Raluca Jensen versus prostia românească | Manuel Cheța

Raluca Jensen versus prostia românească

Raluca Jensen a devenit cunoscută acum mai bine de 1-2 ani când a pus pe Facebook o poză cu fiica ei și o pancartă prin care înjura PSD-ul. Românii, oameni morali și cu coloană verticală, de altfel, au sărit pe ea ca vulturii pe leș. Nu se cade ca un român plecat dincolo să arunce cu noroi în România, că doar Românica nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i pute.

Raluca este un om simplu care nu se cenzurează, motiv pentru care a primit multe amenințări, injurii, promisiuni că ea și fata ei vor fi violate de către indivizi dubioși plecați tocmai în Suedia la muncă, țară în care este ea mutată la ora asta. Probabil că unii dintre indivizii ăia dubioși care amenințau cu violul au și ei fete acasă, dar este prea mult să le atragi atenția mojicilor că au întrecut măsura. Și asta este societatea românească azi: o șleahtă de mojici ipocriți gata să arunce prima piatră pentru că cineva le-a pus o oglindă în față.

O chestie ce o urăsc la societatea românească este cea a naționalismului ipocrit, ăla care îți cere să slăvești nația indiferent de câte femei sunt bătute de “bărbații” lor, indiferent de cât de uzual este un viol prin satele românești. “Mândru că sunt român” este o vorbă atât de goală încât nu merită folosită în nici o ocazie pozitivă. Tocmai de aceea nu sărbătoresc ziua națională a românilor: o tonă de cretini care țipă că ei sunt stăpâni pe acest pământ, dar fac umbră aiurea și își bat joc de orice urmă de bun simț.

La un moment dat un individ din Mauritania îmi zicea că musulmanii din UK ar decapita oameni zilnic dacă nu ar fi legea de aici, dar același lucru îl poți zice, în genere, și despre români. Ar decapita ei românii, ar viola ceva, ar da cu bâta în cap, dar să facă altul, că doar el e laș și ar prefera să aplaude pe altul care ar face tâmpenia aia.

Tocmai asemenea indivizi găsești pe tot felul de grupuri din diaspora și asemenea indivizi amenințau o româncă de peste hotare pentru că ea punea o oglindă în fața lor. Imaginea este hidoasă, desigur. Pe Facebook (sau pagina de FB) ea a pus o mulțime de statusuri legate de români și, în special, legate de viața româncelor în societatea de azi. Tot retardați am rămas ca acum 200 de ani, nu îți fă probleme.

Pe blogul ei publică, uneori, poveștile de viață ale oamenilor care au curajul să o contacteze și te doare capul când vezi prin ce trec unii oameni. Ca idee, câți bărbați ar suporta să ia pumni în cap zilnic? Câți sunt doritori? Nici unul? Atunci de unde pare o idee bună să bați partenera de viață?

De multe ori am văzut că românii îi sar în cap Ralucăi pentru că este prea directă sau pentru că înjură. Vorba aia, numai bărbații sunt suficient de bărbați să înjure. Eu zic că face bine când publică articole despre români: să ne vedem așa cum suntem ca societate. Românii, luați ca indivizi, pot fi chiar OK, dar ca societate suntem un eșec lamentabil.

Mai avem nevoie de așa bloggeri care să scrie despre cum sunt românii. Relele care se petrec în țară nu sunt degeaba, ci sunt un efect al mizeriei din societatea noastră. La final de articol fă un exercițiu: ia toate înjurăturile și articolele prea directe ale Ralucăi și imaginează-ți că sunt scrise de un bărbat. Guess what: toată lumea aplaudă și felicită un asemenea spirit cutezător, întreprinzător, dar ar fi gata să trimită bilete cu amenințări de viol dacă o femeie ar face același lucru. Mulțumesc CpF & Co. și familia tradițională.

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Leave a Reply