Ciuma roșie, aka PSd, lovește într-o nouă marți neagră | Manuel Cheța

Ciuma roșie, aka PSd, lovește într-o nouă marți neagră

Comunicatul DNA, făcut acum ceva minute, spune că s-au adus prejudicii de peste 1 miliard de euro prin abuz în serviciu între 2014 – 2016. NY Times și Washington Post au transmis acelasi lucru în lumea mare. Ce pot spune eu despre ceea ce văd: azi știm că ne-am întors în timp cu 30 de ani.

Comunicatul DNA mai jos:


IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 31 ianuarie 2017
Nr. 116/VIII/3

COMUNICAT

Direcția Națională Anticorupție a întocmit o analiză a impactului pe care adoptarea – prin ordonanță de urgență, a modificărilor Codului penal și Codul de procedură penală – o va avea asupra dosarelor penale aflate în curs de instrumentare și în proces de judecare.
Această analiză a fost făcută în condițiile în care, după transmiterea, la Ministerul Justiției, la data de 20 ianuarie 2017, a unui punct de vedere argumentat referitor la modificările propuse la Codul penal și la Codul de Procedură penală, până astăzi nu s-a conturat o perspectivă și o formă, alta decât cea inițială, în care ar urma să fie modificate cele două proiecte care, între altele, ar favoriza persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu – fapte asimilate infracțiunilor de corupție.
În plus, de aceste modificări vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată.

1. Astfel, orice faptă care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigată și pedepsită; în cauzele trimise la instanță procesul penal încetează, iar cauzele aflate în lucru la DNA se vor clasa. Limita de 200.000 lei nu are nicio legătura cu decizia Curții Constituționale a României în ceea ce privește această infracțiune, cu toate că, în nota de fundamentare se invocă acest aspect. Această limită este stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate.
2. Orice faptă pentru care nu există plângere prealabilă depusă de partea vătămată nu va mai putea fi investigată. Dacă autorul faptei este însuși conducătorul instituției, ar trebui să formuleze plângere împotriva propriei persoane. Mai mult, plângerea prealabilă poate fi introdusă doar în termen de trei luni de când partea vătămată a cunoscut existența faptei. Spre exemplu, controalele Curții de Conturi, ale ANAF sau ale altor organisme cu atribuții de control, care vizează activitatea unei instituții din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile.
Toate dosarele aflate deja pe rolul instanțelor, având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu, vor fi condiționate de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată. Dacă o asemenea instituție va refuza formularea plângerii, se va dispune încetarea procesului penal.
3. Pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea. În consecință scade termenul de prescripție la 5 ani. Prin urmare, o serie de procese și anchete vor înceta din cauza împlinirii termenului de prescripție.
Reducerea pedepsei nu este justificată, ba mai mult, aduce în derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuzivă a funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De exemplu, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice și 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor este de peste un miliard euro (1.048.341.902 euro).
În prezent se află în lucru la DNA 2.151 dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu.

În fața acestei realități, pedeapsa trebuie să fie adecvată în momentul legiferării, în momentul individualizării prin aplicarea ei de către instanță, cât si în momentul executării efective a pedepsei.
Or, prin noua reglementare va fi încurajată conduita abuzivă a funcționarilor, incorectitudinea, imoralitatea, lipsa de onestitate și de probitatea a acestora în soluționarea unor drepturi și interese ale persoanelor fizice sau juridice.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

România nu a văzut încă o revoluție. Istoric vorbind revoluțiile au adus rar câte ceva bun, dar poate politicienii de la noi vor să își verifice gâtlejurile mai cu grijă în viitor. Un foc mocnit așteaptă să se aprindă și va începe o revoluție pe bune, nu lovitura de stat din 89.

În rest, nu era o surpriză că PSD, susținut de ALDE și cu sprijinul tacit al PNL, va face mizeria și va promulga OUG prin care scapă o mulțime de politicieni de la închisoare. Felictări România. Supriza mare va fi dacă Parlamentul nu arde cu tot cu ciuma roșie în el.

Ce zice Dacian Ciolos, fostul Prim-ministru:


Deciziile Guvernului Grindeanu, cu sprijinul majorității PSD-ALDE, de modificare a Codului Penal în folosul unor oameni politici cercetați pentru corupție, arată un dispreț îngrozitor la adresa tuturor cetățenilor corecți și cinstiți din România.

Ce s-a petrecut în această seară este o sfidare incalificabilă la adresa justiției și a statului de drept, care duce România înapoi în timpuri pe care le credeam apuse.

Costul pe care îl va plăti România și pe care îl vom plăti fiecare dintre noi este incalculabil.

Legitimitatea votului nu dă dreptul niciunui Guvern să se poarte discreționar cu românii, să legifereze pe ascuns chestiuni atât de sensibile cum sunt cele care privesc justiția.

ProTV: 15000 de oameni au protestat în București. În Brașov știu de vreo 2000.

BizBrașov: Adam, Căncescu, Scripcaru și Ochi scapă de justiție în urma aprobării ordonanțelor.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Proteste anti-corupție: 300 000 în țară, ceva sute în Londra #neamsăturat | Manuel Cheța - 02. Feb, 2017

    […] unor acte de corupție și vor să ofere amnistie pentru politicieni corupți, politicieni care au furat 1 miliard de euro în ultimii 2 ani“. Omul nu știa asta. I-am mai zis: “suntem în locul 3 în topul corupției în UE. Cu […]