Cum poți citi gratuit revistele The Economist și New Scientist în UK

Plătind council tax și făcându-ți cont la biblioteca locală. Atunci când îei în chirie un imobil în Londra ești obligat să plătești și council tax, o taxă la primăria de district prin care sunt acoperite o serie de servicii precum colectarea deșeurilor, plata poliției și acces la muzee sau biblioteci.

În atare situație perechea m-a luat pe sus și m-a dus la o bibliotecă Idea Store din zona Tower Hamlets și ne-am făcut cont acolo. Unul dintre beneficiile cardului de bibliotecă este că poți intra la diverse muzee mai ieftin. Cum ne făceam contul acolo reprezentatul de la Idea Store a spus că avem și alte beneficii gen închiriatul de ebook-uri și audiobook-uri, urmarea unor cursuri online, citirea unor ziare și reviste gen The Economist.

Pentru cine nu știe The Economist este un fel de Ziarul Financiar, dar serios și care are analize și articole din care îți poți face o idee pe bune despre subiectele tratate acolo. New Scientist este o revistă de știință de renume. Fiecare în parte costă, anual, 150 de lire. Cu abonamentul la bibliotecă sunt scutit de plata a 300 de lire pe an pentru cele două reviste.

Ca idee, la bibliotecă îți poți face abonament doar dacă ai proof of address iar plata taxelor locale (council tax) este o metodă prin care ai proof of address, dar, în genere, dacă primești scrisori de la bancă la adresa la care stai, atunci este proof of address. Nu contează că ai contract de închiriere sau nu acolo.

Mai am acces și la alte reviste gen Radiotimes, dar deocamdată mă bucur de accesul la cele două reviste pomenite.

Pași de urmat pentru instalarea aplicațiilor după ce ai cardul de la bibliotecă:
– afli detalii despre biblioteca ta de la Idea Store (au și aplicație), apoi intri London Libraries ca să îți faci cont și să vezi ce cărți poți închiria
– apoi instalezi aplicația Libby ca să închiriezi o carte și să ții cont de timpii rămași pentru returnarea cărților
– apoi instalezi aplicația RB Digital pentru a putea descărca și citi revistele

Cum ajungi să citești revistele:
– intri pe aplicația Idea Store
– selectezi eLibrary -> eMagazines -> click pe The Economist -> click pe Checkout -> login în contul London Libraries (gata, revista este adăugată în cont)
– după ce adaugi revista în cont intră în aplicația RB Digital și o vei vedea la secțiunea Magazines -> download -> citește și have fun!

PS. O mică paranteză legată de council tax: aici dăm cam 1500 de lire pe an și mi se pare mult, dar asta este: locuința bifează multe lucruri pe lista noastră, așa că suportăm. Din ce știu în România plătești doar 100+ lei pe an impozitul pe locuință lucru extrem de ieftin indiferent de modul în care privești problema. Cum ar fi să ai un salariul de 1500 de lei și să dai 100 de lei pe lună taxe locale? În România știu că taxe mai multe oricum nu ar aduce beneficii în plus, dar comparația o fac oricum. Ca idee, aici simt că banii dați ca taxe revin cumva spre mine în diverse oportunități gen cititul celor două reviste în mod gratuit.

No comments yet... Be the first to leave a reply!