“Arhanghelul Raul”, de Ovidiu Eftimie – un SF despre o Românie optimistă

“Arhanghelul Raul”, cartea scrisă de Ovidiu Eftimie, este disponibilă la Nemira. Am cumpărat-o cât era perioada precomenzilor ca să prind și autograf: “Pentru marele MANU”. Omul are dreptate să îmi zică mare, doar nu degeaba am 2 metri și 125 de kilograme. Nu-ți fie teamă, kilele nu se văd așa de mult la înălțimea asta.

Auzisem, vag, că va fi ceva umor în cartea sa și nu am fost dezamăgit. Este o carte ușor de digerat, ușor de citit, care curge lin și, după ce o lași din mână, îți dă impresia unei beri reci în timpul zăpușelii de 40 de grade din Brașov: a picat bine, este scurtă, dar suficient încât să îți trezească apetitul pentru berile ce urmează. Obligatoriu să fii la masă cu prietenii.

Impresia pe care mi-a creat-o este că SF-ul lui Ovidiu nu se vrea pretențios sau complex, ci unul care să fie puternic ancorat în realitățile de azi, unul care să plaseze România într-un univers SF, cu toate tâmpeniile și prostiile ce le avem noi în țară. Dacă ar exista un univers în care se discută de călătorie în timp sau universuri paralele, atunci România din universul respectiv ar fi chiar România din “Arhanghelul Raul”.

Ca scriitor la TNR Ovidiu și-a ascuțit sabia pentru Arhanghelul Raul, deși nu avem încă nici un fel de informație legată de istoria din spatele cărții. Ca fan al SF-ului și al scrisului, Ovidiu avea în cap de ceva timp, ani?, să scrie ceva în direcția asta. Cine l-a urmărit pe Facebook în ultimii ani a văzut câteva idei din carte exprimate în statusurile lui, un exemplu fiind cu bețivanul care intra în barul de vis-a-vis de Gara Brașov pentru a se îmbăta în ideea că, la ieșire, va da de un univers în care se va putea împăca înapoi cu prietena lui.

Dacă este sa fac o comparație cu Albert Elton van Vogt sau cu Isaac Asimov, universul din cartea lui Ovidiu se bazează mai mult pe secvențe scurte de acțiune și dialoguri, nu pe descrieri complexe. Nu vrea să facă analiză psihologică și nici să prezinte complexitățile unui asemenea univers. Se rezumă la o Românie imperfectă, plină de nași care iau șpagă și de nepăsarea cronică de la noi. Nu cred că ai putea face Arhanghelul Raul pentru germani sau pentru americani pentru că are referințe culturale adânc ancorate în realitățile de la noi. Expresiile sunt pur românești.

Nu este o carte internatională, dar o carte pentru românul obișnuit în mod sigur este. După ce am citit-o mi-a dat impresia că ar putea fi numai bună de șcenariu de film și, mai ales, cere un sequel și un prequel. Am vaga bănuială că va mai urma ceva legat de Arhanghelul Raul, fie că este vorba de agentul Popescu ori de directorul Boitoș, fie că este vorba de avionul de călătorit în timp care nu a putut fi folosit niciodată.

O bună parte din carte am citit-o în avion, în drum spre Londra, și râdeam pe înfundate aproape la fiecare capitol. În metrou, de la aeroport spre casă, nu știam cum să îmi mușc buza de jos ca să nu râd ca un idiot în tren.

Exemple de fraze care mi-au rămas în minte:
1. cap 1, la final, când se vorbește despre Desdemond Imposibilul, o ființă pandimensională excepțional de frumoasă:

[…]Primul a căzut în adorație și a trebuit să renunțe la acest loc de muncă pentru a se retrage la o mănăstire în Bucovina, unde se află și acum pictând murale și vitralii de o frumusețe nemaivăzută. Al doilea a supraviețuit mai bine, cu excepția unei erupții devastatoare de mătreață care l-a ținut în pat luni întregi, în perfuzii.[…]

2. în cap 2, la final, când se discută despre moartea lui Desdemonnd:

[…]Ca oricărei alte creaturi ce moare, lui Desdemond i-au dispărut câteva dimensiuni. Oamenii care mor își pierd dimensiunea fizică și le rămâne cea spirituală, asta, dacă nu au fost lichele toată viața.[…]

Fiecare capitol are secvențe, expresii, situații pline de umor. Ovidiu e, pentru mine și pentru alții, un Caragiale modern. Dacă nenea Caragiale ar fi scris SF-uri, atunci le-ai vedea scrise în genul “Arhanghelului Raul”.

Raul, pe numele lui Raul Malcea, un om obișnuit din departamentul de creație al unei corporații, moare ca în Iad sau Hades să primească aripi pentru a opri hoardele de pandimensionali să intre în lumea noastră. Pe pământ, în zona Teiuș, nașii care luau șpagă foloseau banii pentru a crea arme și logistică prin care să lupte împotriva pandimensionalilor, adică a morților care găsiseră o ruptură în continuumului spatiu-timp tocmai la Teiuș.

Când Raul a reușit să treacă prin acea gaură în spatiu-timp de la Teiuș s-a folosit de aripile sale metalice pentru a se proteja de atacurile nașilor, situație în care a primit numele de Arhanghelul Raul.

El, împreună cu nașii, cu agentul sub acoperire Popescu, cu bețivul din birtul de vis-a-vis de Gara Brașov, cu directorul Boitoș și cu locomotiva care călătorește în timp luptă pentru a preveni un dezastru pandimensional. Acțiunea de la final este scurtă, dar decisivă. Universul este salvat. Sincer, cu atât de multe filme în care SUA salvează planeta, un scenariu în care România salvează planeta cu ajutorul unor nași este binevenit.

De ce zic că este un SF optimist? Din mai multe motive: arată că și în iadul din România se pot face lucruri mari, prezintă o explicație alternativă pentru o serie de situații negative de la noi, ne arată că deși “românul se descurcă”, adică face tot felul de mișmașuri pentru a-i fi bine, iată că putem obține și finaluri fericite.

Cartea poate fi privită din multe unghiuri: o imagine a societății din România de azi și din anii 90, un mod prin care explici “științific” existența altor planuri de existență, o împletire a umorului cu SF-ul considerat a fi o chestie serioasă, matură. Cartea nu ia în derâdere genul, ci oferă o variantă light, ușor de digerat și de oamenii care nu sunt fani ai cărților SF.

Partea SF este mai mică decât cea de fantastic, dar nu asta este important. Este important faptul că într-un asemenea univers sau încrengătură de universuri România poate oferi o mână de nași care folosesc CFR-ul ca rampă de protecție a lumii împotriva invaziilor demonice. CFR approves.

Cum am mai scris mai sus cartea are potențial de film, poate chiar serial SF-comic românesc. Ar fi o chestie inedită și binevenită. Nu are găuri în logica internă și nu cred că poți acuza vreodată cartea de inconsistență. Dialogul este nefiltrat. Nu ești menajat de înjurături ori de expresii pur românești gen “morții mă-tii”, dialogurile sunt specifice celor dintre românii de zi cu zi, oferă explicații alternative pentru diverse situații (bețivul de la Gara Brașov este, de fapt, un academician care știe bine treburile cu universurile paralele).

La final nu trebuie uitat, desigur, rolul berii și a altor băuturi în toată povestea asta. Dacă îl știi pe Ovidiu, atunci știi că niciun univers care are legătură cu el, SF sau nu, nu poate exista fără a avea o bere în ajutor. Am vaga bănuială că, într-unul dintre universurile lui Eftimie, berea este, de fapt, plină de nanomașini ce repară corpul oamenilor și rezolvă inclusiv problemele psihice.

“Arhanghelul Raul”: români simpli care salvează universul.

PS. La naiba, Popescule, ce trebuia să scrii în raport că ai luat șpagă de la un șofer brașovean ca să bei niște beri servite de Dumnezeu cât îl așteptai, împreună cu Arhanghelul Raul, pe bețivul de la birtul de vis-a-vis de Gara Brașov?!

arhanghelul-raul-carte-sf-ovidiu-eftimie-recenzie-manuelcheta-ro-1

arhanghelul-raul-carte-sf-ovidiu-eftimie-recenzie-manuelcheta-ro-2

Comments are closed.