Uimitoare șansă pentru feminismul de la noi și pentru ONG-urile de femei

Tocmai de am aflat că deputatul Tudor Ciuhodaru, medic din Iași, a propus modificări la Codul Penal articolele 218 și 219 pentru ca pedepsele pentru viol să fie mult înăsprite.

El propune ca pedepsele să urce până la 25 de ani dacă victima moare. Deocamdată pedepsele primite de violatori sunt mici și nu iau în calcul că indivizii au distrus o viață de om și nici suferința prin care trece femeia în tot procesul de reportare a agresiunii și apoi hărțuirile ce le suportă din partea rudelor violatorilor.

Dacă există feministe convinse la noi care țipă sus și tare că femeile sunt oprimate, acum au ocazia. Se pot alia cu Tudor Ciuhodaru și pot forța aprobarea măririi pedepselor pentru viol. La fel pot face și ONG-urile pentru femei de la care nu s-au auzit prea multe lucruri în perioada asta.

Ai văzut mai mult scandal făcut de presă decât de la feministe sau ONG-uri. Uite, acum chiar au ocazia să arate că își merită “menirea”. Mișcări de susținere a proiectului legislativ sunt chiar necesare, dacă nu chiar obligatorii. Trebuie să se ia în calcul nu numai fapta, ci și urmările.

So, feministe, ONG-uri, vă pasă într-atât de mult încât să faceți gălăgie și să forțați aprobarea propunerii legislative BP717/2015? Tudor Ciuhodaru a scris despre acea propunere și pe blogul lui.

Seize the moment!

Via Știrile ProTV:

Comments are closed.