an + 30% din pedeapsa prevăzută pentru lovirea uni cetățean oarecare. Tocmai de aceea când vezi unii dintre cei mai “șmecheri” infractori care fac scandal și chiar înjură agentii, acei interlopi rareori atacă fizic agenții pentru că știu de prevederea de ultraj în formă angravantă (când lovești agentul).

Dar spunele-o asta activiștilor de carton care refuză să prezinte buletinul la control atunci când li se cere. Regula #1: dacă ți se cere buletinul, îl scoți imediat și nu faci nazuri. Orice polițist te poate opri pe stradă pentru orice motiv existent și te poate legitima.

Nu există să nu vrei să te legitimezi. Se numește refuz de legitimare și se dau amenzi mari pentru asta. Apoi, dacă sunt nevoiți să te ducă la secția de Poliție pentru a-ți afla identitatea, te pomenești cu amendă mai mare.

La fel, dacă ești recalcitrant și ai ajuns în situația în care ți se cere să mergi la sediul Poliției, nu fă scandal și mergi cu ei. Altfel vor fi îndreptățiți să folosească forța “proporțional”: cu cât te zbati mai tare, cu atât mai tare se vor vedea nevoiți să dea cu tine de pământ ca să îți pună cătușele. Oamenii îsi pot pierde dinții în situații din astea și ai face bine să asculți de instrucțiunile polițistilor.

Un alt lucru care trebuie subliniat este faptul că polițistul nu trebuie “să se legitimeze”. Asta o faci tu. Polițistul trebuie să se prezinte și asta doar dacă este suficient timp pentru așa ceva. Am văzut în filmul pus de Moise Guran că indivizii recalcitranți cereau polițiștilor să se legitimeze. Este drept, poți cere să vezi și legitimația, dar indivizii făceau asta numai ca să demonstreze cât sunt ei de interesanți.

Așa cum zice și Moise: dacă ți se pare exagerat ce face polițistul, atunci filmează, fă plângere, recurs, orice altceva decât lovirea lui.

Legat de activiști, o perioadă din toamna/iarna lui 2013 am fost și eu la proteste. Am părăsit protestele și grupurile de protestatari în momentul în care în grupurile de Facebook se vorbea de amenințarea familiilor jandarmilor care erau prezenți la proteste. Acela a fost punctul în care mi-am dat seama că sunt în grupul greșit și, când mai aud că un protest este organizat de cei de la Uniți Salvăm aka Grupul de Inițiativă Civică pe Brașov, zic pass. Îmi văd de alte treburi.

Rezumăm, da? Iată:
1. poliștiștii locali sunt polițiști;
2. dacă îi ataci riști închisoare pentru ultraj;
3. tu te legitimezi, ei se prezintă;
4. îi poți filma în public pe polițiști și pe oricine altcineva;
5. nu lovi polițiști;
6. nu refuza să te legitimezi;
7. nu refuza să fii condus la secție;
8. exclude din grupul tău de activiști recalcitranții, violenții, fanaticii;

PS. Chiar la o zi după Marțea Neagră din 10 decembrie 2013 eu am organizat un protest ilegal în Brașov. Ilegal pentru că nu avem autorizație pentru el. A fost singurul protest apolitic din România din acea perioadă. Au luat parte doar 5 persoane.

Au venit jandarmii, toți ne-am dat buletinele la control. Mi s-a spus că pot primi amendă. Nu am fost alungați, nu am fost bătuți, nu am primit amendă. A contat faptul că am fost pașnici și ne-am legitimat fără să facem nazuri. Acolo activism.

No comments yet... Be the first to leave a reply!