Avort spontan – acesta este acel cuvant mic si puternic cu care majoritatea oamenilor prefera sa nu se deranjeze. Daca nu trebuie. Potrivit asociatiei profesionale a medicilor ginecologi, mai mult de fiecare a treia sarcina se incheie cu un avort spontan inainte de a 12-a saptamana. Chiar si asa, putin se vorbeste despre ceea ce o iesire brusca ii face unei femei. 

In cazul unui avort spontan, multi oameni se trezesc brusc neajutorati, coplesiti si coplesiti de sentimentele si deciziile cu care se confrunta brusc. Rosa Koppelmann ar dori sa ajute aici. Stie cum sa se simta cand o sarcina se termina brusc. Ea a suferit deja un avort spontan de doua ori. Ea si-a transformat experientele dureroase in ceva pozitiv: intr-un ghid pentru un timp autodeterminat, care ar trebui sa le ajute pe femei sa aiba din nou incredere in ele si in corpul lor. 

Aici publicam un fragment din cartea ei „Increderea dupa avort spontan”, in care Rosa Koppelmann relateaza despre primul ei avort spontan.

Jurnalul primului meu avort spontan

29 iunie 2017

Ieri am aflat ca bebelusul din pantecele meu era mort. Aveam doisprezece + 1 saptamani de gestatie cand mi s-a spus ca ea (da, cred ca era o ea) avea doar dimensiunea unui fat de sase saptamani.

Am fost socat.

Nu atat pentru ca bebelusul meu este mort, ci pentru ca m-am simtit atat de in siguranta incat am fost insarcinata! Nu aveam absolut nicio indoiala ca totul va fi bine si ca micul miracol din burtica mea va deveni a doua noastra fiica minunata.

Cand am aflat ca nu, lumea mea s-a prabusit.

Eu si sotul meu am fugit acasa de la cabinetul ginecologului, ambii cu ochii linistiti, si pe drum am intalnit o femeie care lucreaza in cafeneaua noastra preferata si pe care, prin urmare, o cunoastem liber. Din moment ce puteai sa spui ca totul nu este in regula, i-am spus ce s-a intamplat. Si imediat ne-a spus ca exact acelasi lucru tocmai i s-a intamplat unei prietene de-ale ei si ca cunostea atatea femei care au avortat si ele.

Cand am ajuns acasa, am facut cateva cercetari pe internet si am constatat ca de fapt cel putin una din cinci sarcini se termina cu un avort spontan! Ori inainte de saptamana a douasprezecea sau chiar inainte de saptamana a cincea (ca practic nici nu observi ca ai fost deloc insarcinata si menstruatia incepe doar putin mai tarziu).

Si, desi atat de multe femei se confrunta cu un avort spontan, aproape nimeni nu vorbeste despre asta!

Asa ca am decis sa vorbesc despre asta. Mi-am pierdut fiica mica. Am iubit-o si am crezut in ea, chiar daca am purtat-o ​​doar in stomac timp de 13 saptamani.

Astazi a trebuit sa ma hotarasc daca as vrea sa fac o razuire sau daca as vrea sa am o „nastere tacuta” – asa se numesc ei cand nasti in mod natural copilul mic si mort de aproximativ un centimetru acasa.

Copilul din pantecele meu este probabil mort de vreo cinci saptamani, poate doar trei, poate sase. Nimeni nu stie cu adevarat. Pana acum corpul meu nu a raspuns la asta. M-am simtit inca insarcinata si in ultima luna si chiar am avut simptomele obisnuite ale sarcinii. Cred ca a fost pentru ca am avut o credinta absoluta in viata fiicei mele mici. Atat de mult incat nici nu i-am permis sa-mi paraseasca corpul. Ieri, cand am aflat ca nu este in viata, am sperat mai ales ca imi va parasi corpul in mod natural. Ca o pot lasa sa plece Nu vreau ca vreun medic sa-mi zgarie uterul (ceea ce poate fi periculos deoarece poate deteriora cu usurinta uterul). Si asa am vorbit cu micul meu copil mort si cu mine si de fapt am inceput sa sangerez la mai putin de 24 de ore de la programarea la ginecolog! Putin pana acum, dar sper sa fie mai multi.

Ieri dimineata ma simteam inca 100% insarcinata si nu era niciun semn de avort spontan. Apoi ginecologul mi-a spus ca bebelusul meu a murit si corpul meu a inceput imediat sa reactioneze si se pare ca acum este gata sa dea drumul fatului.

Sunt absolut impresionat de cat de puternica este credinta mea si de modul in care credinta mea imi ofera de fapt control complet asupra faptului daca acest fat va ramane sau nu in pantecele meu.

Sa vedem cum merge treaba.

2 iulie 2017

Apoi, brusc, s-a intamplat foarte repede!

Era ora 15.00 miercuri dupa-amiaza cand am aflat ca copilul meu nu mai traia. Am plans, l-am sunat pe sotul meu si a venit sa ma ia, ne-am dus acasa si am vorbit ore intregi despre tot ce s-a intamplat. Am decis ca vrem sa lasam copilul nostru mort sa mearga pe calea naturala, fara spital, fara interventii chirurgicale, doar noi si copilul.

Deci, acest copil a murit in corpul meu timp de aproximativ cinci saptamani si nu a existat niciun semn ca ar fi vrut sa iasa timp de cinci saptamani. Apoi am aflat ca era moarta si am decis sa-i dau drumul, desigur – si exact 24 de ore mai tarziu am inceput sa sangerez!

La mai putin de 48 de ore mai tarziu, nu mai era fat in uterul meu!

Noaptea dintre joi si vineri a fost probabil una dintre cele mai intense nopti din viata mea. Joi seara am avut dureri abdominale si m-am culcat devreme. Mi-a fost greu sa adorm, deoarece durerea continua sa se agraveze. Se simteau ca travaliu. La un moment dat am adormit, dar m-am trezit o ora mai tarziu: de data aceasta cu munca grea. M-am dus la baie sa vad cat de mult sange pierdeam.

Pe drumul inapoi la pat, durerea a fost atat de puternica incat am lesinat pentru scurt timp. Pentru o scurta clipa, m-am trezit la o gara cu oameni care mergeau in toate directiile. sp-tagirkent.ru

• timponline
• anp
• autoscout24
• antena 1 live
• facebook
• timisoara
• ziare.ro
• vremea arad
• internet speed
• t
• hm
• food panda
• magazin play
• fb
• olx cluj
• ikea romania
• profi
• yt
• filme hd
• leroy merlin

Un batran a stat langa mine si m-a intrebat unde merg acum. Dar inainte de a putea raspunde, am fost din nou constient si m-am uitat la sotul meu confuz. Din moment ce stiu deja ca lesin repede, nu am fost foarte ingrijorat de asta. In timpul pubertatii, de fiecare data cand mi-a venit menstruatia, am lesinat. Apoi a disparut mai tarziu si a fost ca si cum ar reveni pentru scurt timp in acel moment.

Sotul meu m-a dus inapoi in pat. Asta a fost la 2 a.m. De la 2:00 a.m. pana la 5:00 a.m., eram in travaliu sever si sangeream mult. La 5 a.m. am putut in sfarsit sa ma intorc la somn si am dormit pana la 7 a.m. Cand m-am trezit, eram bine. Contractiile disparusera si aveam doar dureri abdominale usoare, ca atunci cand aveam menstruatie.

Pe parcursul noptii si dimineata, nu m-am putut gandi decat la un singur lucru: ca sunt infinit de recunoscator pentru cat de perfect functioneaza corpul meu!

Si chiar si acum sunt trist de pierderea mea, desigur, sunt. Sotul meu si cu mine, plangem in fiecare zi. Dar sentimentul coplesitor este unul de recunostinta. Recunostinta pentru corpul meu perfect. Stiu ca poate suna ciudat pentru multi oameni, dar asa ma simt acum.

In cateva zile ma voi intalni cu moasa mea si voi vorbi din nou cu ea despre tot ce s-a intamplat si abia astept cu nerabdare. A vorbi cu ceilalti despre asta si a nu tine secretul ne-a ajutat atat de mult in ultimele zile! Cu cat vorbim mai mult despre asta, cu atat devine mai normal pentru ca devine doar o parte din povestea vietii noastre.

Un avort spontan nu este ceva de care sa-ti fie rusine sau de care sa te simti vinovat. Este ceva care se intampla la cel putin 20% din toate sarcinile.

Desi asta nu il face mai putin trist, il face mult mai usor de gestionat!

28 iulie 2017

A trecut o luna acum. Uneori parca ar fi fost ieri. Uneori mi se pare ca au trecut varstele de cand mi-am pierdut copilul iubit.

De la avortul spontan, am vorbit cu multe femei care au trait acelasi lucru ca mine. Am descoperit ca am fost singurul caruia i s-a permis sa nasc copilul ei mort in linistea si linistea casei mele. Multe dintre femeile cu care am vorbit au raportat ca nu au fost tratate cu empatie in spital si ca au plans pe tot parcursul sederii. Nu doar pentru ca si-au pierdut copilul, ci si pentru modul in care au fost tratati. Nu ca femeile, ci ca obiectele. O femeie mi-a spus ca nici macar nu i s-a spus ca are ocazia sa nasca in mod natural copilul ei mort si ca tot timpul (si totusi) simte ca i s-a luat copilul.

Wenn ich diesen Geschichten lausche, dann fuhle ich noch mehr Dankbarkeit. Dankbarkeit dafur, dass ich meinen emotionalen Schmerz auch physisch in meinen Wehen spuren durfte. Dankbarkeit dafur, dass ich nicht das Gefuhl habe, dass mir jemand etwas weggenommen hat, sondern viel eher das Gefuhl, dass mein Korper gemerkt hat, dass „das hier nicht funktioniert“ und darauf reagiert hat. Dankbar dafur, dass ich mich von meinem Baby verabschieden durfte, wahrend ich es aus meinem Korper herausblutete. Dankbarkeit dafur, dass ich meinem Korper vertrauen kann.

Pe de alta parte, sunt foarte trist. Trist pentru modul in care femeile sunt adesea tratate de medici. Nu li se spune ca pot avea incredere in trupurile lor minunate si ca totul este bine asa cum este. In schimb, sunt trimisi la spital de parca ar fi bolnavi – de parca copilul ar fi ceva periculos care trebuie indepartat cat mai repede posibil.

Prin urmare, as dori sa subliniez inca o data cat de important este ca noi, femeile, sa avem incredere in corpurile noastre. Tu stii cel mai bine ce este bine pentru noi! Sa avem grija de corpul nostru – atunci ei vor face toata munca grozava pe cont propriu.

Viata este mult mai frumoasa cand poti crede in tine si ca totul are un sens mai inalt. Este mult mai frumos sa fii recunoscator, chiar daca uneori este dificil.”

Extras de carte: Rosa Koppelmann: Incredere dupa un avort spontan – Autodeterminat si puternic intr-o perioada dificila, Editura Palomaa 2020, 25 de euro

Avort spontan: razuire sau nastere in tacere? Puteti afla tot ce trebuie sa stiti despre el aici.

#Subiecte

• Avort
• uter

• spectr-sb116.ru