Biciclism: problema numărul 1 a Brașovului sunt șoferii, nu lipsa pistelor

Pentru că, inainte de a fi șoferi sau bicicliști, noi trebuie să fim oameni, lucru des uitat de subspecia numită șofer brașovean sau mai ales de intraspecia numită taximetrist brașovean. Mă bucur că am așteptat ceva timp înainte de a scrie articolul, altfel m-ar fi dat interneții afară de pe blog.

O societate civilizată se vede după cum știe să aibă grijă de membrii săi defavorizați și după cum știe, în ciuda lipsurilor materiale de orice fel, să pună umanitatea înaintea egoismului propriu.

România, Brașovul nu au așa ceva. “Trăim în România” i-a replicat unei bicicliste șoferul staționat pe contrasens ( BV 50 RIV ) tocmai la o intersecție îngustă. Omul vindea lapte, probabil, zic eu, fără autorizație, și fusese lezat în demnitatea lui că î s-a atras atenția că nu are voie să staționeze în zona respectivă.

Omul, desigur, a urmărit destule show-uri cu Badea ca să se scuze folosind expresia individului. Nici țața care era cu el nu era mai prejos. O întreba pe biciclistă dacă știe care este viața de șofer aparent ca să scuze lipsa de respect a șoferului și încălcările flagrante.

Clar, dacă ești șofer și ești în România ai scuză să fii porc, mizerabil și nesimțit. Cam ca moșulică de mai jos care a ajuns degeaba la vârsta asta. Vezi ultimele secunde de film unde amenință biciclistul cu o bâtă:

Din filmul de mai sus vezi cum trebuie să se comporte un biciclist când drepturile îi sunt lezate: să ceară respect în mod ferm, fără a jigni la rândul lui. Dacă înterlocutorul nu colaborează, atunci 112 este soluția.

Și ajungem la alt punct legat de viața de biciclist în Brașov: lipsa pistelor amplifică acest conflict șofer-biciclist. Șoferul brașovean este mereu grăbit, nu poate aștepta nici o secundă și pentru asta este gata să lovească bicicliștii sau să îi intimideze mergând mult prea aproape de ei.

Șoferul brașovean nu își poate calcula timpul de parcurs de acasă până la muncă sau până la birt, așa că apasă mereu nervos pe accelerație. Nu cumva să întârzie la un loc unde oricum merge zilnic. Ocazie cu care, dacă ajunge pe o stradă îngustă și vede un biciclist în față uită de omenie, de bun-simț, de faptul că specia umană a ajuns unde este prin colaborare și nu prin comportamente de ființe maniace. Și atunci ce face șoferul nostru? Glaxonează biciclistul că poate prostul ăla de biciclist va ajunge să meargă și el cu 50 la oră în deal. Sigur.

Dar ce face șoferul nostru ( BV 85 MAX) când vede că biciclista face semn că trebuie să ocolească un capac de canal care are găuri în jurul lui? Exact. Ca un bizon de clasa -1 accelerează și trece razant pe lângă biciclistă, la milimetru, moment în care biciclista sare de pe bicicletă și se aruncă pe trotuar.

Omul își dă seama că a lăsat animalul din el mult prea liber, a oprit și a cerut scuze, dar de precizat este țața de lângă el, o adevărată comoară de ortodocsie, care o lua pe biciclistă la rost “ce cauți pe stradă? De ce nu mergi pe trotuar?”. Logica individei este greu de combătut: nu eu sunt problema, alții sunt de vină pentru nenorocirea pe care eram pe care să o creez.

Uite niște poze cu zona:
octavian-goga-strada-biciclisti-canal-probleme (2)

octavian-goga-strada-biciclisti-canal-probleme (3)

octavian-goga-strada-biciclisti-canal-probleme (1)

Din poze vezi că nu este loc pentru biciclist și pentru o mașină pe aceeași bandă. Norocul berbecului a fost că șofa un Fiat micuț. Un lucru trebuie spus oricărui șofer dobitoc care trece la mai aproape de 1 metru de biciliști acolo unde nu există spațiul necesar: sper să vă moară mașina, și cealaltă după asta, și cealaltă după aia. Pentru că sunteți criminali când faceți mizerii de astea.

Uite o regulă de ținut minte: dacă nu este spațiu suficient încât să treci la un metru în lateralul biciclistului, atunci stai în urma biciclistului. Nu fii bizon și mizerie de om, pentru că vei ajunge să bagi oameni în spital sau mai rău.

Imagine via Optar:
optar-2015-reguli-soferi-biciclisti

Comments are closed.