De ce arabii sunt numiți “asiatici” în ziarele din UK?

Pentru că, cel mai probabil, nu sunt arabi, ci chiar sunt asiatici. Este o chestiune de nuanță și de cultură generală. Un lucru ce îl înveți după ceva timp de stat în Londra este să diferențiezi oameni după naționalitate, după culoarea pielii, după istoricul cultural sau după sectorul în care locuiesc. Așa îți vei da seama că nu toți arabii sunt musulmani, nu toți musulmanii sunt arabi, nu toți musulmanii sunt practicanți. Ca ortodocșii în România.

Când se mai scriu reportaje legate de infracționalitatea în care sunt implicați asiatici, făptuitorii sunt numiți “asiatici” pe drept cuvânt, pentru că prin zona Africii de Nord, apoi Orientul Apropiat și spre India încolo vei găsi un amestec de popoare iar arabii sunt minoritari în Iran, de exemplu.

În situații în care auzi de “honor violence”, adică răzbunări în familie, vei auzi că cei care au făcut asta sunt pakistanezi. Întrebare: care este diferența dintre pakistanezi, indieni, cei din Bangladeș? Sunt toți în aceeași arie geografică, India fiind între Pakistan la stânga și Bangladeș la dreapta. Diferența este religia majoritară.

O perioadă bună cele trei țări făceau parte din subcontinentul indian, practic toți sunt indieni, dar Imperiul Britanic a hotărât, la un moment dat, să separe acel subcontinent în două tțări pe baza religiei și le-au dat 24 de ore ca să își aleagă țara: indienii care erau musulmani să plece în Pakistan iar hindușii să stea în India. Așa a părut Pakistan și Pakistanul de Est, acum Bangladeș.

Câteodată, gândindu-mă la faptul că teroriștii din UK sunt, în parte, pakistanezi, nu mă pot abține de la ideea că UK plătește acum pentru ambițiile colonialiste din trecut. Colonialismul a făcut mult rău și este blamat și atacat la tot pasul în UK și în Australia. De curând un angajat al metroului londonez pusese un mesaj pe o pancartă lăudând curajul colonialiștilor din Africa de Sud de prin 1855 când 100 de soldați au ținut piept cu 1400 de soldați zulu. Îți poți da seama de ce pomenirea unui asemenea eveniment poate trezi furie din partea cetățenilor.

În Australia zeci de mii de oameni au făcut manifestații împotriva colonialismului care a dus a diverse acte de genocid împotriva aborigenilor din Australia secolelor trecute. În așa context ai zice că toți cei care existau prin secolul al XVI-lea prin UK merită blamați pentru uciderile în masă ce s-au petrecut și pentru sclavie, dar existau și pe atunci grupuri de oameni care erau împotriva sclaviei, dar nu aveau puterea necesară creării unei schimbări în timp util.

Acum imperialismul sau colonialismul este o chestiune deloc de lăudat în UK, dar uite că a avut ca efect crearea unei Londre extrem de variate. Cred că sunt oameni din 200 de nații diferite aici, în top fiind britanici, indieni, pakistanezi, brazilieni, polonezi, africani, chinezi, germani, români și alții. Când am fost atacați de 5 indivizi pe 27 decembrie 2016 la orele 11 noaptea pe unul dintre podurile London Jubilee Bridges, de lângă London Eye, mi se părea că unul dintre atacatori este alb, doar că mulți asiatici sunt destul de deschiși la culoare și ușor de confundat seara, de exemplu.

Înveți multe stând în Londra și, printre altele, înveți să iei omul după faptele lui, nu după țara sau religia pe care o are.

Așa cum românilor nu le place să fie numiți țigani și cer străinilor să îi vadă ca indivizi de treabă, tot așa românii trebuie să trateze musulmanii, arabii, indienii, pakistanezii de la caz la caz. Am la muncă un musulman moderat care este mai om decât oricare creștin pe care îl avem în firmă, dar există și un alt musulman care nu mi-e foarte drag din cauză că e prea religios și îi făcea morală primului că bea o bere fără alcool. Iei oamenii caz după caz.

Un alt exemplu este o fostă colegă frumușică foc despre care aș fi spus ca este arabă, dat fiind că era din Iran. Adevărul este că, dacă îi spui unui iranian că este arab, atunci el vede asta ca o jignire pentru că majoritatea iranienilor nu sunt arabi, ci sunt perși. Arabii sunt minoritari în Iran.

La un moment dat colega a plecat, dar am rămas cu întrebarea legată de arabi și asiatici și uite că am descoperit filmul ăsta fain de la Geography Now despre Iran:

Și nu, colega nu avea văl sau chestii de genul. Era îmbrăcată cât se poate de modern, cu ghete înalte peste blugi, și nu discuta despre religie nicidecum. Iranienii sunt 62% perși, 16% azeri, 10% curzi, 16% altele printre care luri, balohi, arabi și alții.

Dacă stai un timp oarecare în Londra și înveți măcar cele scrise în articolul de față, atunci ești deja un om câștigat, mult peste majoritatea românilor care nu au ieșit din orașul lor și fac pe ei de frică atunci când văd un musulman bărbos. 😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. Podcast “Un român în Londra” ep 38 – arabi în Londra, obiceiuri britanice, eroii atentatelor de anul trecut | Manuel Cheța - 28. Jan, 2018

    […] episodul 38 al poscastului “Un român în Londra” discut despre arabi în Londra, despre obiceiul britanicilor de a merge la pub joia și vinerea și despre un polițist britanic […]