Talent și muncă. Succesul este scump.

În documentarul de mai sus despre Girls Aloud poti vedea, ca într-o matriță, care ar fi viața multor oameni de succes, fie că vorbești de muzicieni, oameni de afaceri, scriitori. Oamenii au un talent care îi diferențiază de alții și ajung la succes doar după ce pun talentul la lucru. Mult și din greu.

Talentul este bun, dar este inutil dacă nu este acoperit de muncă multă.

Ceea ce mulți nu știu, și un avertisment pe care l-am primit de la consultantul meu de media, este că, dacă vei ajunge să ai succes enorm în viață, atunci riști să devii izolat, singur chiar. Markuss Persson este în situația asta, fetele de la Girls Aloud la fel și mulți alții pe lângă ei.

Dacă ai știi că succesul îți aduce izolarea și chiar nefericirea, ai mai dori să fii în pielea lor?

Știu că răspunsul evident este acela că “altfel plângi într-un merțan“, dar asta o zic cei care nu au acces la asemenea mașini.

Părerea mea este că dacă ai un talent prin care poți ajuta sau bucura mulți oameni, atunci merită să riști succesul. Va trebui, totuși, să te obișnuiești cu gândul că vei fi într-o cușcă de aur.

Comments are closed.