Suntem animale

Yup. Am zis-o. După cum merg discuțiile pe Facebook am putea spune că cei 7 jegoși care au violat o fată timp de mai multe ore (via Vali) sunt niște animale impuțite care ar merita curățate de pe fața Pâmăntului.

Sunt de acord cu a doua parte, cât despre prima, faptul că ei sunt “animale” și noi “oameni” țin să precizez faptul că, strict biologic vorbind, suntem tot animale, dar cu ceva mai mult creier, cu o societate mult mai complexă decât a cimpanzeilor, am construit megaorașe din beton și am plecat în spațiu. Dar vrem să ne simțim speciali, pentru că zen, Budda, karma și altele.

Ca animale avem în noi porniri care sunt liniștite prin educatie, educatie care lipsesțe la Vaslui, desigur, și sunt acțiuni pe care le putem explica numai dacă te uiți în restul regnului animal. Ori te credeai fiu de zeu și că nu aveai nimic de-a face cu restul biologiei de pe planeta asta?

David McRaney, de la You Are Not So Smart, analizează omul și biasurile sale din punct de vedere psihologic și vede, de multe ori, porniri, gesturi, moduri de a fi la oameni care sunt întâlnite și la alte animale.

Ca idee, cimpanzeii sunt numiți primate non-umane.

În contextul “umanității” cei 7 mizerabili merită aruncați la închisoare, dar în contextul “animalier”, ei ar merita mâncați de vii.

Când vezi așa mizerii îți pui întrebări legate de natura umană, natură de animal, și îți pui la îndoială calitatea de “om”.

Dacă este ceva care ne deosebește de restul animalelor și care ne dă voie să avem un grup al nostru, separat, atunci aceea este lupta noastră continuă de a pune la pământ natura noastră de animale prin educare, evoluție spirituală, intelectuală șamd.

Pune un om într-o cușcă laolaltă cu alte animale și lasă-l să lupte pentru mâncare. Acolo vezi animalul. Avem în noi animalul gata să facă rele. Noi toți. Du un om la capătul răbdării și te va ucide ori îți va da cu ceva în cap. Lovește în ceva drag omului și îți va arăta că este gata să te taie pentru lucrul în care crede sau la care ține.

Suntem animale. Nu scăpăm de faptul acesta, dar măcar avem responsabilitatea de a controla natura asta și de a-i pune in linie pe alții care vor să fie mai mult animale, decât animale educate, adică oameni.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pe repeat: Star Guitars a trupei Chemical Brothers | Manuel Cheța - 30. Jun, 2018

    […] Muzica este mai importantă decât am vrea să credem. Ziceam asta prin 2010 (extra1 și extra2), o spun și niște tipi mai deștepți ca noi care lucrează în domeniul muzicologiei evoluționare, adică a rolului muzicii în evoluția omului de la o simplă primată la animalul de azi. […]