Recenzie jocuri video: Quantum Break, Observer, Hitman, Mafia III, Battlefield V

După ce am reușit să completez PC-ul cu cea mai nouă adiție, o placă video RTX 2070, am luat ceva jocuri la rost. A trecut ceva timp de când am putut juca jocuri video la rezoluția și calitatea dorite.

Istoria este lungă, dar o scurtez aici: vândut gaming PC ca să am bani de deschis PFA, închis PFA, mutat în Londra, cumpărat laptop cu placă video dedicată, jucat jocuri la rezoluții gen 720p și calitate îndoielnică, suferit destul, la finele lui 2018 terminat de asamblat un gaming PC destul de scump.

Specificații: i7-8700, cooler Noctua, SSD NVME 500GB, placă video cu 1Gbps LAN, 32GB RAM DDR 4, sursă 850W, RTX 2070, carcasă pe măsură.

Acum îmi permit să joc o serie de jocuri la 1080p la calitate foarte bună. După ce iau monitor la 1440p o să pot juca jocuri foarte bine pentru 3-5 ani. Unii se uită la filme, alții la fotbal, eu joc jocuri video. Grea viață! Toți suferim în felul nostru.

Quantum Break

Este unul dintre jocurile care mi-a plăcut cel mai mult. Nu vine cu idei noi pe frontul manipulării timpului, vezi Timeshift, și nici la partea de schimbare a narațiunii în funcție de alegerile tale, nici la partea în care joci mai multe personaje sau că poți rejuca de la un punct de inflexiune.

Ce mi-a plăcut la joc este partea artistică și modul în care personajele sunt randate. Fidelitatea asemănării cu oamenii din lumea reală este extrem de bună. Ce îmi mai place la joc este execuția, modul cinematic în care se petrec acțiunile, imersiunea.

În plus, este fain cum poți combina diverse acțiuni pentru a îndeplini un scop: ca să treci de o zonă unde a avut loc o explozie trebuie să dai timpul înapoi la momentul în care explozia începe, să blochezi timpul pentru explozia respectivă și apoi să folosești time dash ca să fugi repede dintr-un loc în altul.

Este cea mai apropiată metodă de a crea un film în care ești și tu implicat. Voi rejuca Quantum Break peste ceva timp în mod sigur.

Observer

Un horror crime story care mi-a plăcut, deși nu mă așteptam să mă prindă. Are loc destul de multă violență în joc, dar nu se folosesc pistoale de nici un fel. Interesant, acțiunea se petrece doar într-o clădire în care trebuie să bați la toate ușile ca să obții informații. Prin unele uși poți intra, dar nu se știe ce vei găsi.

Am uitat să precizez că acțiunea se petrece într-un viitor distopian în care mai tot omul are implanturi de tot felul iar uneori are loc câte o epidemie de viruși care omoară oamenii cu implanturi. Personajul tău este un polițist din departamentul Observatorilor, oameni care se pot conecta la creiere altor oameni pentru a afla ce s-a întâmplat. Călătoriile în creierele oamenilor vor fi trippy, mai ales dacă omul cu care te conectezi este mort.

Am jucat jocul la volum scăzut pentru că sunetele mă sperie. Plus, decorul este într-atât de urât încât ai zice că ghetourile de la marginea orașelor americane sunt tort cu glazură.

Sunt ceva întorsături în joc și finalul este predictibil, dar drumul până acolo este chiar interesant. În plus ai un joc de 10 nivele în interiorul jocului. Intri pe calculatoarele oamenilor și te bați cu păianjeni uriași ca să ajungi la prințesa care nu te primește dacă nu vii cu toți banii la tine. Grafica jocului din joc: anii 80.

“Cyberpunk” este cuvântul care definește jocul.

Hitman 1

Este ceea ce mă aștept și îmi place. Am jucat toate misiunile din Sezonul 1 iar cea din Colorado mi-a dat cele mai multe bătăi de cap: am reînceput misiunea de 7-8 ori.

Hitman 1 este un alt joc la care voi reveni pentru că există mai multe moduri în care poți duce misiunea la sfârșit. Este mai greu să faci misiunea fără a avea victime colaterale, dar cred că se poate face asta chiar bine.

Îmi place că poți sabota tot felul de lucruri ca să pară că ținta se curentează sau că își dă foc din întâmplare. Mai interesant este când pui otravă de șoarece în apa țintei și omul respectiv fuge la toaletă pentru a vomita. Acolo îl aștepți tu. Hitman: finalul îl știm cu toții.

Mafia III

A fost surpriză pentru mine. Mafia I și II avea mafia italienească în centru și tu încercai să ajungi în vârf, acumulând averi și influență. În Mafia III tu cureți orașul de influența italiană și servești ceva social justice pe parcurs. Personajul principal este un negru venit din războiul din Vietnam și face regula cu mafioții. Sper deosebire de celelalte personaje, cu el rezonezi puțin mai bine, vezi latura umană mi bine decât în celelalte jocuri Mafia.

Este un joc open-world, ca și celelalte, dar aici ai mai multă libertate de acțiune, ai pistol cu supresor și poți face misiunile în mai multe moduri. Acum ai aliați care îți pot da sprijin în mai multe moduri iar jocul este bine închegat. Sunt o mulțime de lucruri repetitive, dar nu m-am lăsat până nu am făcut toate misiunile secundare. Vorba aia, îți trebuie bani și influență ca să dărâmi un boss italian.

Battlefield V

Primul joc cu tehnologia ray-tracing, de fapt hybrid ray tracing, dar care are efecte destul de bune când știi unde să te uiți. După activarea RTX am putut vedea reflecții mai detaliate, oglinzile și geamurile prezintă mult mai bine lumea din jur, dar adevărul este ca nu ai timp să admiri toate astea atunci când zeci de naziști trag cu armele după tine.

Jocul este, cum era de așteptat, destul de plin de acțiune. Are niște dialoguri comice pe alocuri și o mulțime de dușmani pe care îi poți ataca în mai multe moduri.

Nu am terminat jocul, ba chiar m-am poticnit undeva pe la început, după ce rămăsesem blocați pe un deal cu un turn și trei avioane ne dădeau de hac. Voi reveni la joc. Este un joc frumos și plin de acțiune.

La toate jocurile de mai sus am jucat doar partea single-player. Nu sunt fan multi, așa că evit jocurile care au exclusiv parte de multiplayer. Înțeleg rostul co-op și multi, dar nu mă atrag. Single-player sau pa. În plus, așa cum vezi din linkurile de mai sus, nu iau niciodată un joc la preț full sau, doamne-feri, pre-plătit. Pe Green Man Gaming găsești jocuri la reducere după ceva luni de la lansare. Done deal.

Am rămas în urmă cu ceva jocuri gen: Fallout 4, Far Cry 5, Doom, WatchDogs 2, seria Metro, noile Assasin’s Creed, Prey, noul Wolfentein.

No comments yet... Be the first to leave a reply!